Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Scoala Ion Pilat19

Cu prilejul campaniei de ecologizare a spațiilor verzi din țară, campanie intitulată “Let’s do it Romania!”, Școala de Arte și Meserii “Ion Pilat” a decis să își facă simțită prezența spre beneficiul mediului înconjurător.  Astăzi, 24 septembrie, 165 de copii însoțiți de cadre didactice și de un asistent medical au venit cu dorința de a schimba ceva în pădurea de la Pini aflată la ieșirea spre Suceava.

Înarmați cu saci de gunoi și mănuși primite de la organizatorii campaniei de la Botoșani și dotați cu etichete și eșarfe verzi pentru a se distinge, colectivul de la Școala de Arte și Meserii a adunat cu mic, cu mare, gunoiale existente în zona Pinilor.

“Am vrut să marcăm activitatea și să lăsăm în memoria copiilor o amintire frumoasă, de aceea le-am adus eșarfe și etichete. Ne dorim  ca în urma noastră, așa cum sunt eșarfele curate, așa să rămână și mediul. Sacii pe care i-am umplut cu deșeuri  vor fi depozitați în parcarea de pe marginea șoselei,  de unde vor fi preluați de oamenii de la Serviciul de Salubrizare”, ne-a declarat Ana Maria Ilașcu, profesor psihopedagog de la Școala de Arte și Meserii „Ion Pilat”.

Copiii au fost împărțiți în 15 grupe, iar fiecare grupă a fost coordonată de un cadru didactic. Elevii care au participat la acțiune au avut vârste cuprinse între 7 și 18 ani, iar acțiunea a debutat la ora 9:00 dimineața.

Coordonatorul proiectului și cea care s-a ocupat de implementarea acestuia,  prof.  Iulia Chițac ne-a declarat: “Receptivitatea copiilor a fost la înălțime, iar noi sperăm că acțiunile noastre vor avea efect, iar oamenii vor conștientiza importanța mediului.” (DorohoiNews.ro, Adriana D.)










Autor: DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PNL Botosani



DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Scoala Ion Pilat19Scoala Ion Pilat16Scoala Ion Pilat01Scoala Ion Pilat02Scoala Ion Pilat03Scoala Ion Pilat04Scoala Ion Pilat05Scoala Ion Pilat06Scoala Ion Pilat07Scoala Ion Pilat15Scoala Ion Pilat09Scoala Ion Pilat14Scoala Ion Pilat10Scoala Ion Pilat11Scoala Ion Pilat13Scoala Ion Pilat17Scoala Ion Pilat18Scoala Ion Pilat12Scoala Ion Pilat20Scoala Ion Pilat08
DorohoiNews.ro, 24-09-2011

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

25.09.2011 la 08:09

Nu cred ca e o bucurie sa strangi gunoiul.Trebuie educati oamenii sa nu arunce gunoiul unde au chef.Amenzi de ce nu se dau?

24.09.2011 la 14:38

buna treaba pacat ca altii nu pastreaza

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Profesor:
Cine răspunde la următoarea întrebare, poate merge acasă.
Un băiat aruncă geanta pe fereastră.
Profesorul:
Cine tocmai a aruncat ghiozdanul?
Băiatul:
Eu, și plec acasă acum.



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


PSD Botosani
DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

PSD Botosani

Ecomed Dorohoi

PNL Botosani

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

SC angajează personal pentru fabrică de lactate

SC angajează personal pentru fabrică de lactate
SC angajează personal pentru fabrică de lactate, calificați și necalificați. Relații la telefon: ...

SC din Dorohoi angajează personal pentru curățenie sedii administrative

SC din Dorohoi angajează personal pentru curățenie sedii administrative
Societate Comercială din Dorohoi angajează personal auxiliar pentru curățenie sedii administrative. ...

SC din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență

SC din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență
Societate comercială din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență. Pentru mai ...

GAVROMARM, depozit de marmură și granit în Saucenița, angajează personal

GAVROMARM, depozit de marmură și granit în Saucenița, angajează personal
SC GAVROMARM SRL depozit de marmură și granit în Saucenița angajează, în condițiile ...

Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare

Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare
Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare. CV-urile se pot depune la ...

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență
Societate comercială din Dorohoi cu profil agricol angajează mecanici agricoli cu experiență. Informații ...

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri
BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri! Oferim și cerem seriozitate maximă! Salariul este motivant, ...

SC angajează muncitori calificați și necalificați în domeniul construcțiilor

SC angajează muncitori calificați și necalificați în domeniul construcțiilor
Angajez muncitori calificați și necalificați în domeniul constructiilor, în special șef ...

Căutăm o bonă cu experiență

Căutăm o bonă cu experiență
Căutăm o bonă cu experiență pentru a lucra la domiciliu cu un copil de un an jumătate. Candidatul ...

Vând colțar

Vând colțar
Vând canapea colțar in stare foarte buna și masa extensibila, preț 1500 lei. Relatii la telefon ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro