Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

tir cu arcul

Asociaţia Judeţeană Sportul pentru Toţi a organizat în data de 24 sept. 2011,  FESTIVALUL SPORTURILOR TRADIŢIONALE  aIIIa ediţie în zona Cornişa.

Au participat peste 50 concurenţi cu vârste între 18 şi 60 ani, din municipiul şi judeţul Botoşani, care s-au întrecut la Alergare în saci, Trasul frânghiei şi Tir cu arcul. Participanţii s-au întrecut timp de 4 ore, tirul cu arcul ridicând cele mai mari dificultăţi.

Învingătorii au fost:

Alergare în saci – Ceică Iulia (Botoşani), Calimandruc Ionuţ (Truşeşti);

Trasul frânghiei – echipa din Truşeşti formată din: Ştefan Ioana, Irimia Dan, Gavriluţă Marian, Pârghie Florin;

Tir cu arcul – Ţepeş Ana(Botoşani), Carp Robert(Dorohoi)

Sporturile tradiţionale dovedesc identitatea şi existenţa unui popor. Respectând sporturile tradiţionale respectăm de fapt istoria poporului român. Asociaţia Judeţeană Sportul pentru Toţi Botoşani va face tot posibilul să promoveze în rândul populaţie acest  gen de întreceri, respectând specificul local – comentează Ioan Strujan, preşedinte AJSPT. (DorohoiNews.ro)

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Diet Club BT





GALERIE FOTO

tir cu arcul
DorohoiNews.ro, 27-09-2011

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Trece un cortegiu funerar. Un trecător întreabă:
- Cine este mortul?
- Cred că cel din sicriu…



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

Panoramic Travel Botosani

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Colectivul Direcției de Asistență Socială Dorohoi transmite: Sincere condoleanțe!

Colectivul Direcției de Asistență Socială Dorohoi transmite: Sincere condoleanțe!
Colectivul Direcției de Asistență Socială Dorohoi este alături de domnul Director Radu Dan Surdu, ...

Caut loc de muncă șofer cat B

Caut loc de muncă șofer cat B
Caut loc de muncă șofer categoria B am 26 ani dețin permis de 1 an și jumătate fără accidente ...

Colectivul Liceului „Regina Maria” transmite sincere condoleanțe doamnei profesoare Daniela Cojocaru

Colectivul Liceului „Regina Maria” transmite sincere condoleanțe doamnei profesoare Daniela Cojocaru
Colectivul Liceului „Regina Maria" este alături de prof. Daniela Cojocaru la decesul mamei ...

Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere

Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere
Ofer spre inchiriere apartament 2 camere, zona Olinescu. Dotat cu centrala termica. tel. 0745536709

Vând teren în Dorohoi

Vând teren în Dorohoi
Vind teren 2100 mp. Pe teren se afla o casa nelocuibila. Str. Lt. Andrei Dorohoi. Informatii la tel: ...

Vând apartament cu două camere

Vând apartament cu două camere
Vând apartament două camere, decomandat, str. Ștefan Airinei, nr.5, etaj 2, Bl. A4, cu boxă ...

Sincere condoleanțe din partea colectivului Colegiului Național „Grigore Ghica” din Dorohoi

Sincere condoleanțe din partea colectivului Colegiului Național „Grigore Ghica” din Dorohoi
Colectivul Colegiului Național „Grigore Ghica” din Dorohoi este alături de domnul profesor ...

Sincere condoleanțe din partea Liceului „Regina Maria”

Sincere condoleanțe din partea Liceului „Regina Maria”
Colectivul Liceului „Regina Maria” deplânge dispariția prematură și fulgerătoare ...

„Atelier Alarme” Dorohoi angajează asistent vânzări sisteme de securitate

„Atelier Alarme” Dorohoi angajează asistent vânzări sisteme de securitate
„Atelier Alarme” Dorohoi angajeaza ASISTENT VANZARI sisteme de securitate (sisteme de supraveghere ...

Pierdut dosar

Pierdut dosar
Am pierdut astăzi, 21 noiembrie 2023, un dosar cu documente, pentru identificarea pachetului în ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro