Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Parada costumelorParada costumelor 01

Ieri începând cu ora 16:00 din faţa Parcului Cholet din Dorohoi a avut loc unul dintre cele mai interesante evenimente desfăşurate în această perioadă în municipiu, respectiv parada uniformelor mai multor instituţii de învăţământ din oraş şi parada costumelor elevilor care sunt înscrişi şi activează la Casa Municipală de Cultură (CMC). Această parada fiind realizată la iniţiativa conducerii CMC-ului a adunat la un loc toată energia şi voia bună de care aveau nevoie dorohoienii pentru a porni la o nouă zi de spectacol.

Cu mic, cu mare, elevii dorohoieni şi-au purtat uniformele şi costumele mai mândri ca niciodată, iar prestaţia lor a fost apreciată de toţi specatorii. La activitate a participat şi echipa de majorete din cadrul CMC-ului fondată de Nicu Anton şi condusă la nivel coregrafic de prof. Dicu Constantin, ca de obicei fetele au făcut impresie bună şi au stârnit admiraţia tinerilor. „Dorim ca această paradă a costumelor, să demonstreze că felul în care sunt îmbrăcați copiii la școlile la care învață este de bun gust și pune în valoare copilăria și adolescența”, a menționat directorul Casei Municipale de Cultură, Valuța Murariu.

Parada s-a derulat pe traseul Parcul Cholet - Scena Mare aflată în centrul oraşului, pe pietonal. La manifestare a participat şi primarul oraşului, ing. Dorin Alexandrescu. Cu privire la paradă, unul dintre spectatori ne-a declarat: „Nu am mai văzut aşa ceva demult. Ne-a plăcut această idee şi sperăm să fie pusă în practică şi pe viitor".

Ajunşi la destinaţie, participanţii la paradă au fost şi cei care au delectat publicul dorohoian cu muzica şi dansul lor,a întrucât activitatea Casei Municipale de Cultură nu a luat sfârşit odată cu parada, ci a continuat printr-un spectacol ce a cuprins momente de dans popular, latino, country, modern, iar muzica a revenit pe plaiuri dorohoiene prin vocea unor interpreţi deosebiţi ca Jon, Ana Maria Alexie, Cosmina sau Larisa Avasilichioaie. (DorohoiNews.ro, Adriana D.)

Galerie FOTO completă - Click AICI






Autor: DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Parada costumelorParada costumelor 01Parada costumelorParada costumelor 02Parada costumelorParada costumelor 06Parada costumelorParada costumelor 11Parada costumelorParada costumelor 12Parada costumelorParada costumelor 14Parada costumelorParada costumelor 17Parada costumelorParada costumelor 21Parada costumelorParada costumelor 23Parada costumelorParada costumelor 24Parada costumelorParada costumelor 27Parada costumelorParada costumelor 29Parada costumelorParada costumelor 30Parada costumelorParada costumelor 34Parada costumelorParada costumelor 35Parada costumelorParada costumelor 40Parada costumelorParada costumelor 43Parada costumelorParada costumelor 60Parada costumelorParada costumelor 26Parada costumelorParada costumelor 74
DorohoiNews.ro, 02-10-2011

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Doi prieteni stau de vorbă:
- Ce mai faci?
- Uite, m-a lăsat nevasta pentru cel mai bun prieten.
- Credeam că eu sunt cel mai bun prieten al tău…
- Acum e el…



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Colectivul Băncii Cooperatiste Jijia Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!

Colectivul Băncii Cooperatiste Jijia Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!
Colectivul Băncii Cooperatiste Jijia Dorohoi regretă trecerea în neființă a colegului Daniel ...

Contabil cu experiență, ofer servicii de evidență contabilă

Contabil cu experiență, ofer servicii de evidență contabilă
Contabil cu experiență, ofer servicii de evidență contabilă. Relații la telefon: 0744529504

Fabrică de fose și rezervoare angajează 2 muncitori

Fabrică de fose și rezervoare angajează 2 muncitori
Fabrică de rezervoare din plastic cu sediul în Pascari angajează 2 muncitori. Salariu motivant, ...

GavroMarm SRL angajează șoferi, tăietori șlefuitori și muncitori necalificați

GavroMarm SRL angajează șoferi, tăietori șlefuitori și muncitori necalificați
GavroMarm SRL angajează șoferi, tăietori șlefuitori și muncitori necalificați  Posturi ...

COMMANDO Dorohoi angajează barman-ospătar

COMMANDO Dorohoi angajează barman-ospătar
COMMANDO Dorohoi angajează barman-ospătar cu sau fără experiență. Pentru mai multe detalii vă ...

Angajăm șofer taxi!

Angajăm șofer taxi!
Căutăm șofer serios, responsabil și punctual. Program flexibil. Câștiguri avantajoase. Condiții ...

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează șoferi profesioniști TIR

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează șoferi profesioniști TIR
Societate comercială cu profil agricol din Dorohoi angajează șoferi profesioniști pentru TIR cu benă ...

Angajăm personal fast-food – shaormerie în Dorohoi

Angajăm personal fast-food – shaormerie în Dorohoi
Ești o personă serioasă, dinamică și îți dorești un job? Vino în echipa Zehab Kebab ...

Ofer spre închiriere spațiu comercial

Ofer spre închiriere spațiu comercial
Închiriez spațiu comercial de 75 Mp Spiru Haret Nr 3 in loc la Fortuna! Tel 0724031344

Societatea Culturală Dorohoi din cadrul Bibliotecii Municipale transmite Sincere condoleanțe!

Societatea Culturală Dorohoi din cadrul Bibliotecii Municipale transmite Sincere condoleanțe!
SOCIETATEA CULTURALĂ DOROHOI din cadrul Bibliotecii Municipale „Păstorel Teodoreanu”, regretă ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro