Prin Ordinul comun al Ministrului administraţiei şi internelor şi al Ministrului finanţelor publice nr. 259/2842/2011 pentru aplicarea prevederilor art. XI din Ordonanţa Guvernului nr. 30/2011 publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 838/25.11.2011 a fost aprobată procedura privind acordarea unor facilităţi (scutiri) de la plata majorărilor de întârziere datorate de către contribuabili pentru neachitarea la termenele scadenţe a obligaţiilor fiscale (impozite şi taxe locale, amenzi, etc.).
Pentru obligaţiile fiscale accesorii aferente obligaţiilor fiscale principale restante la 31.08.2011 se acordă următoarele facilităţi:
•anularea unei cote de 50% din majorările de întârziere, aferente obligaţiilor fiscale principale dacă acestea şi cota de 50% din accesorii calculate până la data plăţii, sunt stinse prin plată sau compensare până la data de 31.XII.2011;
•anularea unei cote de 25% din majorările de întârziere, aferente obligaţiilor fiscale principale dacă acestea şi cota de 75% din accesorii calculate până la data plăţii, sunt stinse prin plată sau compensare până la data de 30.06.2012;
Pentru acordarea facilităţilor respective contribuabilii trebuie să se adreseze cu o cerere la Serviciul impozite si taxe locale. Termenele de depunere a cererilor sunt 31.XII.2011, respectiv 30.06.2012.
Primar,
Ing.Alexandrescu Dorin
Primăria Municipiului Dorohoi: Cum plătești mai puțin pentru taxele și impozitele restante la bugetul local
Sursa: DorohoiNews.ro



















