Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

hoti

Având în vedere problematica în domeniul furturilor din locuinţe, Inspectoratul General al Poliţiei Române, în parteneriat cu Societatea de Asigurări Groupama au iniţiat la nivel naţional, Campania de prevenire a furturilor din locuinţe „FII PRECAUT. HOŢII NU DORM !”
   
Aceasta îşi propune informarea populaţiei din mediul urban cu privire la modalităţile de protecţie a locuinţelor, în special prin prisma adoptării unei atitudini preventive în diverse situaţii care pot influenţa siguranţa acestora. 
   
Multe dintre aceste infracţiuni au fost comise pe fondul neglijenţei proprietarilor de apartamente care locuiesc la parterul blocurilor şi care au lăsat geamurile deschise când au plecat de acasă, facilitând astfel accesul infractorilor.
   
Alte modalităţi de comitere a furturilor au fost prin  forţarea uşii de acces, escaladarea balcoanelor, forţarea ramelor de tip termopan, spargerea lacătelor.
 
Infracţiunile de acest tip se comit de regulă pe timp de zi între orele 09 – 16, când proprietarii lipsesc de la domiciliu, dar şi pe timp de noapte, iar bunurile vizate sunt de regulă cele uşor valorificabile (electrocasnice, bijuterii, bani, aparatură electronică, etc.)

În localităţile urbane, activităţile organizate vor viza în principal informarea cetăţeanului cu privire la modalităţile de anihilare a vulnerabilităţii locuinţelor, informaţii ce vor fi difuzate prin intermediul mass mediei (presa scrisă, radio, tv.) , asociaţiilor de proprietari şi materiale informative tipărite ce vor fi distribuite direct cetăţenilor în locurile publice.

Pentru a reduce riscurile furturilor din locuinţe, poliţia vă recomandă:
- asiguraţi-vă uşa cu vizor, încuietori sigure şi nu lăsaţi cheia sub covoraşul de la uşă.
- nu faceţi publică plecarea dumneavoastră de acasă şi rugaţi vecinii să vă supravegheze locuinţa. Procedaţi la fel şi atunci când aceştia sunt plecaţi.
- nu lăsaţi bilete în uşă atunci când sunteţi plecaţi de acasă; rugaţi un vecin să ia eventualele facturi sau înştiinţări prinse în uşă.
- asiguraţi un iluminat corespunzător atât pe casa scării, cât şi în preajma anexelor.
- montaţi un  interfon la intrarea în bloc.
- nu permiteţi copiilor să deschidă uşa persoanelor necunoscute chiar dacă afirmă faptul că sunt trimişi de dumneavoastră sau de rude, consecinţele pot fi foarte grave.
- în cazul în care la uşă se prezintă persoane care vând, cumpără diverse produse, evitaţi-le; în nici un caz nu le permiteţi accesul în locuinţă.

În cazul în care aţi  fost victima acestui gen de infracţiune nu ezitaţi  să apelaţi la instituţia Poliţiei – număr gratuit pentru  urgenţe 112!

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

hoti
DorohoiNews.ro, 07-12-2011

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

07.12.2011 la 15:42

ALARME SI TELECAMERE DE SUPRAVEGHERE CU INREGISTRARE,CE VA MAI INGRIJORATI?,VA COSTA MAI MULT PAGUBA.....

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Interviu de angajare în viitor:
- Am două facultați, zice candidatul.
- Da, nu-i rău deloc, dar Bacalaureatul l-ați luat?



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Colectivul SC Spicul 2 SRL transmite Sincere condoleanțe!

Colectivul SC Spicul 2 SRL transmite Sincere condoleanțe!
Colectivul SC Spicul 2 SRL regretă trecerea prematură în neființă a colegului Bulat Marian ...

Nu te vom uita niciodată!

Nu te vom uita niciodată!
Cu durere în suflet, soția, copiii și nepoții anunță încetarea din viață a dragului ...

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează
SC Texty Garments Dorohoi - partener ATL GROUP ITALIA (producător canapele și fotolii pentru piața ...

Fundație umanitară angajează îngrijitor clădiri

Fundație umanitară angajează îngrijitor clădiri
Fundația Matthew's House cu sediul în Dersca angajează un îngrijitor clădiri cu cunoștințe ...

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Colegii de la FCA DOROLACT sunt alături de Dana Bulat la trecerea în neființă a soțului Marian ...

Conducerea şi colectivul Spitalului Dorohoi transmite sincere condoleanţe

Conducerea şi colectivul Spitalului Dorohoi transmite sincere condoleanţe
Conducerea şi întregul colectiv al Spitalului Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi sunt ...

Dumnezeu să o odihnească în pace și lumină veșnică

Dumnezeu să o odihnească în pace și lumină veșnică
S-a împlinit un an de când ne-a părăsit draga noastră mamă, profesor Elena Vieru, trecută ...

Angajăm contabil pentru societate comercială din domeniul comerțului

Angajăm contabil pentru societate comercială din domeniul comerțului
Angajăm contabil pentru societate comercială din domeniul comerțului, cu 3 puncte de lucru și 25 ...

Sincere condoleanțe din partea vecinilor

Sincere condoleanțe din partea vecinilor
Suntem alături de familia VIZITEU în aceste clipe grele pricinuite de pierderea bruscă a tatălui ...

Vând mobilă

Vând mobilă
Vand mobila de sufragerie, tel.0740339721

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro