Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Accident Dorohoi

La nici o săptămână de la accidentul produs pe bulevardul Victoriei din Dorohoi, în același loc, parcă cu ghinion, o altă persoană cade victimă neatenției, dar din această dată pietonul fiind cel neatent.

Sâmbătă 21 ianuarie, în jurul orei 18:45, Emilia C. de 65 de ani, a fost accidentată grav de un autoturism marca Cielo, în zona trecerii de pietoni din faţa Bisericii Sf. Vineri. La faţa locului s-a deplasat un echipaj al Poliţiei Rutiere Dorohoi şi o ambulanţă.

Conform celor declarate de şoferul implicat în accident femeia a coborât dintr-un microbuz care oprise în fața bisericii Sf Vineri și a încercat să traverseze strada prin fața mașinii din care coborâse. „În dreptul bisericii Sf. Vineri, după ce am trecut de trecerea de pietoni, mi-a ieșit în față o femeie. Aceasta încerca să traverseze strada în fugă ieșind de după un microbuz care era oprit neregulamentar”, a declarat pentru Dorohoi News, Dragoş A. șoferul implicat în accident.

Femeia a fost preluată de ambulanță și dusă la Spitalul Municipal Dorohoi, iar după primele investigații a fost transferată de urgență la Spitalul Municipal Botoșani. „Victima care a fost adusă în această seară la noi a fost diagnosticată cu politraumatism de membru inferior şi superior stâng cât și traumatism facial cu escoriații, este stabilizată hemodinamic în stare de conștiență și a fost trimisă la ortopedie Botoșani”, a declarat pentru Dorohoi News, doctor Emilian Vamvu.

„Am fost sesizaţi prin serviciul de urgenţă 112 despre faptul că pe Bulevardul Victoriei în faţa Bisericii Sf. Vineri s-a produs un accident cu victime. În urma deplasării la faţa locului am constatat că un autoturism marca Cielo a accidentat o persoană de sex feminin care se afla în traversarea Bulevardului Victoriei.”, a declarat pentru Dorohoi News, subinspector Tudor Turcu, şeful Biroului Rutier Dorohoi.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. În continuare se fac cercetări pentru stabilirea cauzelor exacte ale acccidentului. (DorohoiNews.ro, Andrei B.)







Autor: DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



ZiareBotosani.ro.ro



GALERIE FOTO

Accident DorohoiAccident Dorohoi_02Accident Dorohoi_03Accident Dorohoi_04Accident Dorohoi_05Accident Dorohoi_06Accident Dorohoi_07Accident Dorohoi_08Accident Dorohoi_09Accident Dorohoi_10Accident Dorohoi_11Accident Dorohoi_12Accident Dorohoi_13Accident Dorohoi_14Accident Dorohoi_15Accident Dorohoi_16Accident Dorohoi_17Accident Dorohoi_18Accident Dorohoi_19Accident Dorohoi_20
DorohoiNews.ro, 21-01-2012
12Local

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

12.05.2012 la 16:29

pfff , naspa ... ia botin masina :(

28.01.2012 la 21:35

buna idee cu dosurile la trecerea de pietoni si puneti si telecamere la intersectii si trimitetile amenzile acasa cine incalca legea.Dar astea care conduc cu viteza asa mare si care du dau precedenta la pietoni sau se urca beti la volan CINE NAIBA LE-A DAT CARNETUL DE CONDURE s-au lau gasit in punguta de caramele carnetul

22.01.2012 la 23:23

de acord cu parerea lui varlan. vizibilitatea la trecerile de pietoni este foarte proasta, cel putin in fata la parcul cholet, pe sensul de urcare te poti trezi oricand cu un pieton adromit in fata masinii. nu ar strica ca pe viitor sa fi mai atenti cand traversam! :)

22.01.2012 la 17:59

propun ca primaria din dorohoi sa faca niste dosuri artificiale la trecerile de pietoni de pe tot bulevardul victoriei,,si limita de viteza 30 Km.ora.ar fi mai sigur pentru,batrini,si in special pentru copii,care merg la scoala.

22.01.2012 la 16:57

”(multe scoli si licee)”;da cate 1 tocmai la capat.Si apoi microbuzul a oprit regulamentar!?? din ce se vede in foto...?? (pe trecerile de pietoni ori la mai putin de 25 de metrii inainte si dupa acestea !?? )

22.01.2012 la 11:11

pe bulevard ar trebui restrictie de viteza max 30 km pe ora,din urmatoarele cauze: 1)multi timpiti fac raliu 2)copacii plantati in scuarul ce separa sensurile de mers limiteaza mult vizibilitatea 3)in zona sint multe scoli,licee.

22.01.2012 la 10:59

nu vi se par cam multe treceri de pietoni pe bulevard in acea zona???Nu vi se pare ca soferii nu au vizibilitate in apropierea trecerilor de pietoni(bine,nue cazul si acum)? nu vi se pare ca pavelele incurca circulatia,marind timpul de franare? nu credeti ca unii pietoni nu sunt constienti de pericolele la care se expun? nu credeti ca politia si primaria nu au facut bine treburile pentru a asigura o circulatie cat mai sigura si corecta? nu credeti ca ,,placintele,, de giratorii stau revarsate prea mult pe banda 2?

22.01.2012 la 09:56

nelu stii in cati metri se opreste o masina la 30 km ora ???nu vezi ca are 4 metri de frana, ne e vinovat conducatorul auto.

21.01.2012 la 22:28

propun montarea unor benzi rezonatoare sau denivelari la trecerile de pietoni din municipiu

21.01.2012 la 21:37

inca un accident pe trecerea de pietoni in fata la Sfanta Vineri. acum tind sa cred ca soferul nu e de vina .pacat

21.01.2012 la 21:12

acolo este si o trecere de pietoni da are permis anseamna ca a facut si scoala si ar trebui sa stie ca se circula cu viteza mica

21.01.2012 la 20:52

incredibil cat de inconstienti pot fi unii

Publicitate



PUBLICITATE

Hidroplasto Botosani

PUBLICITATE

FARMACIA MAGISTRA

Farmacia Magistra

PUBLICITATE

Ecomed Dorohoi

PUBLICITATE

Info Turism Dorohoi

PUBLICITATE

PRO Casa DOROHOI

PUBLICITATE

Contabilitate

PUBLICITATE

Unlimited

PUBLICITATE

Basota Pomirla

PUBLICITATE

Depozitul UNU

CAMPANIE

Donare sange

PUBLICITATE

Decco Dorohoi

PARTENERI

Dorohoi News

PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

EVENIMENTE

ZiareBotosani.ro

EVENIMENTE

George Enescu

PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

FACEBOOK


PARTENERI

ZiareBotosani.ro

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ANUNTURI



DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Firmă de pază, montează sisteme de alarmă gratuit. Vezi detalii!

Firmă de pază, montează sisteme de alarmă gratuit. Vezi detalii!
Firmă de pază, montăm sisteme de alarmă la societăți comerciale și proprietăți private. Sistemele ...

Bamboo Bar Dorohoi angajează personal pentru bar și deservirea aparatelor de jocuri

Bamboo Bar Dorohoi angajează personal pentru bar și deservirea aparatelor de jocuri
Bamboo Bar Dorohoi angajează personal pentru bar și deservirea aparatelor de jocuri. Experianța constituie ...

Cafe Bar angajează barman

Cafe Bar angajează barman
Cafe Bar în Dorohoi angajează barman. Salariu net: 1500 lei. Telefon: 0745538553

Banca Cooperatistă Jijia Dorohoi angajează economist

Banca Cooperatistă Jijia Dorohoi angajează economist
Banca Cooperatistă Jijia Dorohoi angajează economist, pe durată nedeterminată, fără condiții de ...

SC angajează barmaniță

SC angajează barmaniță
Societate comercială din Dorohoi angajează barmaniță. Relații la telefon: 0742060332

SC din Dorohoi angajează electrician

SC din Dorohoi angajează electrician
Societate Comercială din Dorohoi angajează electrician de forță pentru siloz cereale. Se oferă salariu ...

SC angajează maistru, mecanici utilaje, instalatori și dulgheri - fierari

SC angajează maistru, mecanici utilaje, instalatori și dulgheri - fierari
Societatea Comercială Ludwig Pfeiffer angajează personal calificat și necalificat maistru, mecanici ...

SC angajează inginer instalații și inginer constructor

SC angajează inginer instalații și inginer constructor
Societatea Comercială Ludwig Pfeiffer angajează Inginer instalații, Inginer constructor, pentru execuție ...

Angajăm îngrijitor sau îngrijitoare și bucătar

Angajăm îngrijitor sau îngrijitoare și bucătar
Asociația „Dă Speranță Vieții” Dorohoi angajează trei pesoane pentru următoarele posturi: 2 ...

Complexul Poienița din stațiunea Costinești angajează personal. Vezi detalii!

Complexul Poienița din stațiunea Costinești angajează personal. Vezi detalii!
Complexul Poienița din stațiunea Costinești angajează: - bucătări; - ajutori bucătări; - ...

PARTENERI

VREI FOC DE ARTIFICII LA NUNTA TA? NOI ITI DAM SOLUTIA! - NU EZITA SA NE CONTACTEZI.



DorohoiNews.ro