Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

pasaport

Cristian Roman, prefectul județului Botoșani, vrea să înfiinţeze o staţie mobilă de preluare a cererilor pentru eliberare de paşapoarte electronice la Dorohoi şi Darabani. Măsura va fi luată pentru a-i scuti pe botoşănenii din zona respectivă să mai bată un drum până la Botoşani în vederea obţinerii unui paşaport.

 Prefectul i-a consultat, miercuri, în cadrul Colegiului Prefectural, pe primarii din judeţ cu privire la măsura care doreşte să o implementeze.

“În momentul de faţă, avem un sediu bine dotat, cu aparatură care funcţionează doar în municipiul Botoşani. Dorim să înfiinţăm la Dorohoi, cu sprijinul autorităţilor, o staţie mobilă pentru eliberarea de paşapoarte, astfel încât să nu mai plimbăm zona din nord, nord-vestul judeţului şi ca o dată sau de două ori pe săptămână sau ori de câte ori se impune să aducem o staţie de preluare imagini“, a spus prefectul, citat de botosaninews.

Potrivit unei situaţii a Serviciului Public Comunitar de Eliberare şi Evidenţă a Paşapoartelor, cele mai multe solicitări de paşapoarte, respectiv 52%, vin din zona Botoşani, 16, 6% din zona Dorohoi, 8,2 % Săveni, Darabani 8%, Truşeşti-Ştefăneşti 4,8%, şi 3,6% de la Bucecea. (DorohoiNews.ro)

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

pasaport
DorohoiNews.ro, 26-01-2012

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

29.01.2012 la 18:30

foarte bine de cand asteptam acest lucru

26.01.2012 la 21:34

Bine ar fi sa il infiinteze cat mai repede.anul trecut in luna august a fost jale la pasapoarte la Botosani.mi-am luat nr de ordine si m-au chemat dupa 2 saptamani sa depun actele si pt ca imi expira concediul a trebuit sa fac pasapoarte valabile un an care se elibereaza in cateva ore si am dat si o gramada de bani si am trei copiii si anul asta in luna august trebuie sa o iau de la capat.problema nu e ca trebuie sa ne deplasam pana la botosani pana la urma ci faptul ca nu se elibereaza pasapoartele in cateva ore pt ca vara vin multi romani acasa si trebuie sa iti scimbi pasaportul ca altfel nu poti iesi din tara(ma refer la copiii)si costa o gramada de bani si conducerea pasapoartelor nu prelungesc orarul si nu pun mai multi functionari la lucru.merci,,,

26.01.2012 la 10:17

felicitar d-l CRISTIAN ROMAN..MEREU TRBUIE SA MERG DE LA DOROHOI PANA LA BT

26.01.2012 la 10:05

Daca tot nu avem ce lucra în tara, măcar sa avem pașapoarte sa o părăsim !

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Călătorie cu vaporul de croazieră.
La un moment dat vine o furtună iar vaporul se scufundă.
Au supraviețuit doar un iluzionist și unpapagal.
După câteva zile, plutind fiecare pe câte o scândură, papagalul zice:
- OK! Mă dau bătut. Unde e vaporul???



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și mecanic auto

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și mecanic auto
Societate Comercială din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și mecanic ...

Vând garsonieră la bazar, fața la soare

Vând garsonieră la bazar, fața la soare
Vand garsoniera pe strada Zadurovici, nr. 2, etaj III, ap.40, cu fata spre bazar, Garsoniera nua are ...

Sincere condoleanțe din partea colegilor biroului economic al S.C. Conted S.A!

Sincere condoleanțe din partea colegilor biroului economic al S.C. Conted S.A!
Biroului economic al S.C. Conted S.A. este alături de colega lor Bulmagă Daniela în aceste momente ...

Caut de lucru...

Caut de lucru...
Numărul meu de tel. 0748944498. Caut de lucru: pot face cumpărături, pot duce copilul la școală ...

Ofer spre închiriere garsonieră în zona centrală

Ofer spre închiriere garsonieră în zona centrală
Ofer spre închiriere garsonieră în zona centrală a orașului Dorohoi, pe perioadă îndelungată. ...

SC angajează persoană cu experiență în achiziții și relații de parteneriat cu producători și furnizori

SC angajează persoană cu experiență în achiziții și relații de parteneriat cu producători și furnizori
Societate Comercială din Dorohoi angajează persoană cu experiență în achiziții și relații ...

Vând teren intravilan, zona Viilor

Vând teren intravilan, zona Viilor
Vând teren intravilan,1900 mp, situat pe str. Viilor. Zona dispune de toate utilitățile (electicitate, ...

Ofer spre închiriere o cameră

Ofer spre închiriere o cameră
Primesc o persoană în gazdă. Relații la telefon: 0756390674

Conducerea societății și întregul colectiv al SC CONTED SA Dorohoi transmit condoleanțe familiei îndoliate

Conducerea societății și întregul colectiv al SC CONTED SA Dorohoi transmit condoleanțe familiei îndoliate
Cu inimile îndurerate, Consiliul de Administrație, conducerea societății și întregul ...

Vând Ford Mondeo 2015 2.0 Diesel 180 cai

Vând Ford Mondeo 2015 2.0 Diesel 180 cai
Vând Ford Mondeo mk5 2.0 Diesel 180 cai Euro 6 Decembrie 2015 Cutie de viteze automată Faruri ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro