Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

deszapezire

Autorităţile locale din municipiul Dorohoi continuă acţiunile de deszăpezire a străzilor din oraş. Se lucrează la foc continuu şi se va acţiona, în acelaşi ritm şi în următoarea perioadă.

Din spusele primarului Dorin Alexandrescu, Dorohoiul a fost pregătit corespunzător pentru aceasta iarnă, achizitionând încă două lame, care au fost eficiente și si-au făcut treaba. „Avem un număr de 4 utilaje care acționează pe raza municipiului Dorohoi, 2 semipurtate plus cele 2 lame care au fost montate la celelalte utilaje. Pe lângă acestea am mai profitat și de faptul că avem o Volă în dotare, singurul utilaj folosit din închiriere a fost un buldoexcavator”, a declarat pentru Dorohoi News, primarul Dorin Alexandrescu.

Cu aceste utilaje s-a reușit toată deszăpezirea din Dorohoi, bineînțeles au contribuit și oamenii care au fost folosiți în această perioadă, oameni care au înțeles că este nevoie de un efort deosebit. Atât străzile cât și trotuarele au fost curățate și acest lucru s-a făcut cu economie de material, preferând să se dea cât mai puțin material (sare în amestec cu nisip) sau atât cât a trebuit, pentru că acesta când se topește crează un aspect neplăcut.

„Sper ca și în continuare să gestionăm situațiile, corespunzător, în așa fel încât participanții la trafic, atât pietonii cât și șoferii, să fie mulțumiți și să ne scuze acolo unde nu am putut interveni, aici mă refer în primul rând la anumite zone în care sunt mașini parcate, de cele mai multe ori necorespunzător. Fac pe aceasta cale un apel la cetățeni să înțeleagă și să încerce în această perioadă să își parcheze mașinile în alte locuri, pentru a putea face curat în totalitate pe străzi”, a mai precizat primarul Alexandrescu.

Faptul că toate trotuarele au fost curățate de zăpadă și de gheață nu a fost o acțiune premeditată, însă dacă ne uităm în urmă, în fiecare an s-a tot venit cu o idee nouă și cu noutăți pentru a îmbunătăți confortul dorohoienilor. „Foarte multe rezultate se pot obține atunci când lucrezi în colectiv și cei care sunt lângă tine înțeleg ceea ce vrei să faci și aici aș vrea să aduc mulțumirile mele tuturor celor care au înțeles acest lucru, conștientizează aceste fapte și întradevăr muncesc în interesul cetățenilor din Dorohoi și lucrul acesta nu face decât să mă bucure pe mine ca primar”, a mai precizat primarul Dorin Alexandrescu. (DorohoiNews.ro, Andrei B.)


Autor: DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

deszapezire
DorohoiNews.ro, 15-02-2012
12Local

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

16.02.2012 la 09:33

In dimineața zilei de 16 febbruarie,patru muncitori curățau scările.Multumesc DorohoiNews pentru faptul ca ați fost imparțiali!

15.02.2012 la 20:15

nu te poti pune cu natura...dar gandeste bine, pe cine votezi la toamna ...eu ma declar multumit .

15.02.2012 la 18:52

Ce bine e pe N.Titulescu !TOATE GAURILE DE PE STRADA AU FOST PLOMBATE CU ZAPADA.MA INTREB CE NE FACEM CAND VINE PRIMAVARA.

15.02.2012 la 15:48

ba dar ce va mai place sa faca tot primaria si voi sa va uitati in loc sa dati o mana de ajutor...

15.02.2012 la 14:03

in spatele A.N.L urilor de la Autogara nu s-a dat deloc cu lama ! Va rog trimiteti si aici echipajul nu poti sa intri cu masina mai ales cand zapada se intareste iti fermi scutul ! Multumesc !

15.02.2012 la 12:59

eu ma declar multumit ca s-au acoperit gropile pe care nu le mai suportam in fata blocului si pe aleea de acces..... iar la primavara .....ma ....mut

15.02.2012 la 11:09

Unde se dezapezeste?doar pe bulevard?Dar cartierele de la periferie nu exista? viilor? terinca? platim impozite la fel ca toti ceilalti si trebuie sa dam noi cu lopata pe strazile mari ca sa poata trece copii le scoala. Mai nou, nici gunoiul nu se mai ridica, dar bani platim la fel! Unii cred ca in loc sa dea declaratii din birouri, ar trebui sa iasa putin pe teren sa vada care e situatia!!

15.02.2012 la 11:06

Va rugam sa intrati cu lama si in spatele blocului de pe A.I.Cuza, spatele la Gospodaru, nu doar spre dl. Lungu. Cind vine primavara, acolo este inca iarna, cu multaaa zapada adunata.Locatarii fac si ei ce pot...muta zapada de ici colo, sa-si faca loc. pina iesi de dupa bloc ai obosit de innotat in mormanele de zapada.In rest... trotuarele din centru...sint OK.

15.02.2012 la 08:50

vorbe...vorbe...vorbe la asta suntem experti....circul de pe valea tiganilor ? eu nu am vazut Dorohoiul 44 de ani cu trotuare la negru la zapada de acum.Cei drept pe partea carosabila ar trebui mai bine...dar nici vali martin si nici antepredecesori lui nu gestionau situatia mai bine.Cat priveste angajati de la primarie EI nu sunt carpa ta de spalat pe jos...nu vor veni niciodata sa te spele la fund ca esti tu mare angajat la privat.El poate mai mult ca tine a dat la lopata fara sa primeasca macar recunostinta ta....da ma rog primaria e in folosul cetateanului...dar cetateanu in folosul cui e ???? suntem un oras atat de mic cu orgoli atat de mari

15.02.2012 la 08:36

Nu asa se pune problema,are cine sa curețe, trebuie doar trimiși acolo.Anul trecut cum au curățat? http://dorohoinews.ro/local-1275-Interes-sporit-pentru-cetatenii-municipiului-Dorohoi.html

15.02.2012 la 08:10

Pune te rog manuta pe lopatica si treci la curatat zapada daca tot ai astfel de idei.

15.02.2012 la 08:00

Mobilizați câțiva salariați și pe scările de pe Valea Țiganului.Anul trecut erau bec, fără pic de zăpadă,acum e pârtie de sus pana jos.

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Interviu de angajare în viitor:
- Am două facultați, zice candidatul.
- Da, nu-i rău deloc, dar Bacalaureatul l-ați luat?



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează
SC Texty Garments Dorohoi - partener ATL GROUP ITALIA (producător canapele și fotolii pentru piața ...

COMMANDO Dorohoi angajează ospătar cu sau fără experiență

COMMANDO Dorohoi angajează ospătar cu sau fără experiență
COMMANDO Dorohoi angajează ospătar cu sau fără experiență. Pentru mai multe detalii vă rugăm ...

Fundație umanitară angajează îngrijitor clădiri

Fundație umanitară angajează îngrijitor clădiri
Fundația Matthew's House cu sediul în Dersca angajează un îngrijitor clădiri cu cunoștințe ...

Vând apartament și garaj

Vând apartament și garaj
Vând apartament și garaj în Dorohoi, cu actele la zi. Rel. la tel. 0740563818

Societate comercială din Dorohoi angajează Gestionar

Societate comercială din Dorohoi angajează Gestionar
Societate comercială din Dorohoi angajează Gestionar. CV-urile se pot transmite la [email protected] ...

Firmă de distribuție angajează șofer categoria C

Firmă de distribuție angajează șofer categoria C
Firmă de distribuție angajează șofer categoria C. CV-urile se pot transmite la [email protected] Relații ...

SC din Dorohoi angajează Șef de Magazin

SC din Dorohoi angajează Șef de Magazin
Compania noastră își extinde echipa și este în căutarea unui Șef de Magazin dedicat, ...

Ofer spre închiriere apartament cu 3 camere

Ofer spre închiriere apartament cu 3 camere
Ofer spre închiriere apartament cu 3 camere decomandate, la etajul 1, aproape de centru, deasupra ...

Cu profundă durere în suflet, familia anunță trecerea la cele veșnice a Cameliei Murariu

Cu profundă durere în suflet, familia anunță trecerea la cele veșnice a Cameliei Murariu
Cu profundă durere în suflet, familia anunță trecerea la cele veșnice a celei care a fost o ...

Elevii clasei a VI-a B de la Gimnaziul Kogălniceanu sunt alături de prof. Ghebac Ovidiu

Elevii clasei a VI-a B de la Gimnaziul Kogălniceanu sunt alături de prof. Ghebac Ovidiu
Elevii clasei a VI-a B de la Școala Gimnazială „Mihail Kogălniceanu” Dorohoi împreună ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro