Dorohoi [VIDEO]: Trei persoane decedate într-un incendiu devastator produs pe strada Dumbrava Roşie

23 feb. 2012, Local
Dorohoi [VIDEO]: Trei persoane decedate într-un incendiu devastator produs pe strada Dumbrava Roşie

Un incendiu izbucnit miercuri seară, cel mai probabil din cauza unor lumânări lăsate aprinse pe materiale combustibile şi anunţat târziu, s-a soldat cu decesul a trei persoane, printre care şi doi copii, de 2 respectiv 6 ani.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani a fost solicitat să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o locuinţă de pe strada Dumbrava Roşie, din municipiul Dorohoi. Apelul telefonic a fost făcut de un vecin care susţinea că în casa cuprinsă de flăcări sunt trei persoane, o femeie în vârstă de 64 de ani, Valeria Havârneanu şi doi nepoţi ai săi, de 2 respectiv 6 ani.

Mama băieţilor, Irina H., a plecat de acasă, lăsându-i pe cei mici în grija bunicii. Când s-a întors din oraş şi-a găsit casa în flăcări, iar uşa de la intrare încuiată prin interior. La faţa locului s-au deplasat trei echipaje din cadrul Detaşamentului de Pompieri Dorohoi, cu două autospeciale cu apă şi spumă şi o ambulanţă SMURD. La sosirea gărzii de intervenţie, incendiul se manifesta atât în interiorul casei, cât şi la acoperiş. La faţa locului a ajuns şi primarul municipiului Dorohoi, ing. Dorin Alexandrescu.

„Când am ajuns la faţa locului casa ardea ca o torţă, eu nu înteleg cum persoana care era în casă sau vecinii nu au observat un asemenea incendiu. Copiii i-am găsit carbonizaţi iar bătrâna partial carbonizată”, a declarat pentru Dorohoi News, un pompier din Detasamentul de Pompieri Dorohoi.

Cei doi băieţi, de 2 respectiv 6 ani, au fost găsiţi decedaţi, în patul din dormitorul casei. Bunica lor a fost găsită decedată într-o altă încăpere. Mama celor doi micuţi a suferit un atac de panică, fiind transportată cu ambulanţa SMURD la Spitalul Municipal Dorohoi pentru îngrijiri medicale de specialitate.

Incendiul a fost stins în mai puţin de o oră. În urma cercetărilor efectuate la faţa locului s-a stabilit că incendiul a izbucnit în bucătăria casei, de la trei lumânări aprinse şi lăsate nesupravegheate, şi s-a extins la celelalte încăperi, precum şi la acoperiş, fiind observat şi anunţat cu întârziere.

„Am fost solicitaţi să intervenim la un incendiu izbucnit la o locuinţă de pe strada Dumbrava Roşie din Dorohoi. La sosirea gărzii de intervenţie incendiul se manifesta la întreaga locuinţă, iar în interior au fost găsite trei victime, doi copii de 2 ani şi respectiv 6 ani şi bunica acestora în vârstă de 64 de ani. Din păcate incendiul a fost observat şi anunţat foarte târziu. Incendiul a izbucnit din bucătărie şi s-a extins la întreaga locuinţă. S-a intervenit la înlăturarea pericolelor de explozie şi la stingerea incendiului”, a declarat purtatorul de cuvant al ISU Botosani plt. maj. Dorina Lupu. (DorohoiNews.ro, Andrei B.)



Autor: DorohoiNews.ro

Sursa: DorohoiNews.ro

Galerie foto (16)