Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Anvelopare blocuri_strada Dumitru Furtuna_11

La sfârşitul acestei săptămâni, primarul Dorin Alexandrescu a dat startul anvelopării blocurilor de pe strada Dumitru Furtună din Dorohoi.

Este vorba de blocurile nr.27 şi nr.32 din strada Dumitru Furtună, care au fost prinse în programul de anvelopare încă de anul trecut, dar  datorită faptului că nu au fost fonduri suficiente, acest lucru s-a amânat până în primăvara acestui an, când s-a reuşit obţinerea finanţării pentru ultimile două blocuri prinse în sistemul de reabilitare.

„După unele discuţii pe care le-am avut la Bucureşti, am reuşit să obţin finanţare şi pentru ultimele două blocuri care erau prinse în sistemul de reabilitare şi după cum se vede, schelele au început deja să se monteze pe ambele blocuri. Îi rog pe toţi cetăţenii din municipiul Dorohoi, ca atunci când spune primarul un lucru să ştie că acel lucru se rezolvă şi nu ar trebui să marşeze pe zvonuri mincinoase mai ales când este vorba de o campanie electorală. Aceste anvelopări care au început chiar în campania electorală nu sunt decât urmare a programului care se derulează de anul trecut, program aprobat în perioada în care PSD-ul a fost la guvernare în 2010, timp de 8 luni de zile, iar celelalte informaţii care sunt date în teritoriu de către anumite persoane nu sunt decât promisiuni electoarle.”, a declarat în exclusivitate pentru Dorohoi News, primarul municipiului Dorohoi, Dorin Alexandrescu.

În acelaşi timp, primarul municipiului Dorohoi a asigurat cetăţenii că  trebuie să aiba încredere şi răbdare pentru că toate lucrurile pe care le-a promis s-au dovedit a fi adevărate. Acesta a mai ţinut să îi îndemne pe dorohoienii care sunt în Asociaţii de Proprietari să urgenteze depunerea documentaţiei şi cererile necesare pentru ca şi alte blocuri din municipiul Dorohoi să fie incluse în programul de reabilitare, deoarece la Ministerul Dezvoltării există susţinere.

„Singurul mod de derulare a acestor proiecte este cel legal, în care parteneri sunt Asociaţiile de Proprietari, Primăria municipiului Dorohoi şi Guvernul Ponta prin Ministerul Dezvoltării. Cetăţenii trebuie să aibă răbdare pentru că încet, încet se vor rezolva toate lucrurile. Fac un apel către preşedinţii de asociaţii de proprietari pentru a trece cât mai repede la treabă, să facă documentaţia şi cererile necesare pentru ca şi alte blocuri din municipiul Dorohoi să fie incluse în programul de reabilitare, deoarece Guvernul Ponta prin Ministerul Dezvoltării va susţine toate proiectele viabile propuse de primarul municipiului Dorohoi.”, a mai spus pentru Dorohoi News, primarul Alexandrescu.

Primarul nu a omis nici cetățenii care nu sunt în astfel de asociaţii de proprietari şi le-a dat un sfat privitor la ce trebuie să facă pentru a beneficia şi ei de acest proiect.

„Pentru dorohoienii care nu sunt în Asociaţii de Proprietari mă voi interesa dacă este legal ca acei proprietari să mandateze pe cineva prin notariat şi să poată depune proiectele. În cazul în care nu se poate acest lucru, ultima şansă rămâne ca ei să facă Asociaţie de Proprietari chiar dacă singurul scop al acesteia ar fi anveloparea blocurilor, pentru că se merită.”, a declarat pentru Dorohoi News, primarul.

Dorin Alexandrescu a pecizat că deşi există multe zvonuri precum se vor face anvelopări de blocuri, acestea nu pot fi făcute decât în baza unui parteneriat între Asociaţiile de Proprietari, Primăria municipiului Dorohoi şi Ministerul Dezvoltării şi trebuie executate în baza unui proiect autorizat şi în baza unui audit energetic. Acesta a explicat şi faptul că deşi sunt grupuri de persoane care strâng semnături pentru astfel de anvelopări, acestea nu sunt decât gesturi pur electorale şi le-a catalogat ca fiind „promisiuni deşarte”.

„Aş vrea să fac o adăugare şi să subliniez faptul că nu se pot face anvelopari de blocuri decât în condiţii legale şi anume în baza unui parteneriet, a uniu proiect autorizat şi a unui audit energetic. Deşi sunt tot felul de zvonuri, lucrările pe care şi le fac oamenii individual, nu pot fi decontate deoarece nu sunt în conformitate cu prevederile legale. Totodată am aflat că sunt grupuri de persoane care strâng semnături pentru anveloparea blocurilor şi vreau să spun că acestea sunt numai gesturi pur electorale, iar prin autoritatea mea de primar îndemn cetăţenii să nu ia în considerare aceste promisiuni deşarte.”, a adăugat pentru Dorohoi News, primarul Dorin Alexandrescu. (DorohoiNews.ro, Andrei B.)

Autor: DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Anvelopare blocuri_strada Dumitru Furtuna_11Anvelopare blocuri_strada Dumitru Furtuna_01Anvelopare blocuri_strada Dumitru Furtuna_02Anvelopare blocuri_strada Dumitru Furtuna_03Anvelopare blocuri_strada Dumitru Furtuna_04Anvelopare blocuri_strada Dumitru Furtuna_05Anvelopare blocuri_strada Dumitru Furtuna_06Anvelopare blocuri_strada Dumitru Furtuna_07Anvelopare blocuri_strada Dumitru Furtuna_08Anvelopare blocuri_strada Dumitru Furtuna_09Anvelopare blocuri_strada Dumitru Furtuna_10Anvelopare blocuri_strada Dumitru Furtuna_12
DorohoiNews.ro, 27-05-2012

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Călătorie cu vaporul de croazieră.
La un moment dat vine o furtună iar vaporul se scufundă.
Au supraviețuit doar un iluzionist și unpapagal.
După câteva zile, plutind fiecare pe câte o scândură, papagalul zice:
- OK! Mă dau bătut. Unde e vaporul???



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și mecanic auto

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și mecanic auto
Societate Comercială din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și mecanic ...

Vând garsonieră la bazar, fața la soare

Vând garsonieră la bazar, fața la soare
Vand garsoniera pe strada Zadurovici, nr. 2, etaj III, ap.40, cu fata spre bazar, Garsoniera nua are ...

Sincere condoleanțe din partea colegilor biroului economic al S.C. Conted S.A!

Sincere condoleanțe din partea colegilor biroului economic al S.C. Conted S.A!
Biroului economic al S.C. Conted S.A. este alături de colega lor Bulmagă Daniela în aceste momente ...

Caut de lucru...

Caut de lucru...
Numărul meu de tel. 0748944498. Caut de lucru: pot face cumpărături, pot duce copilul la școală ...

Ofer spre închiriere garsonieră în zona centrală

Ofer spre închiriere garsonieră în zona centrală
Ofer spre închiriere garsonieră în zona centrală a orașului Dorohoi, pe perioadă îndelungată. ...

SC angajează persoană cu experiență în achiziții și relații de parteneriat cu producători și furnizori

SC angajează persoană cu experiență în achiziții și relații de parteneriat cu producători și furnizori
Societate Comercială din Dorohoi angajează persoană cu experiență în achiziții și relații ...

Vând teren intravilan, zona Viilor

Vând teren intravilan, zona Viilor
Vând teren intravilan,1900 mp, situat pe str. Viilor. Zona dispune de toate utilitățile (electicitate, ...

Ofer spre închiriere o cameră

Ofer spre închiriere o cameră
Primesc o persoană în gazdă. Relații la telefon: 0756390674

Conducerea societății și întregul colectiv al SC CONTED SA Dorohoi transmit condoleanțe familiei îndoliate

Conducerea societății și întregul colectiv al SC CONTED SA Dorohoi transmit condoleanțe familiei îndoliate
Cu inimile îndurerate, Consiliul de Administrație, conducerea societății și întregul ...

Vând Ford Mondeo 2015 2.0 Diesel 180 cai

Vând Ford Mondeo 2015 2.0 Diesel 180 cai
Vând Ford Mondeo mk5 2.0 Diesel 180 cai Euro 6 Decembrie 2015 Cutie de viteze automată Faruri ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro