Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

cuptor sticla

Clădirile dezafectate din Centrul vechi al Dorohoiului vor putea fi reabilitate în cadrul proiectului de modernizare a centrului oraşului.

În acest spaţiu este posibil să se înfiinţeze un Muzeu al sticlei, un minicuptor care va oferi vizitatorilor posibilitatea de a observa tehnologia prelucrării sticlei, precum şi o galerie de artă destinată prezentării şi desfacerii produselor de profil.

În momentul actual, proiectul de hotărâre care urmăreşte reabilitarea Centrului vechi a fost aprobat în şedinţa ordinară a Consiliului Local din data de 26 iulie, urmând concesionarea terenului şi a clădirilor, cu excepţia spaţiilor deja închiriate sau care sunt proprietate privată.

„De mult timp mă gândeam cum ar putea fi refăcută o parte din Centrul vechi. După această ofertă m-am gândit că refacerea din aproape în aproape ar fi un început. Condiţia este să fie respectată arhitectura pe care o avea înainte, care se poate reconstitui prin intermediul fotografiilor sau al arhivelor. Mi-aş dori foarte mult ca măcar o parte din istoria Dorohoiului să fie conservată”, a declarat Dorin Alexandrescu, primarul municipiului.

De asemenea, tot în cadrul acestui proiect se va avea în vedere şi amenajarea unui spaţiu de informare al municipiului Dorohoi. (Mădălina O.)

Autor: DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

cuptor sticla
DorohoiNews.ro, 30-07-2012

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

16.08.2012 la 16:30

Imi place ideea !! Este un inceput; noutati atragatoare pentru acest mic oras in care am copilarit si de care imi este atat de dor. Sper ca intr-un viitor apropiat, pe langa discoteci si baruri, sa existe si alte puncte de interes..Un cinema( cum spune "euu" si chiar un mic teatru, unde copii si adulti sa poate incanta sufletelul celor mici si mari; un club al copiilor, o casa-asociatie unde sa se desfasoare activitati voluntare de cultura, de ajutor persoanelor nevoiase, etc. Proiectul este inceput in idei dar vor trece cativa ani buni pana il vom pune in practica. Visez sa ma intorc acasa si sa petrec cat mai mult timp cu dorohoienii, lucrand impreuna pentru a da culoare, viata orasului. Pe curand !

30.07.2012 la 20:29

Cred ca idea e buna,ar trebui sa vina mai multi cu idei din astea,numai asa ar atrage si Dorohoiul turistii,si poate ar investi si in alte locuri cum ar fi si fabricile inchise.

30.07.2012 la 14:45

sunt mult mai de acord cu o fabrica de sticla..unde sa fie angajati niste oameni care nu au poate salatii de cand fabbrica de sticla...stim cu totii..si ar fi bine venit orice loc de munca creat...

30.07.2012 la 12:04

Parerea ta e buna , poate fi si UN cinema si UN muzeu . Problema e ca nu stii bine sa scrii romaneste si banuiesc ca o sa ceri doar filme dublate in romana daca citesti asa cum scrii.

30.07.2012 la 11:00

ar fi bine ca si fabrica de sticla sa fie redeschisa sa nu ramana doar ideea de "a fost odata"

30.07.2012 la 10:09

DEBELI VA FI DIRECTORUL MUZEULUI!??!Sper sa nu dea faliment!

30.07.2012 la 09:59

mai bine ar face o cinema sa merga lumea la un film, nuuu muzeu al sticlei se va plictisi lumea la un moment. o cinema ar fi perfect si cred ca multi sunt de acord cu mine, macar cu atat sa iasa si dorohoiul asta in evidenta. Stiu ca voi avea la comentariul meu pareri pro si contra dar cei care prefera un Muzeul al sticlei nu au decat!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


- Tu de cât timp ai permisul?
- De două săptămâni!
- Și ai făcut accident deja?!
- Da, dar din vina celuilalt!
- Ce-a făcut?
- M-a lăsat să conduc...



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Angajăm personal fast-food – shaormerie în Dorohoi

Angajăm personal fast-food – shaormerie în Dorohoi
Ești o personă serioasă, dinamică și îți dorești un job? Vino în echipa Zehab Kebab ...

SC BENCHEA AGROFERM angajează vânzătoare

SC BENCHEA AGROFERM angajează vânzătoare
Societatea Comercială BENCHEA AGROFERM angajează vânzătoare. Pentru detalii va așteptăm la ...

SC angajează persoană cu experiență în achiziții și relații de parteneriat cu producători și furnizori

SC angajează persoană cu experiență în achiziții și relații de parteneriat cu producători și furnizori
Societate Comercială din Dorohoi angajează persoană cu experiență în achiziții și relații ...

Vând Peugeot 308, an 2010

Vând Peugeot 308, an 2010
Vând Peugeot stare f bună mai multe detalii la nr de tf 0743317658

Colectivul Colegiului Național „Grigore Ghica” Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!

Colectivul Colegiului Național „Grigore Ghica” Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!
Colectivul Colegiului Național „Grigore Ghica” Dorohoi regretă decesul distinsei doamne ...

SC AVI-DIMAX SRL solicită emiterea autorizației de mediu pentru „ATELIER DEBITAT BUȘTENI”

SC AVI-DIMAX SRL solicită emiterea autorizației de mediu pentru „ATELIER DEBITAT BUȘTENI”
SC AVI-DIMAX SRL din Broscăuți, județul Botoșani, solicită emiterea autorizației de mediu pentru ...

Caut loc de muncă

Caut loc de muncă
Sunt in căutare unui loc de munca remote/in persoană. Nivel engleza C1, experiență in customer service, ...

Vând storcător de fructe și legume la rece

Vând storcător de fructe și legume la rece
Vând storcător de fructe și legume Heinner, la rece, cu melc pentru păstrarea savoarei și beneficiilor ...

Pios omagiu din partea Liceului „Regina Maria” Dorohoi

Pios omagiu din partea Liceului „Regina Maria” Dorohoi
Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi își exprimă profunda tristețe la aflarea ...

Colectivul Școlii Gimnaziale „Spiru Haret” Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!

Colectivul Școlii Gimnaziale „Spiru Haret” Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!
Colectivul Școlii Gimnaziale „Spiru Haret” Dorohoi este alături de domnul profesor, Bogdan ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro