Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Spital Dorohoi_1

În urma întrunirii Consiliului de Administraţie a Spitalului Municipal Dorohoi, trei dintre membrii acestuia au solicitat demisia managerului spitalului, dr. Valerian Andrieş, motivul fiind incompatibilitatea funcţiilor de consilier judeţean şi director al spitalului.

Conform articolului 180 din Legea Sănătăţii, „funcţia de manager persoană fizică este incompatibilă cu exercitarea oricăror altor funcţii salarizate, nesalarizate sau/şi îndemnizate, cu excepţia funcţiilor sau activităţilor în domeniul medical în aceeaşi unitate sanitară, a activităţilor didactice, de cercetare ştiinţifică şi de creaţie literar-artistică.”

Valerian Andrieş a luat la cunoştinţă sesizările şi a spus că va lua o decizie în termen legal, adăugând că mai întâi ar trebui rezolvate problemele de compatibilitate ale membrilor Consiliului de Administraţie.

Cel mai probabil, persoana vizată de incompatibilitate în Consiliul de Administraţie al Spitalului Municipal Dorohoi este Angela Francu. Aceasta este membru în Consiliul de Administraţie din partea primarului Dorin Alexandrescu, însă este şi în Consiliul de Administraţie a societăţii Apa Novaserv, cu care spitalul are relaţii contractuale.

În următoarea perioadă Valerian Andrieş urmează să se decidă pentru ce funcţie optează şi de unde îşi va da demisia. (Mădălina O.)

Autor: DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Spital Dorohoi_1
DorohoiNews.ro, 04-08-2012

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

05.08.2012 la 10:36

Rareori se intampla ca un bun profesionist,sa fie si un bun manager !Daca ne uitam la activitate stimatului doctor Andries,constatam ca el,intruneste perfect functia de medic si manager !Felicitari !Stim ca exista pretendenti,care au lipit afise,au finantat campania,si-au completat studiile,viseaza in culori si cam atat !Daca spitalul,ar fi finantat cum trebuie,rezultatele ar fi si mai mari !Dar ,cu bani putini,dansul a realizat mult !Tocmai in asta consta profesionalismul !Continuati D.le doctor,spre binele nostru comun !

04.08.2012 la 17:07

Si acum sa spunem toti in cor: Alexandrescu DA , Andries PA!

04.08.2012 la 10:02

LIMITATI-VA D-LE DOCTOR LA CONDUCEREA SPITALULUI-CHIRURGIE SI ALTE ACTIVITATI BENEFICE ORASULUI *FIINDCA POLITICA O SA VA COMPROMITA {DAUNEAZA GRAV PRESTIGIULUI}*****

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


- O cafea, vă rog!
- Normală?
- Nu! Să mi-o faceți vă rog, un pic mai zăpăcită, așa ca mine, să am cu cine râde!



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează
SC Texty Garments Dorohoi - partener ATL GROUP ITALIA (producător canapele și fotolii pentru piața ...

Florisol angajează muncitori necalificați la secția de producție pământ de flori din Dorohoi

Florisol angajează muncitori necalificați la secția de producție pământ de flori din Dorohoi
SC Florisol Product SRL angajează muncitori necalificați la secția de producție pământ de ...

SC angajează contabil pentru contabilitate primară

SC angajează contabil pentru contabilitate primară
Societate Comercială angajează contabil pentru contabilitate primară. Număr contact: 0751201821

Buletin găsit la cafeneaua CAF Dorohoi

Buletin găsit la cafeneaua CAF Dorohoi
Buletin găsit la cafeneaua CAF Dorohoi. Documentul, pe numele Chilici Cristian, poate fi recuperat de ...

Fundație umanitară angajează îngrijitor clădiri

Fundație umanitară angajează îngrijitor clădiri
Fundația Matthew's House cu sediul în Dersca angajează îngrijitor clădiri cu cunoștințe ...

Vând apartament cu 3 camere ultracentral

Vând apartament cu 3 camere ultracentral
Vând apartament cu 3 camere decomandat, recent renovat, partial mobilat, situat ultracentral, 80 ...

Cumpăr apartament cu două sau trei camere

Cumpăr apartament cu două sau trei camere
Cumpăr apartament cu două sau trei camere, zona Plevna,Dorohoi. Rog și ofer seriozitate. Nr. Contract. ...

Închiriez apartament cu 2 camere

Închiriez apartament cu 2 camere
Ofer spre închiriere, pe termen lung, apartament cu două camere, recent renovat, mobilat si utilat, ...

Vând casă cu teren intravilan

Vând casă cu teren intravilan
Casa este compusă din: DEMISOL alcătuit din: garaj, cameră tehnică cu centrală, beci, cameră (de ...

Caut loc de muncă

Caut loc de muncă
Caut loc de muncă ca bonă, menaj sau îngrijire bătrâni. tel: 0748306080

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro