Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Scoala de vara_18

Şcoala de vară în domeniul situaţiilor de urgenţă continuă la Detaşamentul de pompieri Dorohoi, alături de pompieri fiind prezenţi de această dată elevii şcolilor din Pomîrla, Vf. Cîmpului, George-Enescu şi Dorohoi.

În sala de cursuri a profesioniştilor, elevii participanţi în cadrul „Şcolii de vară în domeniul situaţiilor de urgenţă”, iau înlocuit pe aceştia pentru  pregătirea unui viitor în siguranţă. Specialişti ai ISU Botoşani, au prezentat teme specifice, cu scopul vădit de ai pregăti pe aceştia cum să se comporte atunci când apar situaţii de urgenţă, catastrofe sau dezastre, premergător, pe timpul şi după producerea acestora.

După două ore, elevii au asistat la pregătirea pompierilor, la prezentarea tehnicii de intervenţie a acestora dar şi la exerciţii demonstrative extrem de interesante. În ziua a doua, elevii Şcolii de vară, au susţinut un test din 20 de întrebări iar primii zece clasaţi vor participa  în perioada 03.09 -06.09.2012, în tabăra „Codrii de Aramă” Agafton, unde vor efectua activităţi interactive în domeniul situaţiilor de urgenţă (jocuri interactive, prezentarea de filme/spoturi educative, exerciţii demonstrative).
                             
„Atragerea unui număr mare de elevi pentru desfăşurarea activităţilor cercurilor tehnico-aplicative “Prietenii pompierilor” şi „Cu viaţa mea apăr viaţa”,  formarea şi dezvoltarea la elevi a unor trăsături moral-volitive cum sunt: respect, curajul, hotărârea, disciplina şi spiritul de echipă, toate acestea sunt obiectivele urmărite de o  astfel de activitate de pregătire”  a declarat Lt. Colonel Radu Ţipişcă, Inspecţia de Prevenire a ISU Botoşani.



Autor: DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Scoala de vara_18Scoala de vara_02Scoala de vara_03Scoala de vara_04Scoala de vara_05Scoala de vara_06Scoala de vara_07Scoala de vara_08Scoala de vara_09Scoala de vara_10Scoala de vara_11Scoala de vara_12Scoala de vara_13Scoala de vara_14Scoala de vara_15Scoala de vara_16Scoala de vara_17Scoala de vara_01
DorohoiNews.ro, 20-08-2012

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

20.08.2012 la 11:14

Intru totul de acord. Oameni minunati din toate punctele de vedere. Felicitari Dl. colonel pentru ireprosabila organizare. Bravooo

20.08.2012 la 11:11

super tare, multumim din suflet pentru tot efortul facut, extrem de educativ. Multumiri dmn colonel cel mai tare prof..

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Doi prieteni stau de vorbă:
- Ce mai faci?
- Uite, m-a lăsat nevasta pentru cel mai bun prieten.
- Credeam că eu sunt cel mai bun prieten al tău…
- Acum e el…



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Colectivul Spitalului Municipal Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!

Colectivul Spitalului Municipal Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!
Întregul personal al Spitalului Municipal Dorohoi este alături de dr. Loghin Adriana în ...

Colectivul Băncii Cooperatiste Jijia Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!

Colectivul Băncii Cooperatiste Jijia Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!
Colectivul Băncii Cooperatiste Jijia Dorohoi regretă trecerea în neființă a colegului Daniel ...

Contabil cu experiență, ofer servicii de evidență contabilă

Contabil cu experiență, ofer servicii de evidență contabilă
Contabil cu experiență, ofer servicii de evidență contabilă. Relații la telefon: 0744529504

Fabrică de fose și rezervoare angajează 2 muncitori

Fabrică de fose și rezervoare angajează 2 muncitori
Fabrică de rezervoare din plastic cu sediul în Pascari angajează 2 muncitori. Salariu motivant, ...

GavroMarm SRL angajează șoferi, tăietori șlefuitori și muncitori necalificați

GavroMarm SRL angajează șoferi, tăietori șlefuitori și muncitori necalificați
GavroMarm SRL angajează șoferi, tăietori șlefuitori și muncitori necalificați  Posturi ...

COMMANDO Dorohoi angajează barman-ospătar

COMMANDO Dorohoi angajează barman-ospătar
COMMANDO Dorohoi angajează barman-ospătar cu sau fără experiență. Pentru mai multe detalii vă ...

Angajăm șofer taxi!

Angajăm șofer taxi!
Căutăm șofer serios, responsabil și punctual. Program flexibil. Câștiguri avantajoase. Condiții ...

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează șoferi profesioniști TIR

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează șoferi profesioniști TIR
Societate comercială cu profil agricol din Dorohoi angajează șoferi profesioniști pentru TIR cu benă ...

Angajăm personal fast-food – shaormerie în Dorohoi

Angajăm personal fast-food – shaormerie în Dorohoi
Ești o personă serioasă, dinamică și îți dorești un job? Vino în echipa Zehab Kebab ...

Ofer spre închiriere spațiu comercial

Ofer spre închiriere spațiu comercial
Închiriez spațiu comercial de 75 Mp Spiru Haret Nr 3 in loc la Fortuna! Tel 0724031344

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro