Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Accident in fata sediului Politiei Dorohoi_06

Un autoturism, la volanul căruia se alfla un tânăr dorohoian, a fost acroșat de un alt participant la trafic care a intrat în intersecţie fără să se asigure.

Accidentul s-a produs marți, 2 octombrie, în jurul orei 12:30, în intersecția din fața sediului Poliției Municipiuliui Dorohoi.

Ilie B. de 19 ani, din Dorneşti, judeţul Suceava aflându-se la volanul unei utilitare marca Ford a intrat în intersecţia din faţa sediului Poliţiei Dorohoi de pe strada Gheorghe Doja fără să se asigure deși avea drum fără prioritate. În urma acestui fapt a surprins și acroșat un autoturism BMW care se încadrase greșit în intersecție, la volanul căruia se afla Lucian I. de 24 de ani, din municipiul Dorohoi.

Ca urmare a acestui carambol ambii conducători auto au primit o amendă contravențională şi s-au ales cu permisul suspendat pentru o perioadă de 60 de zile.

„În urma măsurătorilor de la fața locului am constatat faptul că Ilie B. nu a acordat prioritate, iar Lucian I. circula pe contrasens în interesecție. După aceste constatări ambilor conducători auto li s-a suspendat permisul pentru o perioadă de 60 de zile și auprimit o amendă contravențională”, a declarat pentru Dorohoi News, Cornel Bighiu, agentul principal în cadrul Biroului Rutier Dorohoi. (Andrei B.)

Autor: DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Accident in fata sediului Politiei Dorohoi_06Accident in fata sediului Politiei Dorohoi_01Accident in fata sediului Politiei Dorohoi_02Accident in fata sediului Politiei Dorohoi_03Accident in fata sediului Politiei Dorohoi_04Accident in fata sediului Politiei Dorohoi_05
DorohoiNews.ro, 02-10-2012

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

03.10.2012 la 13:10

bmw-ul ala are cunva varsta conduktorului:))?dai un polish si e k noua...:))

02.10.2012 la 20:46

De la Politie catre Sacramento e cumva parcare fara plata??? Este ocupat aproape intreg sensul pe coborare si nimeni nu vede carnatul de masini din apropierea politiei. E normal asa???

02.10.2012 la 20:46

...deshteptu' mergea pe contrasens... ca avea "biamveu"... si rosu!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Călătorie cu vaporul de croazieră.
La un moment dat vine o furtună iar vaporul se scufundă.
Au supraviețuit doar un iluzionist și unpapagal.
După câteva zile, plutind fiecare pe câte o scândură, papagalul zice:
- OK! Mă dau bătut. Unde e vaporul???



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Sincere condoleanțe din partea colegilor biroului economic al S.C. Conted S.A!

Sincere condoleanțe din partea colegilor biroului economic al S.C. Conted S.A!
Biroului economic al S.C. Conted S.A. este alături de colega lor Bulmagă Daniela în aceste momente ...

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și mecanic auto

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și mecanic auto
Societate Comercială din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și mecanic ...

SC angajează o persoană pentru vulcanizare

SC angajează o persoană pentru vulcanizare
Societate Comercială angajează o persoană pentru vulcanizare. Experiența în domeniu constituie ...

Vând garsonieră la bazar, fața la soare

Vând garsonieră la bazar, fața la soare
Vand garsoniera pe strada Zadurovici, nr. 2, etaj III, ap.40, cu fata spre bazar, Garsoniera nua are ...

Caut de lucru...

Caut de lucru...
Numărul meu de tel. 0748944498. Caut de lucru: pot face cumpărături, pot duce copilul la școală ...

Ofer spre închiriere garsonieră în zona centrală

Ofer spre închiriere garsonieră în zona centrală
Ofer spre închiriere garsonieră în zona centrală a orașului Dorohoi, pe perioadă îndelungată. ...

SC angajează persoană cu experiență în achiziții și relații de parteneriat cu producători și furnizori

SC angajează persoană cu experiență în achiziții și relații de parteneriat cu producători și furnizori
Societate Comercială din Dorohoi angajează persoană cu experiență în achiziții și relații ...

Vând teren intravilan, zona Viilor

Vând teren intravilan, zona Viilor
Vând teren intravilan,1900 mp, situat pe str. Viilor. Zona dispune de toate utilitățile (electicitate, ...

Ofer spre închiriere o cameră

Ofer spre închiriere o cameră
Primesc o persoană în gazdă. Relații la telefon: 0756390674

Conducerea societății și întregul colectiv al SC CONTED SA Dorohoi transmit condoleanțe familiei îndoliate

Conducerea societății și întregul colectiv al SC CONTED SA Dorohoi transmit condoleanțe familiei îndoliate
Cu inimile îndurerate, Consiliul de Administrație, conducerea societății și întregul ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro