Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Zilele Municipiului Dorohoi 2012_Ziua II_88

Cea de-a doua zi de sărbătoare a dorohoienilor a fost pentru cei prezenţi la manifestări prilejul de a cânta şi de a dansa alături de artiştii invitaţi. Concertele care au încheiat seara au fost susţinute de Narcotic Sound, Matteo, Daggu Project şi trupa Vama.

Aşteptaţi de sute de adolescenţi dorohoieni, Narcotic Sound au urcat pe scenă în jurul orei 20.30 şi au cântat alături de cei din public melodii cunoscute ca „Danca Bonito” sau „Mamasita”, iar după ce au coborât de pe scenă au împărţit autografe şi s-au fotografiat cu fanii.

Deliciul serii a fost prezenţa trupei Vama, care au reuşit să transmită publicului energie şi bună dispoziţie atât prin intermediul melodiilor deja cunoscute ca „Vama Veche”, „18 ani”, „Nu am chef azi”, cât şi prin intermediul melodiilor de pe noul album „2012”. „Am avut în faţă o gaşcă de puşti foarte entuziastă şi ne bucură faptul că deşi am depăşit o vârstă şi nu mai suntem tineri, încă avem un public tânăr. Pentru un artist asta contează cel mai mult: să aibă o bază de fani care să-l asculte, să-l critice şi care să interacţioneze cu el. Ne-am bucurat că au fost mulţi pe care am reuşit să îi simţim aproape în seara asta”, a declarat Tudor Chirilă, solistul trupei Vama la finalul concertului.

Seria de manifestări va continua astăzi, 7 octombrie cu un program artistic organizat de Casa Municipală de Cultură, Ansamblul Firicelul, ansamblul de cântece şi dansuri „Speranţa” din Republica Moldova, şi se va încheia cu recitalul susţinut de Vunk şi Antonia şi cu un foc de artificii. (Mădălina O.)

Vezi Galerie FOTO completă de la eveniment, Click AICI!


Autor: DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Zilele Municipiului Dorohoi 2012_Ziua II_88Zilele Municipiului Dorohoi 2012_Ziua II_01Zilele Municipiului Dorohoi 2012_Ziua II_04Zilele Municipiului Dorohoi 2012_Ziua II_09Zilele Municipiului Dorohoi 2012_Ziua II_29Zilele Municipiului Dorohoi 2012_Ziua II_37Zilele Municipiului Dorohoi 2012_Ziua II_55Zilele Municipiului Dorohoi 2012_Ziua II_73Zilele Municipiului Dorohoi 2012_Ziua II_102Zilele Municipiului Dorohoi 2012_Ziua II_108Zilele Municipiului Dorohoi 2012_Ziua II_116Zilele Municipiului Dorohoi 2012_Ziua II_136Zilele Municipiului Dorohoi 2012_Ziua II_143Zilele Municipiului Dorohoi 2012_Ziua II_152Zilele Municipiului Dorohoi 2012_Ziua II_156Zilele Municipiului Dorohoi 2012_Ziua II_164Zilele Municipiului Dorohoi 2012_Ziua II_165Zilele Municipiului Dorohoi 2012_Ziua II_170Zilele Municipiului Dorohoi 2012_Ziua II_171Zilele Municipiului Dorohoi 2012_Ziua II_173
DorohoiNews.ro, 07-10-2012

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Doi prieteni stau de vorbă:
- Ce mai faci?
- Uite, m-a lăsat nevasta pentru cel mai bun prieten.
- Credeam că eu sunt cel mai bun prieten al tău…
- Acum e el…



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Firma Texty Garments Dorohoi își mărește echipa

Firma Texty Garments Dorohoi își mărește echipa
Firma Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și caută persoane serioase și motivate pentru ...

Angajăm personal fast-food – shaormerie în Dorohoi

Angajăm personal fast-food – shaormerie în Dorohoi
Ești o personă serioasă, dinamică și îți dorești un job? Vino în echipa Zehab Kebab ...

Fastfood Rezerv Art Dorohoi angajează personal

Fastfood Rezerv Art Dorohoi angajează personal
Fastfood Rezerv Art Dorohoi angajăm personal. Relații la telefon: 0747677372

Vând struguri de vin, producție 2025

Vând struguri de vin, producție 2025
Vând struguri de vin, producție 2025, din următoarele soiuri: - Fetească regală; - Galbenă ...

Vând teren în Horlaceni

Vând teren în Horlaceni
Vând teren în Horlaceni detalii tel. 0757245186

Garsonieră de vânzare

Garsonieră de vânzare
Vând garsonieră in cartierul Plevna in spate la spitalul municipal zona liniștită fara trafic ...

Vând apartament cu 2 camere situat în centru

Vând apartament cu 2 camere situat în centru
Vând apartament cu 2 camere situat în centru, strada Sașa Pană nr.2, bl.2, sc.D, ap.47, ...

Se caută personal pentru croitorie

Se caută personal pentru croitorie
Se caută personal pentru croitorie cu experiență, produsele vor fi fabricate fără tipar. Detalii ...

Vând centrală de lemne

Vând centrală de lemne
Vând centrala pe lemne 25KW cu tot cu instalație se racordare și pompe de recirculare. Nr. de ...

Condoleanțe familiei îndurerate

Condoleanțe familiei îndurerate
Regretam nespus trecerea in nefiinta a dnei profesoare Puscasu Aurelia. Condoleante familiei indurerate. ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro