Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Cursuri de pregatire pentru situatii de urgenta_10

La Casa de Cultură a municipiului Dorohoi, în perioada 08 – 12.10.2012, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă N. Iorga al judeţului Botoşani, desfăşoară cursuri de instruire și pregătire a specialiștilor de prevenire din cadrul Serviciilor Voluntare pentru Situaţii de Urgenţă ale localităților: Dorohoi, Bucecea, Cîndești, Brăiești, Hilișeu Horia, Mihăileni și Vf. Cîmpului.

Acest instructaj are ca obiectiv apropierea activităţii preventive de cetăţean şi comunitate prin impunerea competentă şi profesionistă a unor standarde ridicate de cunoaştere şi aplicare a legii de către factorii responsabili şi cetăţeni, creşterea ponderii educaţiei preventive desfăşurate în rândul acestora, angrenarea în mai mare măsură a populaţiei, comunităţii şi factorilor responsabili la realizarea unui grad ridicat de autoprotecţie care, evident, duce la îmbunătăţirea nivelului de protecţie a vieţii şi proprietăţii.

„Funcția de informare se referă la nevoia societăţii sau indivizilor de a controla mediul înconjurător, oamenii evaluează, pe baza informaţiilor pe care le primesc, dau importanţă evenimentului ce ar putea să-i afecteze în mod direct, anticipează unele tendinţe şi iau, în cunoştinţă de cauză, anumite decizii. În alte cazuri, informaţiile pot produce o reacţie opusă celei scontate: ele sunt exagerate, deformate, amplificate paroxistic şi drept urmare, în loc să genereze strategii şi acţiuni raţionale de combatere a unui eveniment, ele pot declanşa reacţii de panică. O comunitate supusă riscului unui dezastru nu va fi pregătită să îl înfrunte dacă publicul larg nu este pregătit. Pierderi de vieţi şi daune provocate proprietăţii au fost datorate ignoranţei şi lipsei de cunoaştere a deprinderilor şi de pregătire pre-dezastru.”
a declarat pentru Dorohoi News, Lt. Colonel Radu Ţipișcă, ISU Botoşani. (DorohoiNews.ro)



DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Cursuri de pregatire pentru situatii de urgenta_10Cursuri de pregatire pentru situatii de urgenta_01Cursuri de pregatire pentru situatii de urgenta_02Cursuri de pregatire pentru situatii de urgenta_03Cursuri de pregatire pentru situatii de urgenta_04Cursuri de pregatire pentru situatii de urgenta_05Cursuri de pregatire pentru situatii de urgenta_07Cursuri de pregatire pentru situatii de urgenta_08Cursuri de pregatire pentru situatii de urgenta_09
DorohoiNews.ro, 09-10-2012

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

10.10.2012 la 20:56

VREAU SI EU SA PARTICIP LA TIPUL ACESTA DE CURS. CE TREBUIE SA FAC. DUPA CUM IL STIU PE DL. TIPISCA, SUNT CONVINS CA SUNT CURSURI EXTREM DE INTERESANTE.

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Judecatorul întreabă martorul la proces:
- La ce distanță v-ați aflat de locul accidentului?
- La 6 metri și 75 de centimetri.
- Si cum de știți așa de exact?
- Când am văzut accidentul, mi-am dat seama pe loc că voi fi intrebat la proces de vreun tâmpit și am măsurat...



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează
SC Texty Garments Dorohoi - partener ATL GROUP ITALIA (producător canapele și fotolii pentru piața ...

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență
Societate cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență. Se oferă salariu ...

Închiriez apartament cu 1 camera în Dorohoi

Închiriez apartament cu 1 camera în Dorohoi
Închiriez apartament cu 1 camera în Dorohoi, B.dul Victoriei 40 lângă Stomatologie, ...

Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere

Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere
Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere în Dorohoi, B-dul Victoriei Nr. 11 Bl. F1, parter, ...

Colectivul CONTED Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!

Colectivul CONTED Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!
Cu profundă tristețe și regret, întregul colectiv al SC CONTED SA Dorohoi își exprimă ...

Colectivul Școlii „Spiru Haret” Dorohoi deplânge dispariția prematură a colegului, prof Marcel Angheluș

Colectivul Școlii „Spiru Haret” Dorohoi deplânge dispariția prematură a colegului, prof Marcel Angheluș
Cu adâncă durere și regret profund, colectivul Școlii Gimnaziale „Spiru Haret” Dorohoi ...

La plecarea dintre noi...

La plecarea dintre noi...
...Clopotele bat a durere și cuvintele sunt înecate în lacrimi amare!  Rămâne ...

Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!

Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!
Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi este alături de doamna laborantă, Daniela Angheluș, ...

Sincere condoleanțe!

Sincere condoleanțe!
Suntem alături de Daniela și Cristi la pierderea prematură și fulgerătoare a soțului, respectiv ...

Caut loc de muncă în Dorohoi în orice domeniu

Caut loc de muncă în Dorohoi în orice domeniu
Caut loc de muncă în Dorohoi în orice domeniu. Rog seriozitate. Telefon: 0759484795

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro