Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

intalnire-comandament-de-iarna

Primăria municipiului Dorohoi a găzduit joi, 1 noiembrie, prima întâlnire a comandamentului de iarnă, la care au participat şefii tuturor instituţiilor implicate.

Primarul Dorin Alexandrescu a precizat în şedinţa operativă faptul că s-a facut un inventar al utilajelor existente în acest moment şi o inspecţie a acestor utilaje şi al stocurilor de material antiderapant şi de combustibil. Totodată s-a prezentat şi ordinul prefectului, planul de măsuri şi planul operativ de acţiune privind dezăpezirea străzilor pe timp de iarnă.

„În cadrul şedinţei cu comandamentul pentru pregătirile de iarnă s-a stabilit un program de intervenţie, s-au inventariat utilajele. Am adus la cunoştinţa membrilor comandamentului de iarnă faptul că avem clorură şi material antiderapant în stoc, urmând să fie amplasate pe întreg teritoriul municipiului Dorohoi, în zonele cu probleme, lădiţele cu nisip.”, a precizat pentru Dorohoi News, Dorin Alexandrescu, edilul şef.

Vezi ce conţine planul de măsuri:

- Realizarea lucrărilor de prevenire şi intervenţie pentru combaterea lunecuşului şi înzăpezirii străzilor şi aleelor din municipiul Dorohoi, asigurarea în perioada de iarnă a unei circulaţii rutiere în condiţii de siguranţă.
- Conducerea şi coordonarea activităţii de prevenire şi intervenţie pentru combaterea lunecuşului şi înzăpezirii străzilor şi aleelor din municipiul Dorohoi.
- Poliţia municipiului Dorohoi va urmări ca participanţii la trafic să aibă pregătite autovehiculele în mod corespunzător pentru circulaţie pe timp de iarnă, recomandând acestora să nu se deplaseze în zonele înzăpezite anunţate de dispeceratele drumurilor.  Pe timp de viscol, ninsoare abundentă sau alte fenomene meteorologice care generează blocarea căilor rutiere, se va interzice accesul autovehiculelor în zonele afectate, în scopul facilitării intervenţiei operative cu utilaje specifice.
- Informarea din timp a participantilor la traficul rutier privind orice restrictie introdusa pe drum , sa le semnalizeze corespunzator normelor in vigoare  si sa se asigure variante ocolitoare
 - Stabilirea nivelurilor de viabilitate, pe timp de iarnă, a drumurilor de interes local şi întocmirea Planului operativ de acţiune privind deszăpezirea, combaterea poleiului şi gheţuşului în perioada sezonului rece.
- Asigurarea permanenţei la sediul primăriei şi S.C. S.P.L  pe timpul producerii unei situaţii de urgenţă pe timpul iernii.
- Intocmirea planului operativ de actiune pe timpul iernii, si schema fluxului informational echipe de interventie
- Asigurarea stocurilor de produse şi materiale antiderapante, a mijloacelor pentru deszăpezire, al carburanţilor şi lubrefianţilor conform Planului operativ de acţiune.
- Constituirea echipelor de intervenţie în vederea îndepărtării zăpezii,încărcării şi transportului acesteia,a împrăştierii materialului antiderapant, instruirea acestora.
- Pregătirea, repararea şi punerea în funcţiune a mijloacelor proprii de intervenţie în situaţii de urgenţă pe timpul iernii.
- Dirijarea circulaţiei autovehiculelor pentru evitarea aglomerărilor şi blocajelor în trafic pe timpul situaţiilor de urgenţă în perioada sezonului rece.
- Sancţionarea conducătorilor auto care parchează autovehiculele în zone unde oprirea este interzisă, îngreunând  intervenţia mijloacelor tehnice pentru deszăpezire.
- Raportarea la ISU Botoşani a situaţiei cu mijloacele tehnice şi materialelor antiderapante care pot fi utilizate pentru deszăpezire în municipiul Dorohoi în iarna 2012-2013.
- Analiza periodică a realizării măsurilor stabilite în cadrul comandamentului pentru iarnă şi adoptarea hotărârilor în acest sens.
- Atenţionarea, prin TV UPC, a conducerilor instituţiilor publice, operatorilor economici şi cetăţenilor cu privire la obligaţiile ce le au pe timpul căderilor masive de zăpadă.
- Raportarea la I.S.U. Botoşani despre eventualele efecte generate de situaţiile de urgenţă şi măsurile întreprinse. (Andrei B.)

Autor: DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

intalnire-comandament-de-iarna
DorohoiNews.ro, 02-11-2012

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

04.11.2012 la 00:40

AZI A APARUT UN ARTICOL DESPRE ROAMNIA IN NYTIMES MERITA SA FIR CITIT SI STUDIAT

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Judecatorul întreabă martorul la proces:
- La ce distanță v-ați aflat de locul accidentului?
- La 6 metri și 75 de centimetri.
- Si cum de știți așa de exact?
- Când am văzut accidentul, mi-am dat seama pe loc că voi fi intrebat la proces de vreun tâmpit și am măsurat...



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează
SC Texty Garments Dorohoi - partener ATL GROUP ITALIA (producător canapele și fotolii pentru piața ...

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență
Societate cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență. Se oferă salariu ...

SC angajează Responsabil Facturare / Gestionar Depozit

SC angajează Responsabil Facturare / Gestionar Depozit
Societate comercială angajează Responsabil Facturare / Gestionar Depozit, în vederea completării ...

Închiriez apartament cu 1 camera în Dorohoi

Închiriez apartament cu 1 camera în Dorohoi
Închiriez apartament cu 1 camera în Dorohoi, B.dul Victoriei 40 lângă Stomatologie, ...

Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere

Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere
Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere în Dorohoi, B-dul Victoriei Nr. 11 Bl. F1, parter, ...

Colectivul CONTED Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!

Colectivul CONTED Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!
Cu profundă tristețe și regret, întregul colectiv al SC CONTED SA Dorohoi își exprimă ...

Colectivul Școlii „Spiru Haret” Dorohoi deplânge dispariția prematură a colegului, prof Marcel Angheluș

Colectivul Școlii „Spiru Haret” Dorohoi deplânge dispariția prematură a colegului, prof Marcel Angheluș
Cu adâncă durere și regret profund, colectivul Școlii Gimnaziale „Spiru Haret” Dorohoi ...

La plecarea dintre noi...

La plecarea dintre noi...
...Clopotele bat a durere și cuvintele sunt înecate în lacrimi amare!  Rămâne ...

Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!

Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!
Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi este alături de doamna laborantă, Daniela Angheluș, ...

Sincere condoleanțe!

Sincere condoleanțe!
Suntem alături de Daniela și Cristi la pierderea prematură și fulgerătoare a soțului, respectiv ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro