Primim la redacţie: „O anomalie a vremurilor în care trăim”

10 nov. 2012, Local
Primim la redacţie: „O anomalie a vremurilor în care trăim”

Am primit pe adresa redacţiei Dorohoi News din partea unui dorohoian, un nou mesaj, cu dorința de a fi publicat pe site-ul nostru.

„Urmăresc cu interes Dorohoi News şi vreau să vă semnalez un semn de circulaţie care mi-a atras atenţia. La intersecţia străzilor Dimitrie Pompeiu cu Zadurovici (peste drum de fosta Administraţie Financiară) chiar lângă farmacie, este o anomalie a vremurilor în care trăim. Semnul de circulaţie seamănă cu OPRIREA INTERZISĂ dar şi cu STAŢIONAREA INTERZISĂ având în acelaşi timp şi asemănări cu INTERZIS LA STÂNGA (respectiv INTERZIS LA DREAPTA). Aşa cum este acum, rotit, încercând să urmăresc sensul săgeţii, pare pentru cei care vin de la Blocul Turn că este interzis să coboare înspre Bazar. Noi, localnicii ştim că este sens unic, fiind interzis accesul spre turn, dar ce zic cei care tranzitează oraşul şi vin dinspre Scoala nr.2 ? Dacă cunoaşteţi ce semn este acela, vă rog să îmi răspundeţi în paginile publicaţiei la rubrica comentarii.”

NOTA: DorohoiNews nu-și asumă răspunderea pentru conținutul mesajului primit pe adresa redacției noastre și publicat mai sus.

Sursa: DorohoiNews.ro

Galerie foto (3)

inapoi la lista

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

0/200

Am fost informat(a) despre Politica de Confidentialitate si de Securitate a prelucrarii datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani si sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:

COMENTARII VIZITATORI (0)

Fii primul care adauga un comentariu!