Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Ibanesti

Cu prilejul împlinirii a 94 de ani de la  Marea Unire de la 1918, elevii Şcolii Ştefan cel Mare şi Sfânt, din comuna Ibăneşti s-au adunat în număr mare pentru a marca acest important eveniment.

Îndrumaţi de cadrele didactice, copii au prezentat cântece şi poezii emblematice de factură istorică, iar spre final s-au strâns cu mic cu mare într-o horă.

La acest eveniment a participat Domnul primar Ing. Romică Magopeţ împreună cu membrii Consiliului Local, doamna Director Prof. Mariana Magopeţ, preotul paroh Mihai Bogdan Ştefan şi noul Director al Căminului Cultural, Viorel Aiacoboaiei. Evenimentul face parte din prima activitate pe care acesta a desfăşurat-o, în calitate de director.

„Unirea de la 1 Decembrie 1918 reprezintă evenimentul principal al istoriei României şi un deziderat al locuitorilor, unirea Transilvaniei cu România. Ziua de 1 Decembrie a devenit după evenimentele din 1989, Ziua Naţională a României. Marea Adunare de la Alba-Iulia a fost caracterizată de unitatea poporului, fiind reprezentată de toate păturile sociale ale vremii. Din toate părţile Ţărilor Române sosea poporul cu trenul, cu căruţele, călări sau pe jos, cu steaguri tricolore în funte, în cântări şi plini de bucurie.

1 Decembrie, ziua naţională a României reprezintă ziua triumfului idealului naţional, presărat de un lung şir de victorii, de lupte şi de sacrificii umane şi materiale pentru formarea statului naţional unitar. Măreţia ei stă în faptul că desăvârşirea unităţii naţionale este fapta istorică a întregii naţiuni. La Mulţi Ani Ibăneşti!” a spus Domnul Primar  Ing. Romică Magopeţ.

Domnul Prof. Ing. Vitcu Octav a relatat o scurtă prezentare a evenimentelor care s-au petrecut în anul 1918, iar cei prezenți au ascultat cu interes, bucurându-se de această zi deosebită pentru țara noastră.

Această importantă zi a fost marcată şi de comemorarea eroilor comunei Ibăneşti, prin depunerea unei coroane de flori la monumentul închinat eroilor, situat în centrul comunei. Monumentul închinat eroilor comunei a fost inaugurat în anul 2005 la 1 Decembrie şi s-a constituit în special cu ajutorul Domnului Primar, Ing. Romică Magopeţ şi a Consiliului Local.

În fiecare an, la această dată, ibăneştenii, dau dovadă de patriotism şi sărbătoresc alături de întreaga Românie înfăptuirea  statului naţional unitar român.


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



ZiareBotosani.ro.ro



GALERIE FOTO

IbanestiIbanesti (2)Ibanesti (3)Ibanesti (4)Ibanesti (5)Ibanesti (6)
DorohoiNews.ro, 30-11-2012

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



DelGaz Licitatie

PUBLICITATE

Hidroplasto Botosani

PUBLICITATE

FARMACIA MAGISTRA

Farmacia Magistra

PUBLICITATE

Ecomed Dorohoi

PUBLICITATE

Info Turism Dorohoi

PUBLICITATE

PRO Casa DOROHOI

PUBLICITATE

Contabilitate

PUBLICITATE

Basota Pomirla

PUBLICITATE

Depozitul UNU

CAMPANIE

Donare sange

PUBLICITATE

Decco Dorohoi

PARTENERI

Artificii Dorohoi

PARTENERI

Dorohoi News

PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

EVENIMENTE


Cine Globe



Uvertura

ZiareBotosani.ro

PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

FACEBOOK


PARTENERI

ZiareBotosani.ro

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ANUNTURI



DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Societate de construcții din Dorohoi angajează

Societate de construcții din Dorohoi angajează
Societate de construcții din Dorohoi angajează: - șef de echipă - salariu 4000 lei, în mână, ...

Colegiul Național „Grigore Ghica” Dorohoi organizează concurs pentru un post de paznic. Vezi detalii!

Colegiul Național „Grigore Ghica” Dorohoi organizează concurs pentru un post de paznic. Vezi detalii!
Colegiul Național „Grigore Ghica” din Dorohoi, Judeţul Botoşani, sediu strada Grigore ...

Fabrică de cherestea din Botoșani angajează muncitori calificați și necalificați

Fabrică de cherestea din Botoșani angajează muncitori calificați și necalificați
Fabrică de cherestea din Botoșani angajează muncitori calificați și necalificați. Asigurăm transport ...

Vând piese Dacia Logan

Vând piese Dacia Logan
Vând piese Dacia Logan din an 2008 model berlina: cîrlig de remorcare omologat, triple spate ...

Vând garsonieră în Dorohoi

Vând garsonieră în Dorohoi
Vand garsoniera in Dorohoi, strada Ghiocelului, parter, mobilata si utilata complet (centrala termica ...

Vând sau închiriez garsonieră

Vând sau închiriez garsonieră
Vând sau închiriez garsonieră în plevna in fața pieței etaj 4. Mai multe detalii ...

Caut loc de muncă

Caut loc de muncă
Absolventă de studii economice (licență +masterat), caut loc de muncă în Dorohoi. Tel: 0758376878

Vând apartament 2 camere

Vând apartament 2 camere
Vând apartament 2 camere, 53mp în Dorohoi, bld. Victoriei, lângă stomatologie, et. ...

Teren de vânzare în Dorohoi

Teren de vânzare în Dorohoi
In Dorohoi este de vinzare un teren,intravilan,16500 mp, acces la utilitati. Pretul cerut este 21 euro/mp, ...

Vând apartament cu 2 camere

Vând apartament cu 2 camere
Vând apartament cu 2 camere, semidecomandat, la preț de garsonieră, 18000 EUR, parter cu balcon, ...

PARTENERI

VREI FOC DE ARTIFICII LA NUNTA TA? NOI ITI DAM SOLUTIA! - NU EZITA SA NE CONTACTEZI.



DorohoiNews.ro