Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Egipt International Photo 03

Sentimente şi imagini de pe întreg mapamondul, a reunit recentul Concurs internaţional de fotografie „Egypt Internaţional Photo Contest 2012”, iniţiat de Societatea egipteană de fotografie cu sprijinul Societăţii fotografice americane, unul dintre cele mai mari evenimente, de acest gen, din lume.

Competiţia „a fost deschisă tuturor fotografilor, indiferent de ţară, naţionalitate sau cultură, atrăgând fotografi profesionişti cât şi amatori (…) rezultatele fiind o uimitoare reprezentare a diferitelor culturi fotografice”, remarca Ashraf Talaat, în prefaţa lucrării, care a reunit cele mai reprezentative fotografii. Dincolo de datele statistice – 3621 de fotografi participanţi, reprezentând 103 ţări, 9363 de imagini intrate în competiţie, 500 de lucrări incluse în Cartea de finalizare a concursului, juriul selectat din 6 state ale lumii -, dominante au fost varietatea fotografiilor şi mesajul pasiunii artistice transmis de acestea, regăsit într-un spectru larg de abordări. Sub semnul acestor valori, se situează şi fotografia „BEACH”, aparţinând lui Marius Petrescu (membru al Clubului Fotografilor „FOCUS” Botoşani), pe care o regăsim la pagina 83, a lucrării catalog, includere care se constituie într-o confirmare a vocaţiei artistice a fotografului dorohoian, dar şi a participării lui la competiţii de anvergură, într-un an, 2012, de excepţie.

Referindu-se la această participare, Marius Petrescu şi-a exprimat satisfacţia pentru această reuşită, afirmând: „Chiar dacă nu mă număr printre premianţi, apreciez că, publicarea fotografiei mele „La plajă”, care face parte dintr-un ansamblu de imagini ce au o structură unică, constituie pentru mine o nouă experienţă în arta fotografică, dar mai ales, o apreciere a unui subiect – OAMENI DIN BEŢE DE CHIBRIT -, care, dealtfel, a fost la multe întâlniri fotografice o temă simbolică dar şi unicat. Includerea fotografiei în acest catalog internaţional, în care au expuse lucrări, artişti fotografi de valoare din lume, este rezultatul pasiunii mele dar şi a sprijinului acordat de colaboratorii mei, aspect pentru care îmi exprim toată gratitudinea.”

Să reţinem şi ideea de final, a autorului care semnează prefaţa acestei cărţi, ce poate fi vizualizată online la adresa www.egyptipc.com/book/ „Voi încheia aici, lăsându-vă să întoarceţi pagina şi să vedeţi aceste minunate fotografii. Cred că vă vor surprinde, atingând noi emoţii pe parcursul acestei cărţi.” (Cornelius Drescanu)

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Egipt International Photo 03Egipt International Photo 02
DorohoiNews.ro, 30-12-2012

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

30.12.2012 la 12:41

Poate nu întâmplator, această apreciere a muncii mele vine din Egipt, azi, când împreună cu toată creștinătatea ortodoxă cinstim \"Fuga în Egipt - Duminica după Nașterea Domnului\". Dacă ne putem îndrăgosti de stele, fotografiindu-le uneori, fără a cunoaște imensitatea cerului, nemărginirea galaxiilor, explozia aștrilor la popasul serii, sau mângâierea Luceafărului de dimineață, atunci vom putea crede în miracole și înțelege ce dar ne oferă Viața și, totodată, de a putea spera în miracole. La sfârșit de an și în fața neprevazutului lui 2013, aduc o ofrandă omului-fotograf (și nu numai lui), care, prin ochiul căutător, prin inima nestăvilită, însoțit de aparatul fotografic - și acesta este un miracol al tehnicii prezente ! -, năzuiesc în speranța de a întâmpina Noul An, având credința că lucruri minunate urmează să se întâmple. Îmi doresc ca toate visele pe care le făuriți în aceste zile magice să se împlinească ! Iar drumul străbătut pentru realizarea lor să vă aducă bucurie în inimi și în case fericire și belșug. LA MULTI ANI !

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


- Tu de cât timp ai permisul?
- De două săptămâni!
- Și ai făcut accident deja?!
- Da, dar din vina celuilalt!
- Ce-a făcut?
- M-a lăsat să conduc...



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Angajăm personal fast-food – shaormerie în Dorohoi

Angajăm personal fast-food – shaormerie în Dorohoi
Ești o personă serioasă, dinamică și îți dorești un job? Vino în echipa Zehab Kebab ...

SC BENCHEA AGROFERM angajează vânzătoare

SC BENCHEA AGROFERM angajează vânzătoare
Societatea Comercială BENCHEA AGROFERM angajează vânzătoare. Pentru detalii va așteptăm la ...

SC angajează persoană cu experiență în achiziții și relații de parteneriat cu producători și furnizori

SC angajează persoană cu experiență în achiziții și relații de parteneriat cu producători și furnizori
Societate Comercială din Dorohoi angajează persoană cu experiență în achiziții și relații ...

Colectivul Școlii Gimnaziale „Ștefan cel Mare” Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!

Colectivul Școlii Gimnaziale „Ștefan cel Mare” Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!
Colectivul Școlii Gimnaziale „Ștefan cel Mare” Dorohoi este alături de colega Doina Corlatianu ...

GAVROMARM ART MASONRY solicită emiterea autorizației de mediu pentru obiectivul Atelier prelucrare piatră naturală

GAVROMARM ART MASONRY solicită emiterea autorizației de mediu pentru obiectivul Atelier prelucrare piatră naturală
SC GAVROMARM ART MASONRY SRL solicită emiterea autorizației de mediu pentru obiectivul Atelier prelucrare ...

Colectivul Servicii Publice Locale Dorohoi transmit Sincere condoleanțe!

Colectivul Servicii Publice Locale Dorohoi transmit Sincere condoleanțe!
Cu inimile îndurerate, conducerea societății și întregul colectiv al SC SERVICII PUBLICE ...

Și-a luat aripi spre cer ANA GRIGORE

Și-a luat aripi spre cer ANA GRIGORE
Cu durere în suflet și mare greutate, vă anunțăm trecerea la cele veșnice, roaba lui Dumnezeu, ...

Vând Peugeot 308, an 2010

Vând Peugeot 308, an 2010
Vând Peugeot stare f bună mai multe detalii la nr de tf 0743317658

Colectivul Colegiului Național „Grigore Ghica” Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!

Colectivul Colegiului Național „Grigore Ghica” Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!
Colectivul Colegiului Național „Grigore Ghica” Dorohoi regretă decesul distinsei doamne ...

SC AVI-DIMAX SRL solicită emiterea autorizației de mediu pentru „ATELIER DEBITAT BUȘTENI”

SC AVI-DIMAX SRL solicită emiterea autorizației de mediu pentru „ATELIER DEBITAT BUȘTENI”
SC AVI-DIMAX SRL din Broscăuți, județul Botoșani, solicită emiterea autorizației de mediu pentru ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro