Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Seminarul Teologic Sf. Ioan Iacob Dorohoi (11)

Seminarul Teologic „Sf. Ioan Iacob” din Dorohoi a avut luni, 11 februarie, oaspeți de seamă: Înaltpreasfinția Sa, Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, însoțit de P. Cuv. Pr. Consilier Hrisostom Rădășanu, Consilierul pentru învățământ al Arhiepiscopiei Iașilor.

Bunul Dumnezeu a binecuvântat această minunată zi cu un strat proaspăt de zăpadă, cernută peste tinerii seminariști care au întâmpinat pe Înaltpreasfinția Sa, la primele ore ale dimineții.

Vizita a debutat cu Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie arhierească, slujitori fiind preoții profesori de la Seminarul Teologic Dorohoi, precum și P.C. Pr. Protopop Stelian Ciurciun. La finalul Sfintei Liturghii, Părintele Mitropolit a rostit un cuvânt de învățătură, iar P.C. Pr. Constantin Muha, directorul școlii, a adresat un cuvânt de bun venit Înalt Preasfinţitului Părinte Mitropolit Teofan.

De asemenea, Părintele Mitropolit a vizitat sălile de clasă, purtând discuții cu elevii și apreciind munca depusă de profesori la catedră, dăruindu-le acestora iconițe cu Sf. Parascheva și calendare. Începând cu ora 13.00, în Sala Albă din incinta Seminarului, membrii Cluburilor de Literatură și de Jurnalism din cadrul școlii noastre au lansat antologia de poezii „Picături de sidef”, recitând poezii, creații proprii, stârnind un uriaș val de emoții în rândurile ascultătorilor. Antologia cuprinde creații literare ale elevilor: Adăscăliței Loredana, Ropotă Loredana, Ibănișteanu Roxana, Hrițuleac Andrei, Prodan Roxana, Ecaterina Muha, Cosmin Iurea, elevi ai Seminarului. La lansare au participat și domnul Dorin Alexandrescu, primarul orașului Dorohoi, precum și domnul Gheorghe Sorescu, vicepreședintele Consiliului Județean Botoșani.

Momentul a fost „condimentat” cu sceneta „De-ale lui Păcală” interpretată de Trupa Șturlubatici, coordonată de doamna Profesoară Ignat Cristina Ionela, precum și cu câteva piese muzicale în interpretarea membrilor grupului Allegria al Clubului Folk din școala noastră, acompaniați de domnul profesor, Hariga Daniel..

A urmat prânzul, pe care oaspeții l-au servit în mijocul elevilor, la cantina Seminarului, apoi o întrevedere cu cadrele didactice care predau la Seminarul Teologic Dorohoi. (Consilier educativ, Pr. Crețu Vasile Ionuț)

 

Redacția Dorohoi News: Comentariile au fost restricţionate la această ştire! Mulţumim pentru întelegere!

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Seminarul Teologic Sf. Ioan Iacob Dorohoi (11)Seminarul Teologic Sf. Ioan Iacob Dorohoi (2)Seminarul Teologic Sf. Ioan Iacob Dorohoi (3)Seminarul Teologic Sf. Ioan Iacob Dorohoi (4)Seminarul Teologic Sf. Ioan Iacob Dorohoi (5)Seminarul Teologic Sf. Ioan Iacob Dorohoi (6)Seminarul Teologic Sf. Ioan Iacob Dorohoi (7)Seminarul Teologic Sf. Ioan Iacob Dorohoi (8)Seminarul Teologic Sf. Ioan Iacob Dorohoi (9)Seminarul Teologic Sf. Ioan Iacob Dorohoi (10)Seminarul Teologic Sf. Ioan Iacob DorohoiSeminarul Teologic Sf. Ioan Iacob Dorohoi (12)Seminarul Teologic Sf. Ioan Iacob Dorohoi (13)Seminarul Teologic Sf. Ioan Iacob Dorohoi (14)Seminarul Teologic Sf. Ioan Iacob Dorohoi (15)
DorohoiNews.ro, 14-02-2013

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


- Tu de cât timp ai permisul?
- De două săptămâni!
- Și ai făcut accident deja?!
- Da, dar din vina celuilalt!
- Ce-a făcut?
- M-a lăsat să conduc...



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Angajăm personal fast-food – shaormerie în Dorohoi

Angajăm personal fast-food – shaormerie în Dorohoi
Ești o personă serioasă, dinamică și îți dorești un job? Vino în echipa Zehab Kebab ...

SC BENCHEA AGROFERM angajează vânzătoare

SC BENCHEA AGROFERM angajează vânzătoare
Societatea Comercială BENCHEA AGROFERM angajează vânzătoare. Pentru detalii va așteptăm la ...

SC angajează persoană cu experiență în achiziții și relații de parteneriat cu producători și furnizori

SC angajează persoană cu experiență în achiziții și relații de parteneriat cu producători și furnizori
Societate Comercială din Dorohoi angajează persoană cu experiență în achiziții și relații ...

Vând Peugeot 308, an 2010

Vând Peugeot 308, an 2010
Vând Peugeot stare f bună mai multe detalii la nr de tf 0743317658

Colectivul Colegiului Național „Grigore Ghica” Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!

Colectivul Colegiului Național „Grigore Ghica” Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!
Colectivul Colegiului Național „Grigore Ghica” Dorohoi regretă decesul distinsei doamne ...

SC AVI-DIMAX SRL solicită emiterea autorizației de mediu pentru „ATELIER DEBITAT BUȘTENI”

SC AVI-DIMAX SRL solicită emiterea autorizației de mediu pentru „ATELIER DEBITAT BUȘTENI”
SC AVI-DIMAX SRL din Broscăuți, județul Botoșani, solicită emiterea autorizației de mediu pentru ...

Caut loc de muncă

Caut loc de muncă
Sunt in căutare unui loc de munca remote/in persoană. Nivel engleza C1, experiență in customer service, ...

Vând storcător de fructe și legume la rece

Vând storcător de fructe și legume la rece
Vând storcător de fructe și legume Heinner, la rece, cu melc pentru păstrarea savoarei și beneficiilor ...

Pios omagiu din partea Liceului „Regina Maria” Dorohoi

Pios omagiu din partea Liceului „Regina Maria” Dorohoi
Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi își exprimă profunda tristețe la aflarea ...

Colectivul Școlii Gimnaziale „Spiru Haret” Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!

Colectivul Școlii Gimnaziale „Spiru Haret” Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!
Colectivul Școlii Gimnaziale „Spiru Haret” Dorohoi este alături de domnul profesor, Bogdan ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro