Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Primaria Dorohoi

Firma Victor Construct va executa lucrările de reabilitare şi modernizare urbană din municipiul Dorohoi, care sunt finanţate de Uniunea Europeană, prin Programul Operaţional Regional.

Curtea de Apel Suceava a decis, luni, că execuţia proiectului în valoare de 34,34 milioane de lei va fi asigurată de firma lui Victor Mihalachi.

Instanţa suceveană a admis plângerea depusă de firma Victor Construct, desfiinţând astfel o decizie a Consiliului Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor adoptată în luna decembrie. Prin decizia CNSC, Victor Construct, care câştigase licitaţia, a fost descalificat înm baza bunei contestaţii depuse de asocierea dintre firmele Tora SRL Botoşani şi Astor Com Târgu Mureş, care s-au situat pe poziţia a treia.

Proiectul “Reabilitarea şi modernizarea urbană a municipiului Dorohoi” are în vedere pe de o parte reabilitarea infrastructurii rutiere prin refacerea a 22 de kilometri de străzi şi trotuare, dar şi reabilitarea şi modernizarea clădirii destinate furnizării serviciilor sociale.

La licitaţie au participat şase firme, care au avut următoarele oferte:

- Victor Construct SRL şi Test Prima SRL Suceava cu o valoare de 19.888.382,27 lei fără TVA;
- Delta Con SRL, SUCT SRL Suceava, Anglomancha Empresa Constructora SA din Spania, cu o valoare de 19.966.621,14 lei fără TVA;
-Tora SRL, Astor Com SRL, cu o valoare de 20.308.001,76 lei fără TVA;
- Tehnic Asist SRL, Simetrica SRL, cu o valoare de 21.352.320,09 lei fără TVA;
- Ocide Construction, Aquaterm SRL, cu o valoare de 22.211.731,97 lei fără TVA;
- Viales y Obras Publicas SA, cu o valoare de 22.633.374,29 lei fără TVA.

Valoarea totală a proiectului este de 34.343.488,58 lei din care finanţarea nerambursabilă este de 27.200.733,98 lei


18/02/2013 - Admite cererea de recurs

Solutie: Admite plângerile. Modifică Decizia nr. 4691/4/5475,5506 din 19.12.2012 a CNSC, şi în consecinţă respinge contestaţia formulată de SC TORA SRL în calitate de lider al Asocierii SC TORA SRL şi SC ASTOR COM SRL ca nefondată. Respinge cererea de suspendare a executării Decizia nr. 4691/4/5475,5506 din 19.12.2012 a CNSC ca rămasă fără obiect. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţă publică.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Primaria Dorohoi
DorohoiNews.ro, 19-02-2013

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

20.02.2013 la 21:03

Apropos domnule Manolo, Titulescu pe timpuri era cea mai curata si frumoasa strada din oras. Din cite ati auzit ......?, dar sa circulati acum pe aceasta strada nu vas dori..... .

20.02.2013 la 17:40

Apropos. Dar unde duce această str. N. Titulescu? Din câte am auzit, duce... nicăieri, sau în cel mai bun caz, duce la Polonic. Importantă arteră!

20.02.2013 la 14:03

E BINE PENTRU INCEPUT DAR HAI SA VA VEDEM LA TREABA???????????

19.02.2013 la 21:01

Vai ce frumos va arata N.TITULESCU in curand.

19.02.2013 la 11:43

poate publicați și un grafic de executare a lucrărilor, să știm și noi când încep și când se termină, sau se va "trage tare" înaintea viitoarelor alegeri locale?!!!!!!!

19.02.2013 la 09:46

In sfarsit, poate se apuca si primarul de treaba! Bine ca nu i-a iesit teparului de la D......, care vrea sa iasa din faliment pe banii nostri.

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


- O cafea, vă rog!
- Normală?
- Nu! Să mi-o faceți vă rog, un pic mai zăpăcită, așa ca mine, să am cu cine râde!



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează
SC Texty Garments Dorohoi - partener ATL GROUP ITALIA (producător canapele și fotolii pentru piața ...

SC angajează contabil pentru contabilitate primară

SC angajează contabil pentru contabilitate primară
Societate Comercială angajează contabil pentru contabilitate primară. Număr contact: 0751201821

Apartament 3 camere

dorohoinews.ro
Vând apartament 3 camere, 64 m2, decomandat, construit din cărămidă, parter(fără infiltrație sau ...

Colectivul CONTED Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!

Colectivul CONTED Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!
Colectivul SC CONTED SA Dorohoi adresează sincere condoleanțe colegei noastre Gabriela Popușoi, în ...

Ofer spre închiriere apartament în Dorohoi

Ofer spre închiriere apartament în Dorohoi
Inchiriez apartament cu 3 camere partier proaspat varuit si partial mobilat in calea plevnei. 00306947237652. ...

Fundație umanitară angajează îngrijitor clădiri

Fundație umanitară angajează îngrijitor clădiri
Fundația Matthew's House cu sediul în Dersca angajează îngrijitor clădiri cu cunoștințe ...

Vând apartament cu 3 camere ultracentral

Vând apartament cu 3 camere ultracentral
Vând apartament cu 3 camere decomandat, recent renovat, partial mobilat, situat ultracentral, 80 ...

Cumpăr apartament cu două sau trei camere

Cumpăr apartament cu două sau trei camere
Cumpăr apartament cu două sau trei camere, zona Plevna,Dorohoi. Rog și ofer seriozitate. Nr. Contract. ...

Închiriez apartament cu 2 camere

Închiriez apartament cu 2 camere
Ofer spre închiriere, pe termen lung, apartament cu două camere, recent renovat, mobilat si utilat, ...

Vând casă cu teren intravilan

Vând casă cu teren intravilan
Casa este compusă din: DEMISOL alcătuit din: garaj, cameră tehnică cu centrală, beci, cameră (de ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro