Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

primar Romica Magopet

Pentru administraţia locală fiecare zi este una specială, dar pentru mine ca primar este întotdeauna mai mult. De-a lungul  anilor am învăţat că administraţia se adresează în oficiile ei inteligenţei, imaginaţiei, legalităţii şi socialului. Cel mai important însă este că se adresează tuturor prin sentiment.
    Administraţia nu este doctrinară, ea grupează oameni în legislativ şi executiv care trebuie să promoveze principiile morale ale umanităţii.
    Întotdeauna trebuie să-i ajutăm pe cei care au nevoie, dar să-i învăţăm şi pe ei să se ajute.
    Timpul pe care îl avem de petrecut împreună în vieţile noastre trebuie tratat cum se cuvine. În acest orient IBĂNEŞTI sufletele noastre sunt mai aproape ca niciodată.
    Fără IBĂNEŞTI noi nu existăm, însă Ibăneştiul este etern, frumos şi necesar ca diamantul.    Fundamentală este trăirea fiecăruia dintre noi, pentru că, mereu învăţăm. Sufletele noastre suferă când le obligăm să trăiască superficial. De aceea sufletul are nevoie de lucruri bune şi profunde.
    Noi, cei din administraţie, muncim cu convingerea sinceră că ajutăm lumea – chiar dacă pentru asta plătim uneori cu propria viaţă.
    Iubirea de oameni trebuie să fie călăuza noastră.
    Suntem cu toţii, sau ar trebui să fim parte din Scânteia Divină.
    Lumea împlinirii administrative, e accesibilă celor care au curajul de a nu renunţa şi de a ajuta în spiritul dreptăţii şi adevărului, bineînţeles dacă ştii legile şi eşti bine pregătit profesional.
    De asta este bine ca fiecare să facă ceea ce trebuie şi să nu încurce viaţa oamenilor şi a comunităţii prin incompetenţa lor.
     Totul se obţine pe măsura dorinţelor inimilor noastre.
    Mulţumesc tuturor ibăniştenilor pentru această deşteptare la calitate, pentru acest început al dezvoltării cu o mai mare cunoaştere ce adânceşte înţelegerea.
    Natura construieşte încet şi prin repetări nesfârşite. Cu lucrurile din administraţia locală se întâmplă la fel:
    Am spus: Construiesc pentru că nu am la dispoziţie eternitatea.
    Lucrurile sunt vizibile şi rămân.
    Pentru tineri:
    Dacă veţi avea înţelegere şi înţelepciune veţi urca mereu Treptele Cunoaşterii spre Lumină.
    Dacă nu vom înceta să urcăm treptele ele nu se vor termina niciodată pentru că, numai: Cerul este limita!
    Mesajul meu este:
    Să urcaţi mereu treptele cunoaşterii spre Lumină,iar Frumusetea Iubirii sa va impodobeasca mereu viata!

PRIMAR DE IBĂNEŞTI,
ing. ROMICĂ MAGOPEŢ 

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

primar Romica Magopet
DorohoiNews.ro, 08-03-2013

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


- O cafea, vă rog!
- Normală?
- Nu! Să mi-o faceți vă rog, un pic mai zăpăcită, așa ca mine, să am cu cine râde!



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează
SC Texty Garments Dorohoi - partener ATL GROUP ITALIA (producător canapele și fotolii pentru piața ...

Florisol angajează muncitori necalificați la secția de producție pământ de flori din Dorohoi

Florisol angajează muncitori necalificați la secția de producție pământ de flori din Dorohoi
SC Florisol Product SRL angajează muncitori necalificați la secția de producție pământ de ...

SC angajează contabil pentru contabilitate primară

SC angajează contabil pentru contabilitate primară
Societate Comercială angajează contabil pentru contabilitate primară. Număr contact: 0751201821

COMMANDO Dorohoi angajează ospătar cu sau fără experiență

COMMANDO Dorohoi angajează ospătar cu sau fără experiență
COMMANDO Dorohoi angajează ospătar cu sau fără experiență. Pentru mai multe detalii vă rugăm ...

Caut loc de muncă

Caut loc de muncă
Caut loc de muncă ca bonă, menaj sau îngrijire bătrâni. tel: 0748306080

Se vinde în orașul Siret, apartament cu 3 camere decomandate

Se vinde în orașul Siret, apartament cu 3 camere decomandate
Se vinde în orașul Siret, apartament cu 3 camere decomandate, complet mobilat, etaj III, centrală ...

Sincere condoleanțe

Sincere condoleanțe
Societatea Culturală „Dorohoi", alături de doamnele de la „Șezătoarea din Bibliotecă", ...

Vând apartament cu 2 camere, zona Plevna / Piața Mică

Vând apartament cu 2 camere, zona Plevna / Piața Mică
Apartament 2 camere situat in zona Piata Mica / Plevna , cu o suprafata de 47 mp , model decomandat . ...

Vând teren loc de casă

Vând teren loc de casă
Vând teren loc de casă, grădină cu anexă și pădure în loc. Văculești. Rel. la tel. ...

Închiriez apartament

Închiriez apartament
Închiriez apartament cu 2 camere în Olinescu, mobilat, utilat, detalii la tel 0740015398

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro