Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Cupa primaverii la sah_TNL Dorohoi_09

Organizaţia TNL Dorohoi a organizat duminică, 10 martie, începând cu ora 10:00, concursul „Cupa primăverii la șah”, Ediția a III-a. Competiția a reușit să adune concurenți de toate vârstele care s-au întrecut și s-au distrat la cel mai interesant joc al minții.

„Este foarte frumos că se organizează concursuri de șah în Dorohoi. Mi s-a părut interesant, toți concurenții au dat tot ce au putut și aș vrea să continui cu acest sport și să vin și la ediția următoare. Am învățat să joc șah de la tatăl meu și de la bunicul, cu care joc acasă aproape în fiecare zi și le mulțumesc că m-au învățat să joc.”, a declarat pentru Dorohoi News, Mihai Alexandru Ilaș, unul dintre cei mai tineri concurenți.

Evenimentul care a avut loc în sediul PNL din Dorohoi, din strada Dumitru Furtună nr.29, a strâns 14 iubitori de șah care s-au întrecut în sistem elvețian, cu șapte runde.

„Astăzi a fost organizată cea de-a treia ediție a competiției de șah „Cupa primăverii la șah”, care sper să fie de bun augur și pe placul cetățenilor municipiului Dorohoi. Fac un apel către tinerii din Dorohoi să vină alături de noi pentru a putea promova cât mai mult acest tip de sport.”, a declarat pentru Dorohoi News, Lucian Topalagă, președintele Organizației municipale TNL Dorohoi.

Competiția a fost organizată de Organizația municipală Dorohoi a tinerilor-liberali, împreună cu seniorii de la PNL Dorohoi și cu viceprimarul Constantin Bursuc.

„Sunt bucuros că putem continua această cupă care, după cum se vede, este o reușită și sperăm ca pe viitor, Organizația PNL să mai organizeze și o ediție de toamnă pentru toate categoriile de vârstă. Împreună cu toți concurenții vom găsi soluții pentru viitor, pentru dezvoltarea acestui sport, iar noi PNL-ul îi susținem. Le urez succes tuturor competitorilor și îmi doresc să ne întâlnim la cât mai multe astfel de competiții organizate în municipiul Dorohoi.”, a declarat pentru Dorohoi News, viceprimarul Constantin Bursuc, președintele Organizației municipale PNL Dorohoi.

Concurenții au fost premiați cu diplome, cupe și cărți cu dezvăluiri din tainele șahului.

Vezi clasamentul:


1. Nistor Marius
2. Gradinariu Constantin
3. Gasparel Gheorghe
4. Nagat Constantin Victor
5. Lesniuc Sergiu
6. Dinca Ovidiu
7. Paviliceanu Constantin
8. Ranga Marian Cristian
9. Ranga Cristian
10. Nagat Lucian Alexandru
11. Butnariu Iulian
12. Avasilichioae Viorel
13. Barabasa Valentin
14. Turcanu Gabriel Ciprian
15. Ilas Mihai Alexandru
16. Racu Ciprian Dumitru
17. Ilas Laurentiu (Andrei B.)

Vezi Galerie FOTO, Click AICI!

Autor: DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Cupa primaverii la sah_TNL Dorohoi_09Cupa primaverii la sah_TNL Dorohoi_01Cupa primaverii la sah_TNL Dorohoi_02Cupa primaverii la sah_TNL Dorohoi_03Cupa primaverii la sah_TNL Dorohoi_04Cupa primaverii la sah_TNL Dorohoi_05Cupa primaverii la sah_TNL Dorohoi_06Cupa primaverii la sah_TNL Dorohoi_08Cupa primaverii la sah_TNL Dorohoi_13Cupa primaverii la sah_TNL Dorohoi_14Cupa primaverii la sah_TNL Dorohoi_15Cupa primaverii la sah_TNL Dorohoi_17Cupa primaverii la sah_TNL Dorohoi_20Cupa primaverii la sah_TNL Dorohoi_19Cupa primaverii la sah_TNL Dorohoi_22Cupa primaverii la sah_TNL Dorohoi_26Cupa primaverii la sah_TNL Dorohoi_27Cupa primaverii la sah_TNL Dorohoi_29Cupa primaverii la sah_TNL Dorohoi_30Cupa primaverii la sah_TNL Dorohoi_31
DorohoiNews.ro, 10-03-2013

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Doi prieteni stau de vorbă:
- Ce mai faci?
- Uite, m-a lăsat nevasta pentru cel mai bun prieten.
- Credeam că eu sunt cel mai bun prieten al tău…
- Acum e el…



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Sincere condoleanțe din partea colectivului Școlii Gimnaziale „Mihail Kogălniceanu” Dorohoi

Sincere condoleanțe din partea colectivului Școlii Gimnaziale „Mihail Kogălniceanu” Dorohoi
Colectivul Școlii Gimnaziale „Mihail Kogălniceanu” Dorohoi este alături de doamna director ...

Vând struguri de vin, producție 2025

Vând struguri de vin, producție 2025
Vând struguri de vin, producție 2025, din următoarele soiuri: - Fetească regală; - Galbenă ...

Atelier de Croitorie BABY-SHOP Dorohoi angajează operator PC

Atelier de Croitorie BABY-SHOP Dorohoi angajează operator PC
Atelier de Croitorie BABY-SHOP angajează cu normă întreagă, la punctul de lucru din DOROHOI, ...

SC angajează vânzătoare magazin alimentar în Dorohoi

SC angajează vânzătoare magazin alimentar în Dorohoi
Societate comercială angajează vânzătoare magazin alimentar în Dorohoi! Relații la telefon: ...

Cumpăr orz

Cumpăr orz
Cumpar orz pentru semanat Tel. 0771525990

Ofer 2 camere pentru ajutor în gospodărie

Ofer 2 camere pentru ajutor în gospodărie
Ofer 2 camere la casă unei persoane, pentru ajutor în gospodărie. 0756596790

Vând stoloni de căpșuni

Vând stoloni de căpșuni
Răsad la pahar bine înrădăcinat, Soi Gigantela,unifer, incepe coacerea la 21 mai, productiv, ...

Colectivul Colegiului Național „Grigore Ghica” Dorohoi transmite Sincere condoleanțe

Colectivul Colegiului Național „Grigore Ghica” Dorohoi transmite Sincere condoleanțe
Colectivul Colegiului Național „Grigore Ghica” Dorohoi regretă trecerea în neființă ...

Cu profundă tristețe, anunț trecerea în neființă a distinsului profesor VASILE NECHITA

Cu profundă tristețe, anunț trecerea în neființă a distinsului profesor VASILE NECHITA
Astăzi a părăsit această lume un om remarcabil prin profesie și omenie, un dascăl care și-a pus ...

Vând casă plus pământ

Vând casă plus pământ
Vând casă plus pământ în Broscăuti, pe șes 46 de ari. Apă și canalizare la poartă. ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro