Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Pacanele

În vremuri de criză sunt şi afaceri care scot profit. Sălile de jocuri îi atrag pe mulţi dintre dorohoieni ca un magnet, iar numărul locurilor în care oamenii îşi pierd banii mizând exclusiv pe noroc s-a înmulţit considerabil în ultimii ani. Cei mai mulţi cred în povestea în care introduci 5 lei în aparat şi scoţi 500, adică de o sută de ori mai mulţi bani în doar câteva minute. În realitate însă, în locul banilor câştigaţi, majoritatea jucătorilor se aleg cu buzunarele goale. Prea puţini ştiu când să se oprească, aşa că sălile de jocuri sunt pline şi înghit zilnic sute de mii de lei din banii dorohoienilor.

„Păcănelele” sunt peste tot. În cartierele din Dorohoi, sălile de jocuri stau una langa alta pentru că s-au dovedit o afacere din care se poate scoate uşor şi repede un profit sigur.

În medie, într-o sală de jocuri intră zilnic aproximativ 30 de persoane.
 “Cei mai mulţi vin zilnic, sunt câte unii care vin chiar şi de câte două ori pe zi. Bagă după buget, într-o zi mai mult, în alta mai puţin.  Unii sunt maniaci, joacă până la ultimul bănuţ. E clar că o să piardă tot. Şi dacă scot bani din aparate, îi bagă la loc. Pleacă de aici doar când termină banii”, a spus un supraveghetor de la o sala de jocuri care a dorit sa-si pastreze anonimatul.

Păcănelele dau dependenţă şi, conform specialiştilor, aceasta se agravează odată cu trecerea timpului, ajungând până la punctul în care oamenii nu mai fac diferenţa între un câştig imediat, ocazional, şi banii obţinuţi prin muncă, în timp. Acest tip de dependenţă se tratează greu, cu mari eforturi din partea jucătorilor. (Otilia O.)

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Pacanele
DorohoiNews.ro, 11-04-2013

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

13.04.2013 la 14:42

auzi ioane mai taci dracului din gura si nu mai vorbi aiurea,nu te pune nimeni sa joci,daca mie i-mi place sa joc ce treaba ai tu ce fac eu cu banii mei.sttttttttttttt

11.04.2013 la 08:33

Cand aud notiunea de afacere cu profit pe timp de criza imi vine sa ma tavalesc pe jos de ras. O pacaleala legalizata a oamenilor "slabi" din toate punctele de vedere. Dar hei .... asa e Romanul si natia asta cretina.... in loc sa se gandeasca cum pot castiga un ban in orasul asta de "vanzatori" ca altceva aici nu e de facut, asteapta alocatia somajul sau ajutoarele de pe la primarie ca sa fuga la pacanele sa castige potul cel mare. Trist, foarte trist si nush cum pot dormi noaptea cei care au afaceri de genul asta. Dar cata vreme e legala treaba cui pasa ca naivitatea e in floare?

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Judecatorul întreabă martorul la proces:
- La ce distanță v-ați aflat de locul accidentului?
- La 6 metri și 75 de centimetri.
- Si cum de știți așa de exact?
- Când am văzut accidentul, mi-am dat seama pe loc că voi fi intrebat la proces de vreun tâmpit și am măsurat...



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează
SC Texty Garments Dorohoi - partener ATL GROUP ITALIA (producător canapele și fotolii pentru piața ...

Vânzare / Închiriere Terenuri și Clădiri – Oportunitate Investiție

Vânzare / Închiriere Terenuri și Clădiri – Oportunitate Investiție
Vând și închiriez terenuri pentru casă și terenuri agricole, potrivite pentru construcții ...

SC angajează persoană pentru secretariat și femeie de serviciu

SC angajează persoană pentru secretariat și femeie de serviciu
Societate Comercială angajează persoană pentru secretariat și doamnă pentru curățenie ...

Închiriez apartament cu două camere

Închiriez apartament cu două camere
Ofer spre chirie APARTAMENT 2 camere utilat și mobilat în zona OLINECU ( scoala 5). TELEFON 0756595369

Vând vilă cu teren intravilan

Vând vilă cu teren intravilan
Casa este compusă din: DEMISOL alcătuit din: garaj, cameră tehnică cu centrală, beci, cameră (de ...

Vând casă cu anexe

Vând casă cu anexe
Vând casă bună locuibilă cu anexe (grajd de animale fanar beci etc) și teren lângă casa ...

SC GENERAL CONCEPT SOLUTIONS GEOEST SRL solicită emiterea autorizației de mediu

SC GENERAL CONCEPT SOLUTIONS GEOEST SRL solicită emiterea autorizației de mediu
SC GENERAL CONCEPT SOLUTIONS GEOEST SRL solicită emiterea autorizației de mediu pentru obiectivul UNITATE ...

Vând teren intravilan pentru casă

Vând teren intravilan pentru casă
Vând teren intravilan, intabulat, ca și suprafață - 15.000 mp Terenul dispune de următoarele ...

Vând apartament cu 3 camere

Vând apartament cu 3 camere
Vând apartament 3 camere, 64 m2, decomandat, construit din cărămidă, parter(fără infiltrație ...

Colectivul CONTED Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!

Colectivul CONTED Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!
Colectivul SC CONTED SA Dorohoi adresează sincere condoleanțe colegei noastre Gabriela Popușoi, în ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro