Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Capcane pentru soferi pe strada Obor din Dorohoi_3

După o iarnă destul de grea, cu zăpadă din belșug si temperaturi scăzute străzile din Dorohoi au avut de suferit drept pentru care în unele zone se circulă destul de greu ținând cont și de precipitațiile căzute în ultima perioadă. Iresponsabilitatea unor cetățeni cât și a celor care ar trebui să vegheze la respectarea legii nu încetează să ne surprindă.

De aproximativ două săptămâni, strada Oboru Nou din Dorohoi s-a transformat într-o „capcană". Asta deoarece două din gurile de canalizare din mijlocul străzii nu au capac şi poate provoca, în orice moment, un accident de circulaţie. Pe parcursul a 20 de minute, timp în care echipa Dorohoi News a făcut reportajul, aveau să se producă cel puţin două accidente din cauza gurii de canalizare fără capac, iar cateva maşini au trecut la câţiva centimetri de gaura din asfalt. Imediat după aceasta au fost puse în aceste guri de canal crengi dintr-un pom pentru a putea avertiza conducatorii auto de pericolul ce ar putea să-i coste destul de scump.

Potrivit locuitorilor de pe această stradă, cel mai probabil capacele a fost furate de persoane certate cu legea şi duse la centrele de colectare pentru fier vechi. (Otilia O.)

Autor: DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Capcane pentru soferi pe strada Obor din Dorohoi_3Capcane pentru soferi pe strada Obor din Dorohoi_2Capcane pentru soferi pe strada Obor din Dorohoi_3
DorohoiNews.ro, 15-04-2013

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

15.04.2013 la 19:51

Da domnule Marius, mai rămâne să vedem și certificatul de producător........, și dacă are autorizație de funcționare cel cu achiziția de fier vechi și alte asemenea năzbâtii, că doar el lucreaza in slujba statului....... Numai hoțul să nu fie deranjat. Că vorba aia, s-ar putea afla și de urma statuii lui V.A. Urechia care a disparut fără urmă și de multe altele dispariții misterioase. Rușine!!!!! Cineva mănânca leii noștri de pomană!!! Iar noi căutăm vina în ograda acarului Păun..... Nu se poate așa ceva. Prindeți hoțul, nu umblați cu cioara vopsită!!!!!!!!!!

15.04.2013 la 15:06

In primul rand unitatile de fier vechi ar trebui sa fie resposabile si sa nu cumpere capace de canal.

15.04.2013 la 15:04

Vă aduceți aminte de explicația unui cititor referitoare la distrugerea cosurilor de gunoi stradale? Nu putem spune și acum ca VÂNTUL DE ASTĂ NOAPTE A DUS LA DISPARIȚIA CAPACELOR CĂMINELOR DE VIZITARE .....? Glumim, glumim dar mâine poimâine putem constata că rămânem și fara alte lucruri mult mai importante. Și rețineți, toate astea în timp ce unii au în fișa postului (nu-i vorba de Paște) paza bunului comun.......

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Călătorie cu vaporul de croazieră.
La un moment dat vine o furtună iar vaporul se scufundă.
Au supraviețuit doar un iluzionist și unpapagal.
După câteva zile, plutind fiecare pe câte o scândură, papagalul zice:
- OK! Mă dau bătut. Unde e vaporul???



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și mecanic auto

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și mecanic auto
Societate Comercială din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și mecanic ...

SC angajează o persoană pentru vulcanizare

SC angajează o persoană pentru vulcanizare
Societate Comercială angajează o persoană pentru vulcanizare. Experiența în domeniu constituie ...

SC angajează persoană cu experiență în achiziții și relații de parteneriat cu producători și furnizori

SC angajează persoană cu experiență în achiziții și relații de parteneriat cu producători și furnizori
Societate Comercială din Dorohoi angajează persoană cu experiență în achiziții și relații ...

Vând teren intravilan, zona Viilor

Vând teren intravilan, zona Viilor
Vând teren intravilan,1900 mp, situat pe str. Viilor. Zona dispune de toate utilitățile (electicitate, ...

Ofer spre închiriere o cameră

Ofer spre închiriere o cameră
Primesc o persoană în gazdă. Relații la telefon: 0756390674

Conducerea societății și întregul colectiv al SC CONTED SA Dorohoi transmit condoleanțe familiei îndoliate

Conducerea societății și întregul colectiv al SC CONTED SA Dorohoi transmit condoleanțe familiei îndoliate
Cu inimile îndurerate, Consiliul de Administrație, conducerea societății și întregul ...

Vând Ford Mondeo 2015 2.0 Diesel 180 cai

Vând Ford Mondeo 2015 2.0 Diesel 180 cai
Vând Ford Mondeo mk5 2.0 Diesel 180 cai Euro 6 Decembrie 2015 Cutie de viteze automată Faruri ...

Cu profundă tristețe, familia anunță trecerea în neființă a celei ce a fost învățătoarea Lionte Aurelia

Cu profundă tristețe, familia anunță trecerea în neființă a celei ce a fost învățătoarea Lionte Aurelia
Cu profundă durere, anunțăm trecerea în neființă a mamei și bunicii noastre, Lionte Aurelia. ...

Vând Peugeot 307 urgent

Vând Peugeot 307 urgent
Peugeot 307,1600 cmc, 2002 an fabricație, gri, cutie viteze automata

Vând bicicletă fitness

Vând bicicletă fitness
De vanzare bicicleta fitness, mai multe detalii la telefon 0773369687

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro