Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Dorohoi_copaci mutilati_06

Am primit pe adresa redacţiei Dorohoi News, o sesizare venită din partea unui grup de dorohoieni, care îşi exprimă nemulţumirea faţă de soluţia pe care Primăria Municipiului Dorohoi a adoptat-o în legătură cu problema ciorilor din oraş. Redăm integral acest text: 

De câteva săptămâni lucrătorii Primăriei Dorohoi s-au apucat, cu zor, să trateze cu seriozitate „problema” ciorilor din oraş. În tentativa de a alunga vietăţile care şi-au construit adăpost în copacii din centrul oraşului, oamenii plătiţi din banii noştri publici au început şi aproape au dus la sfârşit operaţiunea de retezare a coroanei copacilor din parcurile de lângă vechea clădire a primăriei. În loc să găsească o soluţie eficientă de a vindeca numai afecţiunea, ei au ales să extirpe întregul organ afectat! E ca şi cum, dacă un bolnav s-ar prezenta la medic cu o rană superficială la un deget, medicul s-ar apuca şi i-ar tăia degetul, aşteptând, eventual, mulţumiri, din partea bolnavului!
Nu ştim în ce măsură locuitorii Dorohoiului sunt de acord cu această „înţeleaptă” măsură, însă efectele sunt şi vor fi mult mai nocive decât acelea provocate de nevinovatele păsări. Dat fiind că vara tocmai a început, va fi imposibil ca în timpul zilei dorohoienii să se mai odihnească în parcurile sus numite, întrucât au mai rămas, din falnicii arbori de odinioară, numai câteva cioate ţâşnind oribil spre cer! Unele dintre aceste cioate vor scoate, poate, frunzuliţe, dar nicidecum nu vor mai oferi răcoroasa umbră cu care ne-am obişnuit în anii trecuţi. Unde se vor mai odihni mamele cu copiii lor, unde vor mai zăbovi bătrânii sau şcolarii, în timpul zilei? Suntem la mijloc de aprilie şi, deja, soarele îşi arată puterea dogoritoare. Nu trebuie să uităm faptul că singura valoare ambientală a Dorohoiului, pe timp de vară, a fost, până acum, zona verde şi răcoroasă destul de extinsă, care oferea deliciu privirii şi confort trupului, în zilele toride. De acum, acest plus, al oraşului nostru, va fi, se pare, numai o amintire. De ce? Nu se putea altfel? Atunci când sunt alungate, ciorile se mută în alţi copaci din oraş. Ce vom face, de acum încolo? Vom reteza toţi copacii plantaţi de înaintaşii noştri? Sau îi vom transforma în cioate îndreptate către cer, fără coroanele verzi cu care ne-am obişnuit, fără mult-dorita umbră a acestora? În prezent, o mare parte dintre ciori s-au mutat în Parcul Brazi. Ce urmează, pe lista de acţiuni a lucrătorilor primăriei, desfiinţarea sau mutilarea acestuia? În acest fel, Dorohoiul se va transforma, în curând, într-un oraş de piatră încinsă, pe timp de vară, precum marile şi sufocantele metropole. Praf avem din abundenţă, mai lipsea să ne trezim şi să vieţuim într-un cuptor... Nu trebuie omis nici faptul că ciorile sunt gălăgioase numai timp de o lună de zile, primăvara, când se împerechează şi îşi constuiesc cuiburile. După aceea, nu le mai aude nimeni. Iar dacă fac mizerie, nu înseamnă că acei copaci în care şi-au construit cuiburile au vreo vină! Chiar aşa, cu ce ne-au greşit aceşti falnici arbori, domnilor?

NOTĂ: Dorohoi News nu-şi asumă răspunderea pentru conţinutul mesajului primit pe adresa redacţiei noastre şi publicat mai sus.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PNL Botosani



DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Dorohoi_copaci mutilati_06Dorohoi_copaci mutilati_01Dorohoi_copaci mutilati_02Dorohoi_copaci mutilati_03Dorohoi_copaci mutilati_04Dorohoi_copaci mutilati_05
DorohoiNews.ro, 19-04-2013
23Local

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

23.04.2013 la 09:50

Nu pot sa inteleg ce a fost in capul edililor dorohoieni atunci cand au gasit aceasta solutie pentru a scapa de cuiburile ciorilor. Aveti nevoie de lemn pentru foc sau este o noua moda...cea a copacului fara coroana...eu zic sa scoateti toti copacii din radacini si asa vom scapa si noi de ciori....

21.04.2013 la 09:53

Ii intreb pe edili: Va place cum arata orasul? Ce intentionati, sa taiati toti copacii din Dorohoi? Ma mir ca v-ati oprit, totusi! De ce nu ati asteptat ca ciorile sa depuna ouale si abia dupa aceea sa le distrugeti cuiburile folosindu-va de utilajul pe care tocmai l-ati achizitionat? O alta intrebare: daca ramurile unui copac afecteaza izolatia unui bloc, trebuie taiat tot copacul? Cei care aproba aceste taieri nu mai au discernamant? In Dorohoi masinile s-au inmultit, iar copacii s-au rarit. In cartierele Cuza si Olinescu s-a comis un adevarat masacru, in numele modernizarii si al sistematizarii! In locul arborilor falnici si al ierbii au aparut stanci si pietricele albe intinse pe celofane care la vara se vor incinge sub soarele torid, in niciun caz nu vor oferi oxigenul si umbra de care avem nevoie! Oamenii au produs dezechilibre grave in natura, iar consecintele le suportam deja! Unora, insa, nu le pasa, nu-si urmaresc decat propriile interese!

21.04.2013 la 02:05

Macelarirea asta forestiera din parcuri e demna de platourile de filmare pt filmele regizate de nea' Sergiu...

20.04.2013 la 20:13

In manualele de limba romana de altădată, întâlneai o lectura despre copacii pădurilor sub titlul "Aceștia nu sunt copaci, sunt oameni" făcându-se trimitere la perioadele mari de timp în care cresc pomii, valoarea lor pentru om. Dupa mai mult de doua decenii de la Revoluție, a rămas aceeași atitudine: sfidarea Codului silvic, prioritatea interesului, justificarea absurda, absenta oricărei griji fata de ziua de maine și de urmași. Lipsește acțiunea coerenta pentru a proteja ceva, se confrunta adevăratul proprietar de teren forestier cu problemele birocratice pentru un metru cub de lemne de foc, se poarta procese în justiție interminabile cu distrugătorii de NATURA, s-au făcut partide și grupări politice specializate în ecologie, dar membrii s-au bătut cu scaunele din același lemn, pentru funcții, iar exemplele pot continua, rezultatul fiind catastrofal: "Codrul nu mai este frate cu romanul". Cum vor arata Dorohoiul și Romania în viitor ?

19.04.2013 la 21:32

oras frumos, cu ruinele tigano-evreiesti din centru, primaria parasita si copacii altoiti, rivalizeaza cu hiroshima.

19.04.2013 la 20:04

nu mai plangeti dupa copacii aia pentru ca se reolva cu niste tuia la suprapret

19.04.2013 la 17:31

domnilor eu as lasa toate comentariile si v as spune cum am scapat eu de ciori care i mi carau puii si i mi mancau tot,simplu;1,le am distrus toate cuiburile;2,le am pocnit cateva petarde ramase de la ravelion si....GATA!!,nu am mai avut CIORI.W1Y

19.04.2013 la 16:21

Matale citesti presa prea mult, lasa vrajeala si ñu comenta comentariile despre ceilalti dorohoieni, ex . Fiecare are dreptul la opinie si cuvant. Daca te crezi asa destept citeste cartiie de filozofii si ñu comentariile acestor compatrioti. Lasa-ma cu gramática si limba romana .poste esto somer si rupt de foame cu atatea cunostinte de limba ro.

19.04.2013 la 15:14

oare in centrala carei vile ajung lemnel?

19.04.2013 la 14:53

Nu am copaci,nu am frunze de maturat prin parc la toamna. Nu am frunze,nu o sa am nici loc de munca.Intru în șomaj și ma plătiți voi.

19.04.2013 la 14:03

Noi, ăștia cu părerile pe marginea acestui articol, avem fel de fel de idei, însă unii chiar au luat-o razna, împreună cu autorii acțiunii de fugărire ingenioasă a ciorilor. Chestia cu lumina este valabilă, numai că trebuie să fie aplicată în mintea întunecată care crede că în parc trebuie să fie lumină și atât. Mare este grădina și aceasta cuprinde inclusiv ciori. Păcat că nu știm să dresăm viețuitoarele din grădină, mai ales că, se spune că viețuitoarele cu două picioare nu trebuie dresate, acestea cică trebuiesc EDUCATE. Dar ce să ceri celor care au băut cernneala înainte de a fi folosită în scopul ei firesc. Apropo, avem reprezentanți și la Strasbourg care se cred deja atotștiutori și ne fac de râs plecând razna cu calota polarâ. De nu s-ar mai întoarce........ Jalnic! Ce să mai cerem țăranilor de la ni? Ăștia fugăresc ciorile tăindu-le craca de sub ghiare. O nimica toată față de exemplul deputatului european...... Bravos națiune !!!!!!

19.04.2013 la 13:41

Evident... Dorohoiul prinde radacini!!!

19.04.2013 la 13:14

Este bine-nu avem UMBRA poate vor LUMINA mal mult MINTILE UNORA si se ver trezii si el la REALITATE

19.04.2013 la 12:47

sunt total de acord cu taierea copacilor, cu multi ani in urma nu erau copaci deloc pe centru, e mai frumos un parc luminat decat unu plin de ciori si mizeria ce o provoaca ele! ce folos ca ai copaci cu ciori in ei si nu poti sta linistit pe banca din cauza sa nu te unga de "noroc"? nu e mai frumos seara, sa stai pe o banca curata? dupa ce soarele numai are putere asa mare sa incalzeasca? stati in case la aer conditionat sau ventilator!

19.04.2013 la 10:47

A facut bine cui nui convine sa se mute

19.04.2013 la 10:33

Sunteti t.... daca v-ati apucat sa taiati copacii!Clar!

19.04.2013 la 10:21

beton....=)))pot sa vina marii regizori de la hollywood sa faca filme la dorohoi.....ca ori la dorohoi ori in filmele din vestul salbatic cu orasele alea in care ai senzatia ca nu locuieste nimeni e acelasi lucru...taiati tot fratilor....dupa cum zicea si cel care a scris acest text...la vara nu va mai fi umbra decat intr-un singur loc.....LA CIMITIR....!!!!!

19.04.2013 la 09:50

Si asa e cum e Dorohoiul asta saracit din toate punctele de vedere , mai distruge si copacii sa nu poate omu sa respire cat de cat si sa se adaposteasca la umbra in zilele caniculare ... Rusineee

19.04.2013 la 09:34

Da cu siguranta o sa scapati de ciori si ce peisaj o sa avem frumos tipic romanesc daca ai o cireasa in varful copacului pentru ea trebuie sa tai copacul cui ia trecut prin tartacutza ideia asta cu taiatu coroanei copocilor pentru a ne scapa de ciori ?

19.04.2013 la 09:04

Probabil cea mai buna solutie de indepartare a pasarilor ar fi fost daca ar fi dat jos cuiburile cu jetul de apa :) Puteau foarte bine sa apeleze la cei de la Pompieri si cu jetul de apa ar fi distrus cuiburile iar ele de nevoie ar fi plecat pana la urma, asta ce fac ei acuma nu face altceva decat un peisaj sumbru, mnah treaba ca la romani

19.04.2013 la 08:50

Exact ca-n zicala: Și daca ramuri bat în geam, De ce nu tai copacul? De data asta, s-a aplicat o idee care nu-și va atinge nici scopul scontat și în plus va schilodi imaginea și așa nu prea frumoasă a orașului nostru. Ideea nu își va atinge scopul deoarece, atâta timp cât întunecatele și gălăgioasele zburătoare nu au depus și nu au scos pui, se vor muta și vor construi, cu o viteză uluitoare, cuiburi în alți pomi. În acest fel, urbea noastră, va arăta ca pădurea spânzuraților. Este adevarat că poate pomii care au fost afectați de această operațiune să-și refacă o oarecare coroană în timp, dar până atunci...... pădure de cioate schilodite. Și ciorile....... o să vedeți că-și vor vedea de treaba lor încăpățânată și-și vor atinge scopul. Oare suntem mai proști ca cioara ?

19.04.2013 la 07:56

In timp ce unii taie copacii... alți încearcă sa planteze. Totul, după un plan stabilit...

19.04.2013 la 07:54

Subscriu in totalitate la nemultumirea cauzata de taierea abuziva a copacilor din Dorohoi! Opriti macelul!!!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Doi îndrăgostiți trec pe lângă o cofetărie.
Ea: Mmm... ce bine miroase!
El: Daca vrei, mai trecem o dată.



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


PSD Botosani
DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

PSD Botosani

Ecomed Dorohoi

PNL Botosani

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

SC angajează personal pentru fabrică de lactate

SC angajează personal pentru fabrică de lactate
SC angajează personal pentru fabrică de lactate, calificați și necalificați. Relații la telefon: ...

SC din Dorohoi angajează personal pentru curățenie sedii administrative

SC din Dorohoi angajează personal pentru curățenie sedii administrative
Societate Comercială din Dorohoi angajează personal auxiliar pentru curățenie sedii administrative. ...

SC din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență

SC din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență
Societate comercială din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență. Pentru mai ...

GAVROMARM, depozit de marmură și granit în Saucenița, angajează personal

GAVROMARM, depozit de marmură și granit în Saucenița, angajează personal
SC GAVROMARM SRL depozit de marmură și granit în Saucenița angajează, în condițiile ...

Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare

Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare
Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare. CV-urile se pot depune la ...

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență
Societate comercială din Dorohoi cu profil agricol angajează mecanici agricoli cu experiență. Informații ...

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri
BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri! Oferim și cerem seriozitate maximă! Salariul este motivant, ...

Casă bătrânească și teren în Dorohoi

Casă bătrânească și teren în Dorohoi
Proprietatea se afla in Dorohoi, cartier Trestiana, strada Ardeal si este compusa din casa bătrânească ...

Caut persoană pentru întreținere gazon

Caut persoană pentru întreținere gazon
Caut persoană pentru întreținere gazon! Tel: 0725810071

SC angajează muncitori calificați și necalificați în domeniul construcțiilor

SC angajează muncitori calificați și necalificați în domeniul construcțiilor
Angajez muncitori calificați și necalificați în domeniul constructiilor, în special șef ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro