Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Dorin Alexandrescu

Ca urmare a adresei transmisă de S.C. NOVA APASERV S.A. Botoșani prin care mai multe localități din județ au fost înștiințate că urmează a fi restricționat serviciul de furnizare a apei, aduc la cunoștință că la data de 14 mai 2013 operatorul serviciului de alimentare cu apă a fost notificat oficial, exprimându-mi dezacordul cu privire la această măsură.

Consider că S.C. NOVA APASERV S.A. încalcă prin această măsură însăși prevederile contractului de delegare de gestiune a serviciului, în îndeplinirea indicatorilor de performanță operatorul trebuind să urmărească, printre altele, excluderea oricărei discriminări privind accesul la serviciile publice de alimentare cu apă și de canalizare.

În acest sens, faptul că restricția furnizării apei exclude municipiul Botoșani este de natură a pune într-o situație inferioară utilizatorii din celelalte localități, situație cu care nu putem fi de acord.
Pe această cale fac un apel public la conducerea S.C. NOVA APASERV S.A. pentru a lua măsurile necesare furnizării apei conform orarului stabilit în contractele cu utilizatorii, fără a afecta buna desfășurare a activității spitalelor, unităților de învățământ, a celorlalte instituții și unități economice, precum și confortul zilnic al cetățenilor.

Totodată atrag atenția reprezentanților operatorului să ia măsuri pentru o exploatare eficientă a sistemului de alimentare cu apă, în sensul înlăturării fluctuațiilor de presiune, care cel puțin pe raza municipiului Dorohoi, au condus la producerea de avarii la conductele de alimentare cu apă.

PRIMAR,
ing. Dorin Alexandrescu

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Dorin Alexandrescu
DorohoiNews.ro, 15-05-2013

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

17.05.2013 la 10:21

acest pnl incearca sa va distruga,dar nu o sa reuuseasca.Noi va sustinem.

15.05.2013 la 22:26

bravo in sfarsit ceva bun de la conducere.mai merita ales.a avut puterea sa se departeze de cei negri la suflet cei ce vor doar sa suga.bravo domle primar ai nota 9.nu te lasa intimidat de fetele urate ale PNL.Pacat era bune USL dar fara astia 2 de la noi.Multa bafta daca o tii tot asa poate ma faci sa ma mai duc la vot.Succes!!!

15.05.2013 la 16:48

Mie mi se pare absolut "normal" sa incaseze o balastiera de bani de pe urmele facturilor noastre si sa nu investeasca in conductele de alimentare. Cati dintre pacalicii astia au facut baie la lighean in viata lor? Cati dintre ei au pus ceasul sa sune sa opreasca apa in cada?

15.05.2013 la 16:06

Si noi facem plata facturilor cand o consideram de cuviinta

15.05.2013 la 15:37

bravo domnule primar !

15.05.2013 la 14:04

Salutăm protestul, deși tardiv și timid al primarului. Acest NOVA APASERV se comportă, ca de altfel și alte structuri de natura regiilor, ca un fel de stat în stat. Începând cu calitatea serviciilor și terminînd cu jaful pe față la facturarea unor prestații pe care nu le execută, această APA NOVA își bate joc de noi. Și asta nu de azi, de ieri, ci de multă vreme. Bineînțeles că toate astea s-au putut face cu complicitatea unor factori decidenți care ar fi trebuit să apere cetățeanul. Așteptăm măsuri mai eficiente...... domnule primar. Să fiți de partea cetățeanului....

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Judecatorul întreabă martorul la proces:
- La ce distanță v-ați aflat de locul accidentului?
- La 6 metri și 75 de centimetri.
- Si cum de știți așa de exact?
- Când am văzut accidentul, mi-am dat seama pe loc că voi fi intrebat la proces de vreun tâmpit și am măsurat...



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Colectivul Școlii „Spiru Haret” Dorohoi deplânge dispariția prematură a colegului, prof Marcel Angheluș

Colectivul Școlii „Spiru Haret” Dorohoi deplânge dispariția prematură a colegului, prof Marcel Angheluș
Cu adâncă durere și regret profund, colectivul Școlii Gimnaziale „Spiru Haret” Dorohoi ...

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează
SC Texty Garments Dorohoi - partener ATL GROUP ITALIA (producător canapele și fotolii pentru piața ...

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență
Societate cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență. Se oferă salariu ...

La plecarea dintre noi...

La plecarea dintre noi...
...Clopotele bat a durere și cuvintele sunt înecate în lacrimi amare!  Rămâne ...

Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!

Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!
Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi este alături de doamna laborantă, Daniela Angheluș, ...

Sincere condoleanțe!

Sincere condoleanțe!
Suntem alături de Daniela și Cristi la pierderea prematură și fulgerătoare a soțului, respectiv ...

Caut loc de muncă în Dorohoi în orice domeniu

Caut loc de muncă în Dorohoi în orice domeniu
Caut loc de muncă în Dorohoi în orice domeniu. Rog seriozitate. Telefon: 0759484795

Ofer spre închiriere spațiu comercial în centru

Ofer spre închiriere spațiu comercial în centru
Ofer spre închiriere spațiu comercial în centru, lângă Aurora. Spațiul are 130 m.p. ...

Vând vilă + teren intravilan

Vând vilă + teren intravilan
Casa este compusă din: DEMISOL alcătuit din: garaj, cameră tehnică cu centrală, beci, cameră (de ...

Vând apartament cu 3 camere

Vând apartament cu 3 camere
Vand apartament cu 3 camere, decomandat, etaj 3, complet renovat. Detalii la nr. 00393294611723

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro