Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Scoala Racovat_4

Modernizarea Școlii cu clasele I-IV din satul Racovăţ, comuna Pomîrla, care a avut loc joi, 16 mai 2013, a fost un prilej de bucurie atât pentru localnici și autorități locale cât și reprezentanții județului.

„Pentru mine ca și cadru didactic această investiție reprezintă totul pentru că aici muncesc și aici pot ajuta niște copii, îi pot învăța și îi pot aduce la adevărata realitate. Mă bucur că s-a reușit, cu ajutorul americanilor, o asemenea investiție. Este o binefacere pentru copiii din Racovăț care au șansa să își continue activitatea în această școală care era propusă pentru desființare. Noi suntem foarte bucuroși și le mulțumim din suflet.”, a fost „ecoul” cadrelor didactice din Racovăț.

Școala Racovăț a beneficiat de reabilitare totală, utilități (grupuri sanitare, centrală termică, etc…) partea electrică, acoperiș, geamuri și tot ce înseamnă finisajele ulterioare. Practic Școala este nouă și mai mult de atât, aceasta poate fi autorizată sanitar și poate obține autorizația de funcționare, fapt ce în județul Botoșani, în mediul rural, reprezintă încă în acest moment o problemă.

„Am realizat reabilitarea școlii cu acești oameni generoși, oameni deosebiți printr-un parteneriat special între Biroul de Cooperare Militara din cadrul Ambasadei SUA cu Consiliul Local Pomîrla și după cum vedeți am ajuns la final. Copiii se pot bucura, iar ani în șir vor trece pe aici generații. Pe această cale mulțumim în numele comunității, poporului american, reprezentanților Ambasadei Americane de la București și îi așteptăm mereu în mijlocul nostru, pentru a vedea rezultatele muncii lor, în parteneriat cu noi.”,
a declarat pentru Dorohoi News, Dumitru Chelariu, primarul comunei Pomîrla.

Prezent la acest eveniment, prefectul judeţului Botoșani a fost foarte fericit și mulțumit de realizările din cadrul parteneriatului cu reprezentanții SUA.

„Sunt tare bucuros că există o asemenea colaborare cu ambasada Statelor Unite ale Americii. Eu am prins încă din mandatul trecut astfel de colaborări, când s-au reabilitat câteva dispensare din județul Botoșani. Este foarte important ca asemenea Școli să fie modernizate, pentru ca elevii să învețe în școli cu standard european. Noi am făcut demersurile necesare prin trimiterea unor scrisori din partea prefecturii către ambasadele de la București, iar de acum în mare măsură depinde și de autoritățile locale pentru ca asemenea reabilitări să fie și în alte localități din județ.”, a declarat pentru Dorohoi News, Costică Macaleți, prefectul județului Botoșani. (Andrei B.)



Autor: DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Scoala Racovat_4Scoala Racovat_6Scoala Racovat_1Scoala Racovat_2Scoala Racovat_3Scoala Racovat_5
DorohoiNews.ro, 20-05-2013

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Doi prieteni stau de vorbă:
- Ce mai faci?
- Uite, m-a lăsat nevasta pentru cel mai bun prieten.
- Credeam că eu sunt cel mai bun prieten al tău…
- Acum e el…



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Sincere condoleanțe pentru pierderea MAMEI

Sincere condoleanțe pentru pierderea MAMEI
Suntem alături de colegul nostru, Cernușcă Ruben-Beniamin, la trecerea în nefiinţă a mamei ...

SPICUL 2 SRL Dorohoi solicită revizuirea autorizației de mediu pentru obiectivul: FABRICA DE PROCESARE LAPTE „DOROLACT” ...

SPICUL 2 SRL Dorohoi solicită revizuirea autorizației de mediu pentru obiectivul: FABRICA DE PROCESARE LAPTE „DOROLACT” Șendriceni
SC „SPICUL 2 SRL” Dorohoi, str. B-dul Victoriei, nr.39, jud.Botosani, solicita revizuirea ...

SC din Dorohoi angajează șofer categoria C+E pe perioadă nedeterminată

SC din Dorohoi angajează șofer categoria C+E pe perioadă nedeterminată
Societate comercială din Dorohoi angajează șofer categoria C+E pe perioadă nedeterminată. Candidatul ...

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează șoferi profesioniști

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează șoferi profesioniști
Societate comercială cu profil agricol din Dorohoi angajează șoferi profesioniști pentru TIR cu benă ...

Curățătorie chimică și spălătorie haine „Spring Clean” angajează

Curățătorie chimică și spălătorie haine „Spring Clean” angajează
Spălătorie și curățătorie de haine, angajăm personal. Experiență la călcatul hainelor constituie ...

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și un muncitor necalificat

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și un muncitor necalificat
Societate comercială din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și un muncitor ...

Căutăm colaborare / angajare programator CNC

Căutăm colaborare / angajare programator CNC
Căutăm colaborare / angajare programator CNC, part-time, se poate lucra și de acasă, strict pentru ...

Ofer spre închiriere apartament cu două camere

Ofer spre închiriere apartament cu două camere
Dau spre închiriere, apartament cu 2 camere, 47 mp, situat în Calea Plevnei, etaj 3, mobilat ...

Închiriez apartament 2 camere, Dorohoi in zona Școlii nr. 8

Închiriez apartament 2 camere, Dorohoi in zona Școlii nr. 8
Apartamentul spre închiriere este mobilat complet, cu două camere, decomandat. Este în apropiere ...

SC Splendid SRL angajează bucătar

SC Splendid SRL angajează bucătar
SC Splendid SRL angajează bucătar. Cerem și oferin serioziate. Relații le telefon: 0747771381

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro