Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

radu1

Elevul care a obținut media 10 la examenul de bacalaureat este Radu Mihai Rotaru, absolvent al Liceului „Regina Maria” din Dorohoi.

Deși abia a trecut de emoțiile examenului, Radu se pregătește intens pentru admiterea de la Facultatea de Medicină din Cluj. Însă pentru el este un lucru obșinuit, considerând că pentru reușită, ai nevoie de pregătire continuă.

„Îmi fac griji pentru că testul este grilă și pot greși, fiind unele întrebări-capcană. De aceea, și pentru bacalaureat am învățat încă din clasa a IX-a, nu pot lăsa totul pe ultima sută de metri. Chiar și la facultate, îmi voi împărți cursurile pe zile și voi învăța în mod constant”, a mărturisit în exclusivitate pentru Dorohoi News, Radu Rotariu. Pasiunea pentru științele exacte, în special pentru matematică i-a fost inspirată de mama sa, de asemenea profesor de matematică, pe care o consideră un model în viață. „De la ea am învățat că atunci când mă apuc de ceva, trebuie să duc până la capăt. Și tot de la ea m-am deprins să fiu organizat în orice”, a mai adăugat pentru Dorohoi News, Radu.

Pentru viitor, Radu își dorește să fie un student la fel de conștiincios, care să fie remarcat de către profesori. „Am la dispoziție șase ani în care profesorii să mă îndrume spre o anumită specializare, să vadă la ce mă pricep. Oricum, universitățile din România sunt foarte bune, îți pun baze reale într-un anumit domeniu. Ca idee, m-am gândit la chirurgie, dar vom vedea”.

Ca orice tânăr, Radu își dedică puținul timp liber pasiunilor avute, cea mai recent descoperită fiind origami. (n.red: arta împăturirii hârtiei) „Am început să fac stema școlii noastre, o reprezentare a Reginei Maria din aproximativ 7000 de piese. Prima dată am văzut pe Internet cum se face, și apoi am încercat singur modele. M-am gândit să fie un proiect al întregii clase a XII-a D, unde oamenii să se uite din curiozitate”, a spus în exclusivitate pentru Dorohoi News, Radu Rotariu.

Dintre cele mai importante premii sau distincții la concursuri amintim:
- Concursul Național de Matematică Aplicată „Adolf Haimovici”- mențiune în clasa a IX-a și clasa a XI-a;
- Concursul Național de Chimie „Magda Petrovanu”, Locul II, clasa a IX-a,
- Concursul Național de Evaluare în Educație la Matematică- loc I, etapa I, clasa a X-a,
loc I, etapa III, clasa a XI-a,
- Concursul Național de Matematică „Euclid”, etapa a II-a, loc II, clasa aX-a
etapa III, loc I, clasa aX-a
etapele I,II,III, loc I, clasa aXII-a
etapa competițională, loc III, clasa aXII-a
- Concursul ”Cangurul lingvist”, loc III, etapa națională
- Concursul „Student pentru o zi”, limba engleză, premiul II
- Posesor al Cambridge ESOL Level 2 Certificate in ESOL International

Radu Mihai Rotaru este singurul elev din județul Botoșani care a obținut media zece la examenul de bacalaureat. (Mădălina O.)

Autor: DorohoiNews.ro

 

DorohoiNews.ro



DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

radu1
DorohoiNews.ro, 10-07-2013

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

10.07.2013 la 11:21

FELICITARI SI MULT SUCCES !

10.07.2013 la 10:30

Felicitari tie si parintilor care au stiut sa iti transmita ca singura comoara este stiinta! Succes in viitor!In spatele unor rezultate deosebite se afla munca asidua, pe care tot mai putini copii sunt dispusi sa o faca. Asta ne arata caracterul deosebit al acestui tanar si faptul ca familia a stiut sa-i imprime valori adevarate in plina epoca de ascensiune a non-valorilor .

10.07.2013 la 09:56

Felicitari!

10.07.2013 la 09:34

Felicitari si mult succes in continuare!

10.07.2013 la 09:09

Ti se umple inima de bucurie si multumire cand mai citesti si asemenea articole. SINCERE FELICITARI Radu si Dumnezeu sa-ti ajute pe viitor!

10.07.2013 la 07:58

Bravo, felicitari tie , parintilor si profesorilor tai care te-au indrumat si sustinut

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


- Dați-mi și mie două pahare cu vin!
Fata de la bar întreabă:
- La 2 lei?
- Nu... uitându-se către prietenul său... La doi bețivani!!



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

SC BENCHEA AGROFERM angajează vânzătoare

SC BENCHEA AGROFERM angajează vânzătoare
Societatea Comercială BENCHEA AGROFERM angajează vânzătoare. Pentru detalii va așteptăm la ...

SC angajează persoană cu experiență în achiziții și relații de parteneriat cu producători și furnizori

SC angajează persoană cu experiență în achiziții și relații de parteneriat cu producători și furnizori
Societate Comercială din Dorohoi angajează persoană cu experiență în achiziții și relații ...

Vând Peugeot 308, an 2010

Vând Peugeot 308, an 2010
Vând Peugeot stare f bună mai multe detalii la nr de tf 0743317658

Colectivul Colegiului Național „Grigore Ghica” Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!

Colectivul Colegiului Național „Grigore Ghica” Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!
Colectivul Colegiului Național „Grigore Ghica” Dorohoi regretă decesul distinsei doamne ...

SC AVI-DIMAX SRL solicită emiterea autorizației de mediu pentru „ATELIER DEBITAT BUȘTENI”

SC AVI-DIMAX SRL solicită emiterea autorizației de mediu pentru „ATELIER DEBITAT BUȘTENI”
SC AVI-DIMAX SRL din Broscăuți, județul Botoșani, solicită emiterea autorizației de mediu pentru ...

Caut loc de muncă

Caut loc de muncă
Sunt in căutare unui loc de munca remote/in persoană. Nivel engleza C1, experiență in customer service, ...

Vând storcător de fructe și legume la rece

Vând storcător de fructe și legume la rece
Vând storcător de fructe și legume Heinner, la rece, cu melc pentru păstrarea savoarei și beneficiilor ...

Pios omagiu din partea Liceului „Regina Maria” Dorohoi

Pios omagiu din partea Liceului „Regina Maria” Dorohoi
Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi își exprimă profunda tristețe la aflarea ...

Colectivul Școlii Gimnaziale „Spiru Haret” Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!

Colectivul Școlii Gimnaziale „Spiru Haret” Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!
Colectivul Școlii Gimnaziale „Spiru Haret” Dorohoi este alături de domnul profesor, Bogdan ...

Colectivul Școlii Gimnaziale „Mihail Kogălniceanu” Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!

Colectivul Școlii Gimnaziale „Mihail Kogălniceanu” Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!
Colectivul Școlii Gimnaziale „Mihail Kogălniceanu” Dorohoi este alături de colegul Damaschin ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro