Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

poluiare cu nutrienti

Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice a incheiat cea de-a cincea etapă a Campaniei  de sensibilizare şi conştientizare publică din cadrul proiectului “Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienţi”, constând în comunicarea directă cu cetățenii prin intermediul unor seminarii locale.

Evenimentele s-au derulat în perioadele 9 – 27 iunie și 30 august- 19 septembrie 2013 în 87 de comune din județele: COVASNA, PRAHOVA, BRAȘOV, ILFOV, BUZĂU HARGHITA, ALBA, HUNEDOARA, TIMIȘ, ARAD, MUREȘ, MEHEDINȚI, GIURGIU, CĂLĂRAȘI, DOLJ, GORJ, OLT, VÂLCEA, ARGES, IALOMIȚA, TELEORMAN, NEAMȚ, SUCEAVA, BOTOȘANI, IAȘI, BACAU, BRĂILA, GALAȚI, TULCEA, BIHOR, SATU MARE, MARAMUREȘ, CLUJ, BISTRIȚA NĂSĂUD.

Peste 2500 de cetățeni (agricultori, fermieri, reprezentanți ai autorităților locale și județene, medici, profesori, invățători), au participat la seminariile sustinute de experții de mediu.
 
Prin aceste acțiuni se dorește îmbunătățirea practicilor și comportamentelor individuale, de familie și instituționale în zonele rurale din România (în special în comunele desemnate ca zone vulnerabile la poluarea cu nitrați), în ceea ce privește gestionarea gunoiului de grajd și a deșeurilor menajere, precum și combaterea poluării cu nutrienți a apelor și solului și crearea premizelor pentru o agricultură durabilă.

În cadrul seminariilor, experţii de mediu au făcut cunoscute cele mai importante informații cu privire la calitatea apei, managementul gunoiului de grajd și a deșeurilor menajere, aplicarea îngrășămintelor, implicațiile prevederilor Directivei Nitrați la acordarea subvențiilor pentru fermieri.

S-a demonstrat că apa din majoritatea fântânilor inspectate are o concentrație de nitrați mai mare decat limita normală admisă. Această sursă de poluare provine din depozitarea haotică a gunoiului de grajd şi a latrinelor neimpermeabilizate din gospodăriile oamenilor.

S-a pus accent pe  soluțiile practice pentru remedierea problemelor existente.

În România peste 1.900 de localităţi sunt vulnerabile la poluarea cu nitraţi.
Cantităţile peste limitele admise, a nitraţilor în apa de băut, conduc la blocarea oxigenului din sânge, ceea ce afectează capacitatea respiratorie. Afecţiunea se numeşte methemoglobinemie, sau “boala albastră” şi este deosebit de periculoasă pentru sugari, putând provoca moartea. În plus, nitraţii din apă pot provoca avorturi spontane sau infertilitate masculină.

Limita sanitară maximă admisă pentru nitraţi în apa potabilă este de 50 mg/litru, la fel ca în Uniunea Europeană.

Pe termen lung, obiectivul acestei campanii este îmbunătăţirea calităţii vieţii prin practicarea agriculturii ecologice, împădurirea terenurilor improprii agriculturii şi crearea de perdele forestiere de protecţie.

Aceste măsuri elimină riscul îmbolnăvirii cauzate de consumul de apă contaminată şi promovează utilizarea eficientă a gunoiului de grajd care, în acest mod, nu va mai fi un factor poluant.

Informaţii suplimentare despre proiect

România a primit un împrumut de la Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BIRD) și un grant de la Facilitatea Globală de Mediu (Global Environment Facility - GEF) pentru a sprijini implementarea Proiectului „ Controlul Integrat al Poluarii cu Nutrienti” (CIPN) în localități selecționate vulnerabile sau potențial vulnerabile la poluarea cu nutrienți (ZVN). Obiectivul general de dezvoltare al proiectului este de a sprijini Guvernul României în îndeplinirea cerințelor Directivei Nitrați a UE prin (a) reducerea poluării cu nutrienți a corpurilor de apă, (b) promovarea modificărilor comportamentale la nivel de comună și (c) întărirea capacității instituționale și de reglementare.

În vederea  atingerii acestui obiectiv, Proiectul sprijină Guvernul României prin:
- Implementarea unei serii de investiții în circa 69 de localități ZVN, incluzând: sisteme comunale de depozitare și manipulare pentru a promova o mai bună gestionare a deșeurilor animale și menajere, plantarea de fâșii de vegetaţie   forestieră cu rol de protecţie și reabilitarea pășunilor, canalizare și epurare a apelor uzate la scară mică și promovarea Codului de Bune Practici Agricole.
- Întărirea capacității instituționale a Ministerului Mediului şi Schimbărilor Climatice (MMSC) și a Administrației Naționale ”Apele Române” (ANAR) precum și a altor agenții naționale, regionale și județene implicate, de a implementa Directiva Nitrați.
- Derularea unei campanii de Conștientizare Publică pentru a sprijini activitățile proiectului și a stimula replicarea intervențiilor proiectului în alte zone similare din România, precum și în alte țări riverane de la Marea Neagră și în țări candidate UE.

 

DorohoiNews.ro



DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

poluiare cu nutrienti
DorohoiNews.ro, 26-09-2013

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Judecatorul întreabă martorul la proces:
- La ce distanță v-ați aflat de locul accidentului?
- La 6 metri și 75 de centimetri.
- Si cum de știți așa de exact?
- Când am văzut accidentul, mi-am dat seama pe loc că voi fi intrebat la proces de vreun tâmpit și am măsurat...



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează
SC Texty Garments Dorohoi - partener ATL GROUP ITALIA (producător canapele și fotolii pentru piața ...

Vânzare / Închiriere Terenuri și Clădiri – Oportunitate Investiție

Vânzare / Închiriere Terenuri și Clădiri – Oportunitate Investiție
Vând și închiriez terenuri pentru casă și terenuri agricole, potrivite pentru construcții ...

SC angajează persoană pentru secretariat

SC angajează persoană pentru secretariat
Societate Comercială angajează persoană pentru secretariat. Număr contact: 0751201821

Închiriez apartament cu două camere

Închiriez apartament cu două camere
Ofer spre chirie APARTAMENT 2 camere utilat și mobilat în zona OLINECU ( scoala 5). TELEFON 0756595369

Vând vilă cu teren intravilan

Vând vilă cu teren intravilan
Casa este compusă din: DEMISOL alcătuit din: garaj, cameră tehnică cu centrală, beci, cameră (de ...

Vând casă cu anexe

Vând casă cu anexe
Vând casă bună locuibilă cu anexe (grajd de animale fanar beci etc) și teren lângă casa ...

SC GENERAL CONCEPT SOLUTIONS GEOEST SRL solicită emiterea autorizației de mediu

SC GENERAL CONCEPT SOLUTIONS GEOEST SRL solicită emiterea autorizației de mediu
SC GENERAL CONCEPT SOLUTIONS GEOEST SRL solicită emiterea autorizației de mediu pentru obiectivul UNITATE ...

Vând teren intravilan pentru casă

Vând teren intravilan pentru casă
Vând teren intravilan, intabulat, ca și suprafață - 15.000 mp Terenul dispune de următoarele ...

Vând apartament cu 3 camere

Vând apartament cu 3 camere
Vând apartament 3 camere, 64 m2, decomandat, construit din cărămidă, parter(fără infiltrație ...

Colectivul CONTED Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!

Colectivul CONTED Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!
Colectivul SC CONTED SA Dorohoi adresează sincere condoleanțe colegei noastre Gabriela Popușoi, în ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro