Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Instruire profesori responsabili PSI - Zona Dorohoi_09

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă N. Iorga al judeţului Botoşani, a desfăşurat marți, 5 noiembrie 2013, pregătirea cu personalul desemnat cu atribuții în domeniul situaţiilor de urgenţă din cadrul instituţiilor de învățământ din zona Dorohoi, în sala de pregătire a  Liceului „Regina Maria” Dorohoi, la care au participat 37 cadre didactice.

Obiectivele pregătirii privesc însuşirea cunoştinţelor şi formarea deprinderilor personalului desemnat  cu atribuţii în domeniul situaţiilor de urgenţă din cadrul unităţilor şcolare în vederea prevenirii şi reducerii efectelor negative ale situaţiilor de urgenţă sau ale dezastrelor la locul de muncă şi în incinta instituţiilor şcolare, perfecţionarea deprinderilor participanţilor în vederea educării corespunzătoare a elevilor pentru respectarea normelor şi regulilor de comportare în perioada premergătoare, pe timpul şi după producerea unor situaţii de urgenţă, precum şi a măsurilor de auto-ajutor şi prim ajutor în astfel de situaţii.

„Instruirea salariaţilor, în domeniul situaţiilor de urgenţă este componentă a pregătirii profesionale şi are ca scop însuşirea cunoştinţelor şi formarea deprinderilor necesare, în vederea prevenirii şi reducerii efectelor negative ale situaţiilor de urgenţă sau ale dezastrelor la locul de muncă şi în incinta instituţiei, aceasta este obligatorie şi trebuie să aibă un caracter permanent şi susţinut în timpul desfăşurării activităţilor la locul de muncă. Cadre didactice pregătite și în domeniul situațiilor de urgență, înseamnă protecție și siguranță în școli.”, a declarat pentru Dorohoi News, colonel Radu Ţipișcă, Inspecția Județeană a ISU Botoşani.

Profesorii au primit materiale de pregătire pentru copii, elevi și angajați din instituțiile de învățământ pentru prevenirea situațiilor de risc precum și privind modul de comportare în cazul apariției acestora. Activitatea de instruire continuă pe parcursul săptămânii în toate centrele de pregătire din județ, urmând ca în data de 12 noiembrie să se desfășoare întâlnirea cu directorii școlilor coordonatoare din județul Botoșani.

 

DorohoiNews.ro



DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Instruire profesori responsabili PSI - Zona Dorohoi_09Instruire profesori responsabili PSI - Zona Dorohoi_01Instruire profesori responsabili PSI - Zona Dorohoi_02Instruire profesori responsabili PSI - Zona Dorohoi_03Instruire profesori responsabili PSI - Zona Dorohoi_04Instruire profesori responsabili PSI - Zona Dorohoi_05Instruire profesori responsabili PSI - Zona Dorohoi_06Instruire profesori responsabili PSI - Zona Dorohoi_07Instruire profesori responsabili PSI - Zona Dorohoi_08Instruire profesori responsabili PSI - Zona Dorohoi_10Instruire profesori responsabili PSI - Zona Dorohoi_11Instruire profesori responsabili PSI - Zona Dorohoi_12Instruire profesori responsabili PSI - Zona Dorohoi_13Instruire profesori responsabili PSI - Zona Dorohoi_14Instruire profesori responsabili PSI - Zona Dorohoi_15Instruire profesori responsabili PSI - Zona Dorohoi_16Instruire profesori responsabili PSI - Zona Dorohoi_17Instruire profesori responsabili PSI - Zona Dorohoi_18Instruire profesori responsabili PSI - Zona Dorohoi_19Instruire profesori responsabili PSI - Zona Dorohoi_20Instruire profesori responsabili PSI - Zona Dorohoi_21Instruire profesori responsabili PSI - Zona Dorohoi_22Instruire profesori responsabili PSI - Zona Dorohoi_23Instruire profesori responsabili PSI - Zona Dorohoi_24
DorohoiNews.ro, 06-11-2013

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

06.11.2013 la 14:23

Foarte utila activitatea , materiale de educare interesante, modul de prezentare super. Felicitari domnule colonel si succes.

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Judecatorul întreabă martorul la proces:
- La ce distanță v-ați aflat de locul accidentului?
- La 6 metri și 75 de centimetri.
- Si cum de știți așa de exact?
- Când am văzut accidentul, mi-am dat seama pe loc că voi fi intrebat la proces de vreun tâmpit și am măsurat...



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează
SC Texty Garments Dorohoi - partener ATL GROUP ITALIA (producător canapele și fotolii pentru piața ...

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență
Societate cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență. Se oferă salariu ...

SC angajează Responsabil Facturare / Gestionar Depozit

SC angajează Responsabil Facturare / Gestionar Depozit
Societate comercială angajează Responsabil Facturare / Gestionar Depozit, în vederea completării ...

Închiriez apartament cu 1 camera în Dorohoi

Închiriez apartament cu 1 camera în Dorohoi
Închiriez apartament cu 1 camera în Dorohoi, B.dul Victoriei 40 lângă Stomatologie, ...

Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere

Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere
Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere în Dorohoi, B-dul Victoriei Nr. 11 Bl. F1, parter, ...

Colectivul CONTED Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!

Colectivul CONTED Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!
Cu profundă tristețe și regret, întregul colectiv al SC CONTED SA Dorohoi își exprimă ...

Colectivul Școlii „Spiru Haret” Dorohoi deplânge dispariția prematură a colegului, prof Marcel Angheluș

Colectivul Școlii „Spiru Haret” Dorohoi deplânge dispariția prematură a colegului, prof Marcel Angheluș
Cu adâncă durere și regret profund, colectivul Școlii Gimnaziale „Spiru Haret” Dorohoi ...

La plecarea dintre noi...

La plecarea dintre noi...
...Clopotele bat a durere și cuvintele sunt înecate în lacrimi amare!  Rămâne ...

Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!

Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!
Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi este alături de doamna laborantă, Daniela Angheluș, ...

Sincere condoleanțe!

Sincere condoleanțe!
Suntem alături de Daniela și Cristi la pierderea prematură și fulgerătoare a soțului, respectiv ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro