Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

furnizare apa

Lucrările programate de Nova Apaserv pe instalaţii s-au derulat conform graficului, astfel la Bucecea s-a curăţat tronsonul de la Staţia de Pompare 1 până la Staţia de Epurare şi decantorul aferent şi s-au verificat pompele. Totodată au avut loc revizii tehnice a instalaţiilor de tratare şi evacuare a nămolului.

La Leorda a avut loc înlocuirea unei vane şi a compensatorului aferent pe conducta de transport a apei tratate Bucecea - Cătămărăşti, iar echipa Nova Apaserv a făcut revizii şi reparaţii a vanelor de pe traseu.

Conform conducerii Nova Apasev Dorohoi, a început pomparea apei la Leorda, iar în aproximativ 6 ore (n.r. ora 18:00) cetățenii municipiului Dorohoi vor avea apă.

„Lucrările s-au finalizat și a început pomparea apei la Leorda. Dacă este normal în 5-6 ore dăm drumul și în această seară dorohoienii vor avea apă. Avem vanele pline la Dealu Mare însă așteptăm doar să avem un semn că apa ajunge la Dorohoi și dăm drumul la apă.”, a declarat pentru Dorohoi News, Cătălin Zaharii, şeful punctului de lucru Nova ApaServ Dorohoi. (Andrei B.)

Autor: DorohoiNews.ro

 

DorohoiNews.ro



DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

furnizare apa
DorohoiNews.ro, 17-11-2013

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

17.11.2013 la 20:36

Cum sa nu fie apa daca curge la robinet? E apa e apa ca daca nu era spuneam ca nu-i apa...nu-i:)). Deci exista apa!:))

17.11.2013 la 19:41

Este apa. De la ora 18.30

17.11.2013 la 19:08

Unde-i apa aceea de la ora 18????? am zapacit de cand o asptept!!!!!!!

17.11.2013 la 18:50

18.50 si apaaaaaaaaaaaaaaaaaa.............

17.11.2013 la 18:22

ii 6 jumatate seara si nic un gand de apa

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


- O cafea, vă rog!
- Normală?
- Nu! Să mi-o faceți vă rog, un pic mai zăpăcită, așa ca mine, să am cu cine râde!



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează
SC Texty Garments Dorohoi - partener ATL GROUP ITALIA (producător canapele și fotolii pentru piața ...

Florisol angajează muncitori necalificați la secția de producție pământ de flori din Dorohoi

Florisol angajează muncitori necalificați la secția de producție pământ de flori din Dorohoi
SC Florisol Product SRL angajează muncitori necalificați la secția de producție pământ de ...

SC angajează contabil pentru contabilitate primară

SC angajează contabil pentru contabilitate primară
Societate Comercială angajează contabil pentru contabilitate primară. Număr contact: 0751201821

Fundație umanitară angajează îngrijitor clădiri

Fundație umanitară angajează îngrijitor clădiri
Fundația Matthew's House cu sediul în Dersca angajează îngrijitor clădiri cu cunoștințe ...

Vând apartament cu 3 camere ultracentral

Vând apartament cu 3 camere ultracentral
Vând apartament cu 3 camere decomandat, recent renovat, partial mobilat, situat ultracentral, 80 ...

Cumpăr apartament cu două sau trei camere

Cumpăr apartament cu două sau trei camere
Cumpăr apartament cu două sau trei camere, zona Plevna,Dorohoi. Rog și ofer seriozitate. Nr. Contract. ...

Închiriez apartament cu 2 camere

Închiriez apartament cu 2 camere
Ofer spre închiriere, pe termen lung, apartament cu două camere, recent renovat, mobilat si utilat, ...

Vând casă cu teren intravilan

Vând casă cu teren intravilan
Casa este compusă din: DEMISOL alcătuit din: garaj, cameră tehnică cu centrală, beci, cameră (de ...

Caut loc de muncă

Caut loc de muncă
Caut loc de muncă ca bonă, menaj sau îngrijire bătrâni. tel: 0748306080

Se vinde în orașul Siret, apartament cu 3 camere decomandate

Se vinde în orașul Siret, apartament cu 3 camere decomandate
Se vinde în orașul Siret, apartament cu 3 camere decomandate, complet mobilat, etaj III, centrală ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro