Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

suceava-accident

Accident grav în judeţul Suceava: un tânăr care conducea cu viteză a intrat cu maşina direct într-un zid. Impactul a fost atât de puternic încât autoturismul s-a înfipt pur şi simplu în peretele din mijlocul drumului şi a rămas suspendat la 45 de grade.

Tânărul în vârstă de 21 de ani, din comuna suceveană Todireşti, a murit în noaptea de vineri spre sâmbătă după ce maşina pe care o conducea a intrat în pilonul unui pod de susţinere a şoselei de centură a Sucevei, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit comisarului şef Cristian Papuc, din cadrul Poliţiei Judeţene Suceava, tânărul conducea, vineri seară, în jurul orei 23.00, un autoturism pe DN 17, iar din cauză că nu a adaptat viteza la condiţiile de trafic, cu ceaţă densă şi carosabil cu mâzgă, a intrat cu autoturismul în zidul de beton care susţine podul şoselei de centură a municipiului Suceava.

El a spus că în urma accidentului tânărul a fost scos din maşină de echipaje ISU şi apoi preluat de ambulanţă care l-a transportat la Spitalul Judeţean Suceava unde s-a constatat decesul.

Totodată, în urma accidentului, semnalizarea rutieră din zonă, impusă după ce un alt accident cu trei morţi s-a produs în noiembrie 2012, tot în condiţii de ceaţă, a fost avariată, urmând să fie refăcută de Secţia Suceava a CNADNR.

În noiembrie 2012, trei persoane între care şi un copil, aflate în cabina unui autocamion, au murit după ce au intrat în acelaşi stâlp de pod de pe DN 17 în condiţii de ceaţă era densă.

Autorităţile sucevene au dispus după acel accident ca semnalizarea zonei să fie luminoasă, dar au cerut proiectantului drumului şoselei de ocolire să găsească soluţii care să conducă la evitarea producerii unor astfel de accidente. În prezent, în zona respectivă se lucrează la construirea unui sens giratoriu în jurul pilonului podului care ar urma să fie luminat pe timp de noapte. Sursa: realitatea.net

DorohoiNews.ro

 

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un simplu „Like”, comunității noastre de cititori de pe pagina de Facebook.

 

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

suceava-accident
DorohoiNews.ro, 04-01-2014

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

05.01.2014 la 19:55

este cel mai prost proiect posibil cine l-a aprobat si cine l-a gandit ar trebui sa plateasca despagubiri familiilor. Chiar daca cunosti zona,pe timp de noapte si ceata te trezesti cu un zid in fata cand nici nu te astepti.

04.01.2014 la 21:38

ASA CEVA NUMAI LA NOI ARE LOC. NOII GUVERNANTI S=AU BATUT IN PIEPT CA O SA REMEDIEZE SI IATA SE REPETA! NIMENI NU PATESTE NIMIK. CINE DEMISIONEAZA! ASTIA NOI??? HALAL !

04.01.2014 la 19:39

cunosc zona...nu este ultimul care o sa moara acolo.numai in Romania se putea face un pilon in mijlocul unui drum principal.cine a proiectat si cine a aprobat o constructie care ucide?nimeni nu-i trage la raspundere!in alta tara era demolat de mult si cei vinovati erau condamnati si cu bani multi despagubiri catre familiile victimelor.

04.01.2014 la 12:43

O PROSTIE !!!! Pilonul podului trebuia facut in afara drumului nu in mijlocul lui , asa nu se mai intampla nimic . O fi fost si soferul de vina ca avea viteza dar acest zid nu are ce sa caute in mijlocul unui drum european . Se facea simplu in afara drumului si nu mai era nevoie de atatea ocoliri si sensuri giratorii care nu isi aveau rostul si pe care se cheltuie bani aiurea .

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Judecatorul întreabă martorul la proces:
- La ce distanță v-ați aflat de locul accidentului?
- La 6 metri și 75 de centimetri.
- Si cum de știți așa de exact?
- Când am văzut accidentul, mi-am dat seama pe loc că voi fi intrebat la proces de vreun tâmpit și am măsurat...



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează
SC Texty Garments Dorohoi - partener ATL GROUP ITALIA (producător canapele și fotolii pentru piața ...

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcții

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcții
Societate comercială din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcții. Relații la ...

SC din Dorohoi angajează muncitori necalificați la secția de producție pământ de flori

SC din Dorohoi angajează muncitori necalificați la secția de producție pământ de flori
SC Florisol Product SRL angajează muncitori necalificați la secția de producție pământ de ...

Vând apartament zonă centrală

Vând apartament zonă centrală
Vand apartament 2 camere, 48 mp, str Grigore Ghica nr 40, lângă liceu și intrare la bisericuța ...

Sincere condoleanțe din partea colectivului Liceului „Regina Maria” Dorohoi

Sincere condoleanțe din partea colectivului Liceului „Regina Maria” Dorohoi
Colectivul Liceului „Regina Maria” este alături de colega noastră, Larisa Verenciuc, consilier ...

Angajăm șofer

Angajăm șofer
Angajăm șofer, jumătate de normă. Mai multe detalii la telefon: 0740482347

Vând casa în Dorohoi

Vând casa în Dorohoi
Vand casa in Dorohoi, strada George Enescu nr.100, pentru mai multe detalii sunati va rog la numarul ...

Ignat Elena - 75 de ani de viață sărbătoriți la 11 ani de Centrul Medical Natural Global Dorohoi

Ignat Elena - 75 de ani de viață sărbătoriți la 11 ani de Centrul Medical Natural Global Dorohoi
În această săptămână am celebrat un nume de referință pentru comunitatea din Dorohoi ...

Închiriez apartament cu două camere

Închiriez apartament cu două camere
Ofer spre chirie APARTAMENT 2 camere utilat și mobilat în zona OLINECU ( scoala 5). TELEFON 0756595369

Vând vilă cu teren intravilan

Vând vilă cu teren intravilan
Casa este compusă din: DEMISOL alcătuit din: garaj, cameră tehnică cu centrală, beci, cameră (de ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro