Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

zidul-mortii3

Cea mai mare aberaţie rutieră din România se găseşte la Suceava, pe DN17 (E576). Chiar în mijlocul drumului, la intersecţia cu viitoarea şosea de centură, a fost construit un picior de pod. Soluţia tehnică, unică în România, a fost aleasă pentru a se face economie la buget. Autorităţile nu au reuşit însă decât să creeze un nou punct negru pe harta şoselelor ţării. Patru persoane au murit deja în acel loc, supranumit de localnici „Zidul Morţii".

Vineri, 3 ianuarie, în jurul orei 23.00, pe o ceaţă densă, Gabriel Grosu a murit după ce s-a izbit cu maşina într-un pilon construit pe DN17 (E576). Impactul a fost violent, iar tânărul nu a avut practic nicio şansă de supravieţuire. Poliţiştii au stabilit că tânărul şofer „nu a adaptat viteza la condiţiile de drum".

În vârstă de 21 de ani, Gabriel a plecat să lucreze în Germania de când a terminat Liceul Tehnologic din Cajvana. A strâns câţiva bani, a început să-şi construiască o casă şi recent îşi cumpărase o maşină. Vineri era ultima zi în care îi erau valabile numerele provizorii de înmatriculare, aşa că a dorit să facă o ultimă plimbare cu maşina, dar drumul i s-a încheiat în piciorul de pod construit în mijlocul DN17. În acelaşi loc, în data de 17 noiembrie 2012 doi adulţi şi un copil au murit după ce camionul încărcat cu lemne în care se aflau s-a izbit de pilonul şoselei de centură. Cabina camionului a fost practic strivită între zid şi încărcătura de lemne.

De atunci, pilonul a fost poreclit „Zidul Morţii". Timp de un an de zile, sintagma a rămas pe piciorul de pod pentru a aminti de groaznicul accident, dar a fost recent acoperită cu vopsea de către angajaţii firmei care lucrează la şoseaua de centură. Amintire au rămas acum doar trei plăci de marmură, coroane de flori şi lumânări întotdeanua aprinse.

Zid construit în mijlocul drumului european pentru a face economii la bani Foto "Zidul Morţii", pilonul care răsare brusc în mijlocul unui drum european

„Este vorba despre o soluţie prost aleasă pentru amenajarea intersecţiei DN17 şi varianta ocolitoare a municipiului Suceava", recunoaşte prefectul de Suceava, Florin Sinescu. Mai exact, pentru a se evita costurile cu exproprierile pentru realizarea unei intersecţii în formă de trifoi, beneficiarul, Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale (CNADNR), a ales varianta unei intersecţii denivelate, cu sens giratoriu.

Şoseaua de centură traversează DN 17 pe două viaducte unite prin pilonul construit în mijlocul drumului naţional. Conform proiectului, în jurul pilonului ar urma să se circule în sens giratoriu. Accesul între cele două drumuri se va face pe bretele laterale care pornesc din sensul giratoriu.

O astfel de soluţie nu a mai fost însă folosită nicăieri în România. Cei mai mulţi dintre şoferii suceveni consideră ilogică realizarea unui astfel de obstacol şi apariţia restricţiei de viteză şi a virajului brusc pe un drum european.

Fostul rector al Universităţii „Ştefan cel Mare" Suceava, prof. univ. dr. ing. Adrian Graur, a criticat varianta aleasă de proiectantul şi beneficiarul lucrării şi a acuzat autorităţile că nu se preocupă de corecta semnalizare a zonei periculoase.

„Soluţia adoptată prin proiect nu răspunde nici unei norme elementare de securitate rutieră. Nu poţi plasa un asemenea pilon pe un drum european, cu bretele de ocolire la 90 de grade. S-a instalat la constructor şi la beneficiar un dezinteres total faţă de respectarea normelor de securitate adecvate unei asemenea aberante soluţii tehnice. Balizele plasate în zona sunt operaţionale doar câteva zile dupa producerea unui accident mortal. Ulterior lămpile sunt fie furate, fie se ard, la care se adaugă viaţa scurta a acumulatorilor, starea acestora nefiind verificată zilnic", a afirmat Adrian Graur.

Fost comisar şef de poliţie: "Soluţia aleasă de arhitecţi, total inadecvată. Pericolul unor accidente grave nu va dispărea"

Un fost ofiţer de poliţie, specialist în domeniul rutier, vine cu o propunere pentru rezolvarea problemei provocată de soluţia tehnică aleasă de CNADNR, beneficiarul lucrării. Vasile Vargan propune amenajarea unor denivelări, asemănătoare cu cele instalate la unele treceri de pietoni, care să-i determine şoferii să reducă viteza.

"Din punct de vedere al fluidizării şi siguranţei traficului rutier, soluţia aleasă de arhitecţi şi acceptată de constructori, de a pune un pilon de pod în mijlocul şoselei europene, este total inadecvată. Cu actualele presemnalizari pericolul unor accidente grave nu va dispărea. Trebuie amenajate denivelări de la 200 până la 50 de metri de locul respectiv pentru a forţa şoferii să reducă viteza, iar pilonul trebuie să fie foarte bine iluminat pe timp de noapte", a explicat mediatorul Vasile Vargan, fost comisar şef în cadrul IPJ Suceava, specialist în domeniul rutier.

În schimb, prefectul Florin Sinescu spune că din punctul lui de vedere pilonul a fost suficient de bine semnalizat. „Avem încă din 2012 un protocol între IPJ Suceava şi CNADNR pentru semnalizarea zonei. S-au montat indicatoare, semnalizare luminoasă şi parapeţi, conform solicitărilor Poliţiei. Nu semnalizarea a fost de vină pentru producerea accidentului".

Vasile Andriciuc, primarul comunei Şcheia, pe raza căreia se află Zidul Morţii, îl contrazice însă pe Sinescu. „Toţi cei care au aprobat construirea unui zid în mijlocul unui drum european sunt vinovaţi. Au deja patru vieţi pe conştiinţă", a spus Andriciuc.

Zidul rămâne în mijlocul drumului

Prefectul Florin Sinescu a precizat că modificarea soluţiei tehnice ar presupune sume foarte mari de bani pentru expropierea terenurilor şi realizarea construcţiilor. Din acest motiv, dacă şoseaua de centură va mai primi finanţare în 2014 lucrările vor continua după actualul proiect. „Ar fi prea costisitor să regândim soluţia tehnică. Acum putem doar să îmbunătăţim situaţia. Am propus deja de anul trecut CNADNR să separăm benzile de mers cu măcar 500 de metri înainte de pilon şi să le deviem treptat pentru a evita virajul brusc. Nu sunt însă bani pentru această lucrare pentru că amenajările s-ar face pe DN17 şi nu pot fi decontate pe proiectul pentru consruirea şoselei de centură", a explicat Florin Sinescu.

Şoferii vor să blocheze drumul. Protestul, organizat pe Facebook

După accidentul de vineri, mai mulţi şoferi din Suceava au anunţat că vor să blocheze DN17 în zona Zidului Morţii. Până duminică la amiază, pe pagina de Facebook dedicată protestului peste 500 de persoane anunţaseră că vor participa la eveniment. Şoferii sunt hotărâţi să se adune vineri, 10 ianuarie, la ora 20.00, la Zidul Morţii şi timp de o oră să blocheze circulaţia între Suceava şi Gura Humorului. „Câţi oameni trebuie să mai moară pentru a lua atitudine? Vom bloca trecerea în dreptul zidului în semn de respect şi solidaritate pentru cei care au murit până acum. Este singurul zid trântit efectiv în mijlocul unui drum european!", se arată în invitaţia la protest care circulă pe reţeaua de socializare.

În 2013, preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Ioan Cătălin Nechifor, a afirmat în mai multe rânduri că în zonă va fi asigurat iluminat public iar accesul în intersecţie va fi făcut de la o distanţă mai mare faţă de pilonul construit în mijlocul drumului, dar aceste declaraţii nu au fost încă respectate. sursa: adevarul.ro

DorohoiNews.ro

 

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un simplu „Like”, comunității noastre de cititori de pe pagina de Facebook.

 

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

zidul-mortii3zidul-mortii2zidul-mortii
DorohoiNews.ro, 07-01-2014

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Interviu de angajare în viitor:
- Am două facultați, zice candidatul.
- Da, nu-i rău deloc, dar Bacalaureatul l-ați luat?



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Colectivul SC Spicul 2 SRL transmite Sincere condoleanțe!

Colectivul SC Spicul 2 SRL transmite Sincere condoleanțe!
Colectivul SC Spicul 2 SRL regretă trecerea prematură în neființă a colegului Bulat Marian ...

Nu te vom uita niciodată!

Nu te vom uita niciodată!
Cu durere în suflet, soția, copiii și nepoții anunță încetarea din viață a dragului ...

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează
SC Texty Garments Dorohoi - partener ATL GROUP ITALIA (producător canapele și fotolii pentru piața ...

Fundație umanitară angajează îngrijitor clădiri

Fundație umanitară angajează îngrijitor clădiri
Fundația Matthew's House cu sediul în Dersca angajează un îngrijitor clădiri cu cunoștințe ...

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Colegii de la FCA DOROLACT sunt alături de Dana Bulat la trecerea în neființă a soțului Marian ...

Conducerea şi colectivul Spitalului Dorohoi transmite sincere condoleanţe

Conducerea şi colectivul Spitalului Dorohoi transmite sincere condoleanţe
Conducerea şi întregul colectiv al Spitalului Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi sunt ...

Dumnezeu să o odihnească în pace și lumină veșnică

Dumnezeu să o odihnească în pace și lumină veșnică
S-a împlinit un an de când ne-a părăsit draga noastră mamă, profesor Elena Vieru, trecută ...

Angajăm contabil pentru societate comercială din domeniul comerțului

Angajăm contabil pentru societate comercială din domeniul comerțului
Angajăm contabil pentru societate comercială din domeniul comerțului, cu 3 puncte de lucru și 25 ...

Sincere condoleanțe din partea vecinilor

Sincere condoleanțe din partea vecinilor
Suntem alături de familia VIZITEU în aceste clipe grele pricinuite de pierderea bruscă a tatălui ...

Vând mobilă

Vând mobilă
Vand mobila de sufragerie, tel.0740339721

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro