Voluntar fiind, de câțiva ani buni la IHTIS, încerc să observ, să înțeleg și să susțin voluntar grupurile vulnerabile. Ajutând practic, am înțeles de ce utilizatorii de fotolii rulante acorda o așa mare importanță accesibilizării. O banală treaptă ivită în calea acestora, le limitează acțiunea, împiedicându-i să fie independenţi.

În Convenția ONU, articolul 9 (Accesibilitatea) și articolul 27 (Munca și încadrarea în muncă) este scris că: toate statele membre trebuie să ofere persoanelor cu dizabilități o viață bună și accesibilă în comunitate. Anual, există la nivel UE un concurs intitulat sugestiv „City acces”, evidențiind faptul că un oraș accesibil, înseamnă că, persoanele cu dizabilități pot fi independente iar accesibilitatea și egalitatea de șanse trebuie să fie primele lucruri de care se ține cont atunci când se stabilește cum se cheltuiesc banii publici. Legea nr. 448/2006 (Capitolul 4, Accesibilitate) protejează drepturile persoanelor cu dizabilități și obligă toate instituțiile publice și firmele să ofere locuri de muncă accesibile. Nu numai locul de muncă trebuie să fie accesibil dar și orașul în care persoana cu dizabilități locuiește.

În România, Norma prin care se impune obligativitatea amenajării clădirilor instituţiilor publice, ale celor culturale, sportive sau de petrecere a timpului liber, locuințelor construite din fonduri publice, mijloacelor de transport în comun, a telefoanelor publice și a căilor de acces în vederea asigurării accesibilității persoanelor cu handicap este Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 102/1999 (art. 11) cu modificările și completările ulterioare.

Anul trecut, voluntariatul meu la IHTIS a împletit arta fotografică (un hobby personal) cu ilustrarea gradului de accesibilizare a Municipiului Dorohoi. Atunci, imaginile surprinse au evidențiat trei categorii de rampe: optime, impracticabile și inexistente.

Înțelegând diferențele, am încercat să asociez - uneia din cele trei categorii - noua rampă construită anul trecut la Casa de Cultură din Dorohoi. Fotografiind-o, am constatat faptul că, grija pentru mașini este mult mai importantă decât accesibilitatea persoanelor cu handicap.

Imaginile sunt sugestive, iar constatarea este ușor de făcut: rampa construită, destinată utilizatorilor de fotolii rulante, nu le permite acestora accesul de pe trotuar în curtea instituției. În dreptul portiței mici, la baza rampei, treapta măsoară aproximativ 30 cm, în timp ce, pentru accesul mașinilor a fost găsită soluția optimă (rampa din dreptul porții mari). Doi saci de ciment și o roabă de balastru în plus, atât ar mai fi fost necesar pentru a transforma o rampă impracticabilă, într-una conformă cu legislația și, mai ales, cu nevoile beneficiarilor cărora le este destinată.

Fac un apel către cei dispuși să transforme rampa acum impracticabilă – într-una optimă, o investiție minimă care va garanta 100% cunoașterea și aplicarea legilor sus-amintite. (Marius Petrescu)

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un simplu „Click” - „Îmi place”, comunității noastre de cititori de pe pagina de Facebook.

GALERIE FOTO