Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Conferinta_3

140 de elevi de liceu, buni cunoscători de limba engleză se întrec în aceste zile la Colegiul AT Laurian în abilităţi de negociere, dezbatere, oratorie şi cunoştinţe privind realităţile sociale ale prezentului mondial. Concursul-conferinţă în limba engleză Botoşani Model United Nations, este un eveniment înscris în calendarul oficial drept inter-regional, dar cu participare naţională şi internaţională şi a adus în cea de a II-a ediţie câteva zeci de elevi de peste graniţă.

Invitat la deschiderea oficială, alături de inspectorul şcolar general şi de alte personalităţi ale judeţului, prefectul Costică Macaleţi a apreciat ineditul şi utilitatea competiţiei.

„Elevi care devin ambasadori şi îşi demonstrează talentul şi capacităţile de a-şi susţine punctul vedere, de a-l impune sau de a-i convinge pe alţii de adevărul şi necesitatea propriilor convingeri. Iată un exerciţiu extrem de interesant şi util pentru viaţă”, a spus reprezentantul Guvernului în teritoriu.

În cadrul dezbaterilor elevii vor alege unul din cele patru comitete axate ca teme principale pe drepturile omului, politic, UNESCO şi social-economic. Competitorii au reguli stricte, plecând de la ţinuta formală în alb-negru, modul de exprimare şi prezentare a punctelor de vedere, toate plecând de la faptul că sunt ambasadori ai unor ţări şi că reprezintă astfel puncte de vedere ale unor întregi popoare.

Scopul principal este de a-şi convinge colegii de comitet să voteze rezoluţii sau amendamente sprijinite de ei, pe probleme actuale ale mapamondului. În final, pe principiul evidenţei, preşedinţii de comitet, elevi şi studenţi cu experienţă, vor numi cei mai bun delegaţi în fiecare comitet, acordând câte trei premii.

„Este un eveniment finanţat în totalitate de către Colegiul Laurian, una dintre multele activităţi prin care această unitate de învăţământ îşi demonstrează rolul catalizator în viaţa educaţională din această parte a României.”, a detaliat directorul Mihaela Liliana Prăjinariu. La îndrumarea inspectorului şcolar general, Mihaela Huncă, organizatorii conferinţei vor aplica în acest an pentru a putea finanţa evenimentul internaţional din fonduri europene.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un simplu „Click” - „Îmi place”, comunității noastre de cititori de pe pagina de Facebook.



 

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Conferinta_3Conferinta_1Conferinta_2
DorohoiNews.ro, 11-04-2014

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Judecatorul întreabă martorul la proces:
- La ce distanță v-ați aflat de locul accidentului?
- La 6 metri și 75 de centimetri.
- Si cum de știți așa de exact?
- Când am văzut accidentul, mi-am dat seama pe loc că voi fi intrebat la proces de vreun tâmpit și am măsurat...



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!

Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!
Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi este alături de colega noastră, prof. Tatiana ...

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează
SC Texty Garments Dorohoi - partener ATL GROUP ITALIA (producător canapele și fotolii pentru piața ...

SC angajează muncitori

SC angajează muncitori
Societate Comercială angajează muncitori. Relații la telefon: 0744774378

Angajăm asistent medical de farmacie

Angajăm asistent medical de farmacie
Angajăm asistent medical de farmacie, CV-urile se pot depune la Farmacia Magistra din Dorohoi, B-dul ...

Vând apartament

Vând apartament
Proprietar - apartament 2 camere decomandate cu balcon, 52mp + boxa 2x3, parter, cartierul Plevna (vis ...

Vând teren intravilan, locuri de casă

Vând teren intravilan, locuri de casă
Vand teren intravilan, locuri de casa , lotizate pe o suprafata de 2.20ha ,amplasat la esire din Dorohoi ...

Vând teren (loc de casă)

Vând teren (loc de casă)
Vand teren in Dorohoi zona Olinescu(1200m) cu apa, curent, garaj. Pentru informatii, tel.0039 3245878271

Vând apartament zonă centrală

Vând apartament zonă centrală
Vand apartament 2 camere, 48 mp, str Grigore Ghica nr 40, lângă liceu și intrare la bisericuța ...

Sincere condoleanțe din partea colectivului Liceului „Regina Maria” Dorohoi

Sincere condoleanțe din partea colectivului Liceului „Regina Maria” Dorohoi
Colectivul Liceului „Regina Maria” este alături de colega noastră, Larisa Verenciuc, consilier ...

Vând casa în Dorohoi

Vând casa în Dorohoi
Vand casa in Dorohoi, strada George Enescu nr.100, pentru mai multe detalii sunati va rog la numarul ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro