Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Infractorii te cunosc mai bine decât crezi

Campania se derulează la nivel naţional în perioada aprilie – septembrie 2014 şi  are drept scop prevenirea infracţiunilor contra patrimoniului şi a infracţiunilor comise cu violenţă, respectiv a furturilor din locuințe, de/din autoturisme şi a tâlhăriilor.

Partener al Poliţiei Române în realizarea acestei campanii este Societatea  Groupama Asigurări S.A.

Cele două instituţii au derulat până acum, în cadrul parteneriatului iniţiat în 2011, trei campanii de prevenire a infracţiunilor de furt: „Fii precaut! Hoţii nu dorm.” (2011), „Nu-ţi lăsa maşina la îndemâna hoţilor!” (2012) şi „Nu-ţi scăpa casa din ochi!” (2013), care în judeţul Botosani  şi-au dovedit utilitatea, infracţiunile de furt sesizate cunoscând un trend descendent în perioada arătată.

Prezenta campanie se înscrie în priorităţile Poliţiei în domeniul prevenirii în anul 2014, două dintre acestea fiind „Prevenirea infracţiunilor de furt” şi „Prevenirea infracţiunilor comise cu violenţă”.
   
Campania se va axa pe trei module: siguranţa personală – “Cum să ţii tâlharii la distanţă?”, furturi din locuinţe – “Casa ta, locul cel mai drag. Protejează-l!”, furturi de/din auto – “Cum să ai grijă de maşina ta?”.

Activităţile circumscrise acestei iniţiative vizează transmiterea de recomandări cu caracter preventiv prin distribuirea unor materiale informativ-preventive, precum şi stabilirea unor întâlniri ale poliţiştilor de prevenire cu beneficiarii acestei campanii, atât în mediul urban, cât și în mediul rural. 

Astfel, pentru promovarea mesajelor campaniei, în judeţul Botoşani vor fi distribuite 3000 de flyere cu recomandări preventive şi 100 de afişe, ce vor fi expuse la avizierele blocurilor, la sediile unităţilor de poliţie, la intrările în centrele comerciale şi în alte locuri publice.

Pe tot parcursul campaniei, promovarea mesajelor preventive se va realiza şi prin intermediul unui site creat special - www.prevenire.groupama.ro, printr-un clip video ce va fi distribuit prin reţeaua internet, un spot video realizat de o trupă umoristică, iar 18 imagini reprezentative vor fi distribuite prin reţelele de socializare.

Pentru a nu deveni victima unor evenimente neplăcute,
POLIŢIŞTII VĂ RECOMANDĂ:

Cum să ții tâlharii la distanță? În locuri publice:

-Evitaţi deplasările prin zone mai puțin circulate sau izolate (câmpuri, parcuri, șantiere, terenuri virane);
-Când transportați sume mari de bani, faceţi tot posibilul să fiţi însoțit și de o altă persoană de încredere;
-Păstraţi asupra dumneavoastră cât mai puțini bani;
-Evitaţi să consumaţi băuturi alcoolice atunci când aveţi asupra dumneavoastră sume mari de bani;
-Dacă agresiunea se produce într-un loc public, nu aveţi rețineri în a solicita ajutorul celor aflați în zonă și chiar de a riposta fizic - o astfel de reacție îl poate determina pe agresor să vă lase în pace și să părăseasca locul în grabă.

Atenție! În cazul în care integritatea corporală sau viața vă sunt puse în pericol, renunțaţi la bunurile pretinse de agresor. Rețineţi însă cât mai multe semnalmente ale acestuia: înălțime, trăsături ale feței, semne particulare, vestimentație, particularități în vorbire sau în comportament și

Apelaţi rapid numărul de urgenţă 112!

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un simplu „Click” - „Îmi place”, comunității noastre de cititori de pe pagina de Facebook.



 

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Infractorii te cunosc mai bine decât crezi
DorohoiNews.ro, 04-06-2014

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

04.06.2014 la 23:25

Piata e plina de tigani! Tigari,tigari.

04.06.2014 la 17:17

In Dorohoi politistii, nimic nu fac, dorm in masina, sunt aroganiti, li-e frica de tigani, vorbesc cu oamenii cinstiti si pagubiti in scarba cu ,,oi, nenea ". Voi prezenta o inregistrare a unui politist cu burtoaca mare, presei.

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Doi prieteni stau de vorbă:
- Ce mai faci?
- Uite, m-a lăsat nevasta pentru cel mai bun prieten.
- Credeam că eu sunt cel mai bun prieten al tău…
- Acum e el…



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

SC angajează responsabil facturare

SC angajează responsabil facturare
SC angajeaza responsabil facturare si gestiune depozit . cerinte: -abilitati in folosirea programului ...

Vând apartament cu 3 camere, zonă centrală, mobilat și utilat complet

Vând apartament cu 3 camere, zonă centrală, mobilat și utilat complet
Vând apartament cu 3 camere, etaj 1, zonă centrală, deasupra magazinului Profi Dorohoi! Se vinde ...

Restaurant Rezerv Art Dorohoi angajează ospătar

Restaurant Rezerv Art Dorohoi angajează ospătar
Restaurant Rezerv Art Dorohoi angajează ospătar. Relații la telefon: 0747677372

Angajăm lucrător fast-food

Angajăm lucrător fast-food
Rezervart Dorohoi angajează lucrător fast-food. Cerem și oferim seriozitate. Relații la telefon: ...

Societate comercială angajează. Vezi detalii!

Societate comercială angajează. Vezi detalii!
Societate comercială angajează băiat care știe să lucreze în aplicația E_transport (avize) ...

Vând teren întabulat

Vând teren întabulat
Vând teren întabulat în Dealu Mare, la 2 km de municipiul Dorohoi, în loturi ...

Ofer spre închiriere apartament cu două camere

Ofer spre închiriere apartament cu două camere
Ofer spre închiriere apartament cu două camere complet mobilat situat în aleea criva la ...

Angajez doamnă pentru o bătrână

Angajez doamnă pentru o bătrână
Caut doamnă pentru îngrijirea unei batrane, regim intern în localitatea Zamostea detalii ...

Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere

Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere
Închiriez in Dorohoi apartament cu 2 camere str. Aleea Primăverii, et. 2, rel. 0751763878.

Ofer garsonieră de închiriat

Ofer garsonieră de închiriat
Ofer spre închiriere garsonieră decomandata,mobilată,și utilată în Plevna Str.Aleea Criva ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro