Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

foto 1

Fostul IJPIPS Dorohoi, care s-ar traduce - Întreprinderea Judeţeană de Producţie Industrială şi Prestări Servicii, cunoscută dorohoienilor ca „Lupta pentru pace”, după Revoluţie, în urma privatizării, s-a rupt în două: Fabrica de cărămidă şi ILDO.

În urma demersului nostru, prin care, prof. Ilarion Mandachi, Roşca Velea Alexandru şi Marius Petrescu, căutam fotografii, vederi, cărţi poştale, cu aspecte ale trecutului istoric al Dorohoiului, ca urmare a campaniei de reconstituire a istoriei oraşului, prin fotografie -“Dorohoiul de altădată”, au fost “recuperate” trei imagini care au legătură cu subiectul menţionat mai sus. Astfel, cu sprijinul redacţiei Dorohoi News, suportul media al acestei acţiuni, dorim să arătăm dorohoienilor, în una dintre aceste imagini, aspecte cu convoiul mortuar, fotografie surprinsă înainte de anii ’80 de la unul dintre balcoanele Blocului Turn, când sute de dorohoieni, l-au condus pe ultimul drum, pe directorul IJPIPS – d-nul Frunză, cel care odihneşte la câţiva metri de poarta cimitirului, pe aleea principală, mormântul acestuia fiind placat cu marmură neagră.

Am cumpănit între a da spre publicare această imagine, sau, poate nu, gândindu-ne la un oarecare reproş din partea urmaşilor, a familiei. Cinstim memoria celui ce a fost un om apreciat şi stimat, dovada – cortegiul funerar - impresionant pentru acea vreme, şi remarcăm în această imagine cum arăta „buricul târgului”, în acea vreme.

Revenind în timp, mai aproape de zilele noastre, în alte două imagini, fotograful a surprins intrarea de la birourile ILDO cât şi firma acestei societăţi, care gestiona: fabricarea de cărămizi, ţigle, teracotă din argilă arsă; prelucrarea lemnului; vulcanizare; mase plastice; ateliere fero-metal; împletituri răchită; fabrica de săpun; încălţăminte; tricotaje; confecţii; marochinărie; nenumărate spaţii comerciale; etc.
Mulţi dintre cititori, foşti salariaţi la această unitate, îşi vor aminti, desigur, cu nostalgie, de toate aceste locuri de muncă. Cuvintele sunt de prisos… de aceea, am încercat să facem o legătură între TRECUT şi PREZENT, fotografiind acum, în luna august – 2014, ce a mai rămas. În locul firmei (din trecut), firmă ce marca o instituţie înfloritoare, cu produse livrate la export, am găsit (în prezent), printre bălării, un anunţ: DE VÂNZARE. Din păcate, numărul de pe acest anunţ, nu mai este valabil, administratorul, a trecut în nefiinţă, de puţin timp.

Solicităm acelor cititori, care deţin fotografii, vederi, cărţi poştale, cu aspecte ale trecutului istoric al oraşului, să le trimită pe adresa redacţiei, pentru a fi făcute publice. (Marius Petrescu)

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un simplu „Click” - „Îmi place”, comunității noastre de cititori de pe pagina de Facebook.



 

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

foto 1foto 2foto 3foto 4foto 5foto 6
DorohoiNews.ro, 04-08-2014

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

14.05.2019 la 11:59

Stie cineva unde este arhiva??(ma scuzați)

04.08.2014 la 18:13

Poate are cineva fotografii cu vechiul magazin din Dealu MAre?

04.08.2014 la 11:21

Revin cu aceeasi propunere: cateva date despre cine a facut fotografia si cine a redescoperit-o. Daca este posibil.

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


- Unde mergi?
- O conduc pe soția mea la gară.
- Și de ce ești supărat?
- Dacă mă vede vesel, nu mai pleacă!



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Fabrică de lactate angajează muncitori (femei)

Fabrică de lactate angajează muncitori (femei)
Fabrică de lactate din Pascari, Șendriceni, angajează muncitori (femei). Relații la telefon: 0765214892

Global Work Specialist recrutează șoferi categoria D pentru Germania!

Global Work Specialist recrutează șoferi categoria D pentru Germania!
Global Work Specialist recrutează șoferi categoria D pentru Germania! Ce oferim? -Contract pe perioadă ...

Fabrică de fose septice și rezervoare cu sediul în Dorohoi - Pascari angajează 2 muncitori

Fabrică de fose septice și rezervoare cu sediul în Dorohoi - Pascari angajează 2 muncitori
Grupul de Firme LEADER - Fabrica de fose septice si rezervoare din polipropilena (cu distributie nationala) ...

Un gând de alinare pentru Anastasia…

Un gând de alinare pentru Anastasia…
Cu inimile îndurerate, colectivul grupei “Floricelelor”, de la Grădinița Cornerstone, ...

Teren intravilan Dorohoi 1778 mp2

Teren intravilan Dorohoi 1778 mp2
Teren Dorohoi,strada Ardeal,1778 mp2 Distanta pana la Blocul Turn e de 1.3 km Pe teren se afla o casa ...

Sincere condoleanțe din partea colectivului clasei IA de la Școala Gimnazială „Mihail Kogălniceanu”

Sincere condoleanțe din partea colectivului clasei IA de la Școala Gimnazială „Mihail Kogălniceanu”
Colectivul clasei IA de la Școala Gimnazială „Mihail Kogălniceanu” este alături de Darius ...

Sincere condoleanțe din partea colectivului clasei a V-a B de la Școala Gimnazială „Mihail Kogălniceanu”

Sincere condoleanțe din partea colectivului clasei a V-a B de la Școala Gimnazială „Mihail Kogălniceanu”
Dragă David, În aceste momente grele, pricinuite de trecerea în neființă a bunicului ...

Închiriez Popas Dealul Morii pentru evenimente în 2025

Închiriez Popas Dealul Morii pentru evenimente în 2025
Inchiriez Popas Dealul Morii pentru evenimente 2025. Relatii la tel. 0748993952

Vând teren

Vând teren
Vand avantajos locuri de case la iesire din Dorohoi . Terenul dispune de toate utilitatile . Relatii ...

Închiriez garsonieră

Închiriez garsonieră
Inchiriez garsoniera , relatii la Tel. 0748993952

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro