Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Prefectura Botosani

Un întreg şir de probleme ale romilor dar şi ale autorităţilor a fost ridicat luni la Prefectură în cadrul Grupului de Lucru ce dezbate situaţia acestei etnii.

Reprezentanţi ai romilor din toate cele 12 unităţi administrative din judeţ ce au comunităţi considerabile au solicitat sprijinul pentru reabilitarea locuinţelor sociale din Săveni, Dorohoi şi mai ales Botoşani, s-au plâns că nu s-au angajat suficienţi mediatori şcolari sau sanitari, că se impune construirea unor centre de permanenţă medicală în anumite zone rurale, şi că, la şcoala Baranca Cristineşti, spre exemplu, este nevoie de o centrală termică. Extinderea reţelelor electrice se impune pentru ca toate locuinţele din Coşula sau Ştefăneşti să aibă curent electric, în timp ce copiii din Cristineşti au nevoie de un microbuz pentru a nu mai merge pe jos 7 kilometri până la şcoală. În zona Coşula se caută o soluţie pentru copiii ai căror părinţi pleacă toamna la munci agricole sezoniere şi, neavând cu cine să-i lase, aceştia absentează de la şcoală.

Cele mai aprinse discuţii au fost, însă cele privind blocurile sociale din Parcul Tineretului al municipiului Botoşani. O delegaţie a locatarilor, prezentă în sală, s-a plâns de condiţiile oferite în imobile. „Nu ne putem face buletine la copii, pentru că a expirat contractul de închiriere. Locativa nu-l prelungeşte că am datorii. Am venituri de 200 de lei pe lună, alocaţiile de la cinci copii. De unde să plătesc?”„Dar pentru ce să plătesc? Alea-s condiţii? Un grup sanitar la 30 de familii? De ce să plătesc spaţii comune precum uscătorul, dacă în uscător locuieşte altcineva care plăteşte şi el acel spaţiu”. „Eu am HIV SIDA şi locuiesc într-un spaţiu pe unde trece conducta de canalizare şi aia e vai de capul ei. Eu am venituri, aş putea să plătesc altă locuinţă. Dar nu mi se dă.” sunt câteva dintre plângerile oamenilor.

De cealaltă parte, directorul tehnic al Locativa a anunţat că după finalizarea unei expertize se intenţionează din nou reabilitarea grupurilor sanitare ale blocurilor din Parcul Tineretului. Cifrele prezentate arată însă, şi că datoriile reprezentând chirii neplătite se ridică în total al 200.000 de lei, iar că din totalul de 351 de romi care locuiesc în imobile peste 20% se află acolo ilegal: fie trăiesc în concubinaj, nu-şi declară copiii ani de-a rândul sau le-au expirat buletinele. 

La discuţiile din Sala Iorga a Palatului Administrativ a participat şi Iulian Stoian, reprezentant al Consiliului European la Bucureşti, specialist care şi-a anunţat disponibilitatea de a sprijini de la nivelul său soluţiile viabile pe care le va stabili Grupul de Lucru pentru următoarea perioadă.

 

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un simplu „Click” - „Îmi place”, comunității noastre de cititori de pe pagina de Facebook.



 

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Prefectura Botosani
DorohoiNews.ro, 22-09-2014

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

23.09.2014 la 09:44

Dar niste locuri de munca nu doresc ? Vor numai moka toate facilitatile ?

22.09.2014 la 21:56

mai marii oraselor ar trebui sai ajute pe saracii oameni care nu au nici un venit sau cel putin sa faca cheta din salariile lor care sunt groase si sa le dea o mana de ajutor

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Profesoara: Copii, dați-mi exemplu de o pasăre zburătoare!
Alina: Condorul, doamna.
Profesoara: Bravo! Ce e tatăl tău?
Alina: Avocat!
Profesoara: Ați văzut, copii, un copil de avocat ce știe?
Gigel: Vulturul, doamna.
Profesoara: Bravo! Ce e tatăl tău?
Gigel: Om de afaceri!
Profesoara: Ați văzut, copii…
Ionel: Crocodilul, doamna.
Profesoara: Cum e posibil să spui așa o prostie, cum să zboare crocodilul? Ce e tatăl tău?
Ionel: Procuror DNA!
Profesoara: Copii, zboară și crocodilul. Mai jos, dar zboară și el!



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

SC angajează o persoană pentru vulcanizare

SC angajează o persoană pentru vulcanizare
Societate Comercială angajează o persoană pentru vulcanizare. Experiența în domeniu constituie ...

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri
BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri! Oferim și cerem seriozitate maximă! Salariul motivant, ...

Fabrică de fose și rezervoare angajează 2 muncitori

Fabrică de fose și rezervoare angajează 2 muncitori
Fabrică de rezervoare din plastic cu sediul în Pascari angajează 2 muncitori. Salariu motivant, ...

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează șoferi profesioniști TIR

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează șoferi profesioniști TIR
Societate comercială cu profil agricol din Dorohoi angajează șoferi profesioniști pentru TIR cu benă ...

Elevii clasei a VI-a A de la Gimnaziul Kogălniceanu transmit Sincere condoleanțe!

Elevii clasei a VI-a A de la Gimnaziul Kogălniceanu transmit Sincere condoleanțe!
Elevii clasei a VI-a A de la Școala Gimnazială „Mihail Kogălniceanu” Dorohoi împreună ...

Ofer spre închiriere spațiu comercial

Ofer spre închiriere spațiu comercial
Închiriez spațiu comercial, suprafață 18 mp, cu baie proprie, racordat la apa și curent separat, ...

Închiriez garsonieră zonă centrală

Închiriez garsonieră zonă centrală
Închiriez garsonieră zonă centrală parter: Telefon: 0748993952

Sincere condoleanțe din partea colectivului SC CONTED SA Dorohoi

Sincere condoleanțe din partea colectivului SC CONTED SA Dorohoi
Colectivul SC CONTED SA Dorohoi transmite sincere condoleanțe și profundă compasiune doamnei Roznov ...

Ofer spre închiriere - spațiu comercial

Ofer spre închiriere - spațiu comercial
Ofer spre inchiriere spatiu comercial situat in Dorohoi, B-dul Victoriei Nr. 11 Bl. F1 Parter - langa ...

Caut persoană serioasă pentru îngrijire vârstnică – zonă rurală lângă Dorohoi

Caut persoană serioasă pentru îngrijire vârstnică – zonă rurală lângă Dorohoi
Caut îngrijitoare internă pentru femeie în vârstă, imobilizata la pat – Zonă ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro