Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Depunere on-line a documentelor

Inspectoratul General pentru Imigrări a pus la dispoziţia cetăţenilor din Uniunea Europeană, Spaţiul Economic European, Confederaţia Elveţiană, ţări terţe şi persoanelor juridice, aflate pe teritoriul României, un portal de depunere on-line a documentelor privind regimul străinilor şi al cetăţenilor comunitari.
 
Aplicaţia contribuie, în mod semnificativ, la creşterea eficienţei în rezolvarea cererilor adresate structurilor de imigrări din toată ţara. Prelucrarea datelor se realizează în mod organizat şi controlat, existând în permanenţă posibilitatea unei interacţiuni cu solicitanţii pentru obţinerea cât mai rapidă a datelor necesare şi procesarea lor.
 
Prin lansarea acestui serviciu, Inspectoratul General pentru Imigrări oferă aplicanţilor oportunitatea de a face dovada îndeplinirii condiţiilor legale prin încărcarea on-line a documentelor justificative, înainte de prezentarea la birourile de lucru cu publicul.
 
Documentele sunt verificate de operatori care asigură un feed-back on-line şi programează solicitantul la o dată şi oră stabilite pentru a se prezenta la ghişeele, special amenajate şi dotate, în vederea preluării datelor biometrice şi a confruntării cu documentele originale.
 
Noua aplicaţie oferă utilizatorului posibilitatea de a verifica on-line, în orice moment, statusul cererii sale iar termenul legal de soluționare al acesteia începe de la data prezentării la ghișeu.
 
Persoanele, al căror drept de ședere expiră în cel mult 30 de zile de la data trasmiterii on-line a cererii de prelungire a dreptului de ședere, sunt obligate să se prezinte la formațiunea teritorială a Inspectoratului General pentru Imigrări, înainte de expirarea acestui termen.
 
Portalul poate fi accesat din site-ului public al Inspectoratului General pentru Imigrări sau la adresa: https://portaligi.mai.gov.ro
 
Inspectoratul General pentru Imigrări invită solicitanţii să utilizeze noua aplicaţie pentru a beneficia de servicii publice eficiente şi rapide. Metoda de lucru lansată urmăreşte scurtarea timpului de aşteptare în faţa ghişeului şi eficientizarea procesului de preluare a cererilor.
          
Pentru a  depune on-line cereri prin intermediul portalului trebuie să urmezi următorii paşi:
1.accesaţi portalul la adresa https://portaligi.mai.gov.ro,
2.creaţi-vă un cont în portal utilizând o adresă de email validă şi o parolă,
3.introduceţi cererea şi documentele anexă necesare, scanate (dimensiunea maximă a fiecărui document este de 5 MB),
4. transmite cererea completată şi verificaţi-vă data şi ora la care aţi fost programat,
5.prezentaţi-vă la ghişeu la data şi ora ora programată în vederea preluării datelor biometrice,
6.verifică on-line statusul cererii,
7.prezentaţi-vă la termenul prevăzut pentru ridicarea documentului.

 

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un simplu „Click” - „Îmi place”, comunității noastre de cititori de pe pagina de Facebook.



 

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Depunere on-line a documentelor
DorohoiNews.ro, 29-09-2014

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Judecatorul întreabă martorul la proces:
- La ce distanță v-ați aflat de locul accidentului?
- La 6 metri și 75 de centimetri.
- Si cum de știți așa de exact?
- Când am văzut accidentul, mi-am dat seama pe loc că voi fi intrebat la proces de vreun tâmpit și am măsurat...



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează
SC Texty Garments Dorohoi - partener ATL GROUP ITALIA (producător canapele și fotolii pentru piața ...

SC angajează muncitori

SC angajează muncitori
Societate Comercială angajează muncitori. Relații la telefon: 0744774378

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcții

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcții
Societate comercială din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcții. Relații la ...

SC din Dorohoi angajează muncitori necalificați la secția de producție pământ de flori

SC din Dorohoi angajează muncitori necalificați la secția de producție pământ de flori
SC Florisol Product SRL angajează muncitori necalificați la secția de producție pământ de ...

Vând teren intravilan, locuri de casă

Vând teren intravilan, locuri de casă
Vand teren intravilan, locuri de casa , lotizate pe o suprafata de 2.20ha ,amplasat la esire din Dorohoi ...

Vând teren (loc de casă)

Vând teren (loc de casă)
Vand teren in Dorohoi zona Olinescu(1200m) cu apa, curent, garaj. Pentru informatii, tel.0039 3245878271

Vând apartament zonă centrală

Vând apartament zonă centrală
Vand apartament 2 camere, 48 mp, str Grigore Ghica nr 40, lângă liceu și intrare la bisericuța ...

Sincere condoleanțe din partea colectivului Liceului „Regina Maria” Dorohoi

Sincere condoleanțe din partea colectivului Liceului „Regina Maria” Dorohoi
Colectivul Liceului „Regina Maria” este alături de colega noastră, Larisa Verenciuc, consilier ...

Angajăm șofer

Angajăm șofer
Angajăm șofer, jumătate de normă. Mai multe detalii la telefon: 0740482347

Vând casa în Dorohoi

Vând casa în Dorohoi
Vand casa in Dorohoi, strada George Enescu nr.100, pentru mai multe detalii sunati va rog la numarul ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro