Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Dorohoi - trecut si prezent

Despre zona redată în imaginea alăturată, redacţia Dorohoi News, suportul media al campaniei „Dorohoiul de altădată”, prin care se doreşte o reconstituire a istoriei oraşului, prin fotografie,  a mai relatat într-o ediţie anterioară.

Această nouă fotografie “recuperată” a fost imortalizată, în trecut, dintr-un alt unghi decât cele cunoscute până acum şi redă o clipă decupată din realitatea urbei noastre de acum peste treizeci de ani. Privind în trecut, dorohoienii îşi vor aminti acest „colţ” de oraş, aşa cum arata în anii ’80, la parter magazine, iar, la etaj locuinţe, strada fiind animată de concetăţenii noştri. Aceste imobile care au făcut parte din trecutul Dorohoiului, multe dintre acestea fiind contemporane cu bunicii şi străbunicii noştri, pot fi amintite, cunoscute şi retrăite de un segment mai mare de locuitori ai Dorohoiului (dar şi de către cei aflaţi peste hotare), cu ajutorul internetului.

Da, aşa era odinioară… Parfumeria - deservită de Cantor Antoneta, Magazinul Chimicale – gestionat de d-na Julinschi, urma o Croitorie, Magazinul Tricotaje – gestionat de Leib Estera, Artizanatul, Cofetăria, Cinematograful şi o Librărie. Mai ştie cineva, azi, cine erau trecătorii din fotografia alăturată ? Recunoaşte cineva o rudă, un bunic ? Analizând fotografia remarcam trecătorii îmbrăcaţi cu haine groase şi căciuli, era frig.

Solicităm acelor cititori, care deţin fotografii, vederi, cărţi poştale, cu aspecte ale trecutului istoric al oraşului, să le trimită pe adresa redacţiei, pentru a fi făcute publice. (Marius Petrescu)

 

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un simplu „Click” - „Îmi place”, comunității noastre de cititori de pe pagina de Facebook.



 

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Dorohoi - trecut si prezentDorohoi - prezentDorohoi - trecut
DorohoiNews.ro, 06-11-2014

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

20.04.2016 la 08:44

Dacă priviți bine imaginea, între parfumerie și chimicale este o ușă. Aceasta este calea de acces la locuințele de la etaj. Ușa este deschisă și mai mult ca sigur este mama care ridică gălețile de apă de jos dupa ce a deschis ușa. Nu se vede bine din cauza trecătoarei. Apa o aducea de vizavi din fata C.E.C.-ului unde era o cișmea (pompă). La etaj, la geamul de deasupra ușii se vede cum cineva privește pe geamul de la casa scării. Probabil este Tanti Prodan sau D-na Sanda soția d-nului Dinu care a lucrat la hala de carne în anii 80. Eram trei familii în acel imobil imens. Pe holuri incăpeau doua tiruri la propriu. Patru camere aveau 5 m lățime, 5m lungime, 5m înălțime. Două camere aveau 3/4 și mai era un hol 2/3. Pentru a incalzi o camera ne trebuiau 500 kg lemne si 1 tona carbune. M-am (născut) și am locuit 15 ani în acel imobil. Am rămas doar cu amintirile!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Interviu de angajare în viitor:
- Am două facultați, zice candidatul.
- Da, nu-i rău deloc, dar Bacalaureatul l-ați luat?



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează
SC Texty Garments Dorohoi - partener ATL GROUP ITALIA (producător canapele și fotolii pentru piața ...

COMMANDO Dorohoi angajează ospătar cu sau fără experiență

COMMANDO Dorohoi angajează ospătar cu sau fără experiență
COMMANDO Dorohoi angajează ospătar cu sau fără experiență. Pentru mai multe detalii vă rugăm ...

Fundație umanitară angajează îngrijitor clădiri

Fundație umanitară angajează îngrijitor clădiri
Fundația Matthew's House cu sediul în Dersca angajează un îngrijitor clădiri cu cunoștințe ...

Ofer spre închiriere apartament cu 3 camere

Ofer spre închiriere apartament cu 3 camere
Ofer spre închiriere apartament cu 3 camere decomandate, la etajul 1, aproape de centru, deasupra ...

Cu profundă durere în suflet, familia anunță trecerea la cele veșnice a Cameliei Murariu

Cu profundă durere în suflet, familia anunță trecerea la cele veșnice a Cameliei Murariu
Cu profundă durere în suflet, familia anunță trecerea la cele veșnice a celei care a fost o ...

Elevii clasei a VI-a B de la Gimnaziul Kogălniceanu sunt alături de prof. Ghebac Ovidiu

Elevii clasei a VI-a B de la Gimnaziul Kogălniceanu sunt alături de prof. Ghebac Ovidiu
Elevii clasei a VI-a B de la Școala Gimnazială „Mihail Kogălniceanu” Dorohoi împreună ...

Amintirea ta va rămâne vie pentru totdeauna în sufletele noastre

Amintirea ta va rămâne vie pentru totdeauna în sufletele noastre
Șlincu Victor (69 ani) N. 05.05.1956 – D.26.01.2025 Cu inimile împietrite de durere ...

Colectivul SC Spicul 2 SRL transmite Sincere condoleanțe!

Colectivul SC Spicul 2 SRL transmite Sincere condoleanțe!
Colectivul SC Spicul 2 SRL regretă trecerea prematură în neființă a colegului Bulat Marian ...

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Colegii de la FCA DOROLACT sunt alături de Dana Bulat la trecerea în neființă a soțului Marian ...

Nu te vom uita niciodată!

Nu te vom uita niciodată!
Cu durere în suflet, soția, copiii și nepoții anunță încetarea din viață a dragului ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro