Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

fara casa

Un cititor al Dorohoi News, un dorohoian, ne-a trimis pe adresa redacţiei câteva cuvinte, pline de sensibilitate, redăm integral textul primit:

„Ca în fiecare an, de când ne ştim, Sfintele Sărbători de iarnă nasc o bucurie lăuntrică fără margini în inimile noastre creştine. Şi cei mari, şi cei mici, toţi copii ai Lui Dumnezeu, percepem această bucurie parcă mai mult prin latura ei materială, decât prin cea spirituală. Dar vina nu-i a noastră, ci a ispitelor ce ne încearcă la tot pasul, bune sau nu. Chiar dacă noi, oamenii, le mai amestecăm de-a lungul vieţii, singurul, bunul Dumnezeu ni le va descurca, atunci când ne va face Bilanţul!...

De pildă unii sunt ispitiţi a-şi petrece Sărbătorile în locaţii cât mai exotice; alţii – în pensiuni agroturistice interne, cu mese dalbe şi distracţii de pomină. Este cazul unor semeni de-ai noştri care „fac din noapte ziuă şi-al zilei ochi închid”, cum spune Poetul.

Pe unii îi ispiteşte nevoia acută de a-şi găci un loc de muncă, dar unde?!
Alţii sunt ispitiţi de dorinţa fierbinte de a-şi găsi o gazdă. O familie cu două fetiţe mă tot întreabă, de câtăva vreme, dacă am cunoştinţă de cineva care i-ar putea primi în gazdă, în condiţiile în care mama încă nu şi-a găsit un loc de muncă. Împlinirea acestor dorinţe ar însemna cel mai frumos dar ce le-ar putea aduce Moş Crăciun!

...„E sărbătoare şi e joc,
În multe case-acum,
Dar sunt bordeie fără foc,
Iar alţii stau în drum”...

Cum am putea parafraza colindul cunoscut. Căci cele două fetiţe n-au unde să se joace, nici măcar casă unde să-l aştepte pe Moş Crăciun şi să-şi admire bradul frumos împodobit! Se spune că şi Îngerii se bucură în Cer, când oamenii îşi fac bucurii unii altora. Iar bucuria de a dărui cuiva ceva este mai mare decât cea de a primi!

Dacă cineva dintre cititorii acestor rânduri vrea să facă o bucurie familiei cu aceste două fetiţe, poate suna la numărul de telefon 0756-705655. Doar faptele bune din timpul vieţii ne pot salva sufletul, înclinând balanţa în favoarea noastră, la înfricoşătoarea Judecată a Lui Dumnezeu! Tuturor cititorilor acestui site: SĂRBĂTORI FERICITE şi LA MULŢI ANI!”


NOTĂ: Dorohoi News nu-şi asumă răspunderea pentru conţinutul mesajului primit pe adresa redacţiei noastre şi publicat mai sus.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

fara casa
DorohoiNews.ro, 22-12-2014

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Judecatorul întreabă martorul la proces:
- La ce distanță v-ați aflat de locul accidentului?
- La 6 metri și 75 de centimetri.
- Si cum de știți așa de exact?
- Când am văzut accidentul, mi-am dat seama pe loc că voi fi intrebat la proces de vreun tâmpit și am măsurat...



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează
SC Texty Garments Dorohoi - partener ATL GROUP ITALIA (producător canapele și fotolii pentru piața ...

Vânzare / Închiriere Terenuri și Clădiri – Oportunitate Investiție

Vânzare / Închiriere Terenuri și Clădiri – Oportunitate Investiție
Vând și închiriez terenuri pentru casă și terenuri agricole, potrivite pentru construcții ...

SC angajează doamnă pentru curățenie

SC angajează doamnă pentru curățenie
Societate Comercială angajează doamnă pentru curățenie. Program: 08:00-16:00. Număr contact: ...

Vând casa în Dorohoi

Vând casa în Dorohoi
Vand casa in Dorohoi, strada George Enescu nr.100, pentru mai multe detalii sunati va rog la numarul ...

Ignat Elena - 75 de ani de viață sărbătoriți la 11 ani de Centrul Medical Natural Global Dorohoi

Ignat Elena - 75 de ani de viață sărbătoriți la 11 ani de Centrul Medical Natural Global Dorohoi
În această săptămână am celebrat un nume de referință pentru comunitatea din Dorohoi ...

Închiriez apartament cu două camere

Închiriez apartament cu două camere
Ofer spre chirie APARTAMENT 2 camere utilat și mobilat în zona OLINECU ( scoala 5). TELEFON 0756595369

Vând vilă cu teren intravilan

Vând vilă cu teren intravilan
Casa este compusă din: DEMISOL alcătuit din: garaj, cameră tehnică cu centrală, beci, cameră (de ...

Vând casă cu anexe

Vând casă cu anexe
Vând casă bună locuibilă cu anexe (grajd de animale fanar beci etc) și teren lângă casa ...

SC GENERAL CONCEPT SOLUTIONS GEOEST SRL solicită emiterea autorizației de mediu

SC GENERAL CONCEPT SOLUTIONS GEOEST SRL solicită emiterea autorizației de mediu
SC GENERAL CONCEPT SOLUTIONS GEOEST SRL solicită emiterea autorizației de mediu pentru obiectivul UNITATE ...

Vând teren intravilan pentru casă

Vând teren intravilan pentru casă
Vând teren intravilan, intabulat, ca și suprafață - 15.000 mp Terenul dispune de următoarele ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro