Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Gunoaie 1

Un cititor al Dorohoi News, un dorohoian, ne-a trimis pe adresa redacţiei o sesizare, pe care o redam integral:

„Odată cu trecerea sărbătorilor de iarnă şi a Anului Nou, se pare că nesimţirea unor cetăţeni ai Dorohoiului nu a dispărut, ba din contră s-a agravat, având în vedere că joi, 1 Ianuarie 2015, în jurul orei 13:00, când am ieşit din scara blocului în care locuiesc am fost întâmpinat chiar la ieşire de un sac de gunoi menajer plin. Apoi continuându-mi drumul, pentru a ajunge în vizită la părinţii mei, am observat că nu doar pe strada mea sunt asemenea probleme, în mai puţin de 200 de metri am găsit 3 saci menajeri plini, aruncaţi la întâmplare. Întrebarea mea aste următoarea: Anul Nou a venit, o urare spune ceva legat de prosperitate şi să dăm la o parte cele rele din vechiul an, dar cum? Am mai văzut la dumneavoastră pe site câteva aspecte din acest punct de vedere la rubrica „primim de la cititori”. Se pare că nesimţirea e la ea acasă, din păcate şi numai, rămâne decât să sperăm că organele abilitate pentru aşa ceva îşi vor face odată şi odată treaba şi să trăim cu speranţa că poate vom încerca să schimbăm ceva şi din acest punct de vedere.”

NOTĂ: Dorohoi News nu-şi asumă răspunderea pentru conţinutul mesajului primit pe adresa redacţiei noastre şi publicat mai sus.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Gunoaie 1Gunoaie 2Gunoaie 3
DorohoiNews.ro, 03-01-2015

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

04.01.2015 la 12:34

Pentru a fi om nu conteaza distanta ,ci bunul simt.

04.01.2015 la 12:02

Aceeasi situatie dainuie si pe strada Postei, la doar 10 metri de sediul politei, unde unii locuitori arunca gunoiul direct pe strada si nimeni nu vede. Pana cand?

03.01.2015 la 19:19

pe strada stefan airinei tiganii scot gunoiul din tomberoane si il arunca in strada.halal politia comunitara.

03.01.2015 la 18:40

Odată cu topirea zăpezii vor apărea gunoaiele precum ciupercile după ploaie.

03.01.2015 la 11:46

Locurile de amplasare a containerelor sunt prea departate fata de unele blocuri iar in depozit stau nefolosite sute de containere.Asta nu se vede?

03.01.2015 la 11:13

Și? Ce-i nou? Să dăm vina pe alții....poate așteptam pe cineva de la UE sa vina sa ne facă curat și in apartamente.....Rușine!!!!!!!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Judecatorul întreabă martorul la proces:
- La ce distanță v-ați aflat de locul accidentului?
- La 6 metri și 75 de centimetri.
- Si cum de știți așa de exact?
- Când am văzut accidentul, mi-am dat seama pe loc că voi fi intrebat la proces de vreun tâmpit și am măsurat...



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează
SC Texty Garments Dorohoi - partener ATL GROUP ITALIA (producător canapele și fotolii pentru piața ...

inchirioez garsoniera

dorohoinews.ro
ofer spre inchiriere garsoniera in cartierul Victoriei Pt detalii sunati la nr 0778720249

Dumnezeu să o ierte!

Dumnezeu să o ierte!
Cu tristețe în suflet anunțăm trecerea la cele veșnice a celei ce a fost sotie, mamă și bunică ...

Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!

Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!
Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi este alături de colega noastră, prof. Tatiana ...

Angajăm asistent medical de farmacie

Angajăm asistent medical de farmacie
Angajăm asistent medical de farmacie, CV-urile se pot depune la Farmacia Magistra din Dorohoi, B-dul ...

Vând apartament

Vând apartament
Proprietar - apartament 2 camere decomandate cu balcon, 52mp + boxa 2x3, parter, cartierul Plevna (vis ...

Vând teren intravilan, locuri de casă

Vând teren intravilan, locuri de casă
Vand teren intravilan, locuri de casa , lotizate pe o suprafata de 2.20ha ,amplasat la esire din Dorohoi ...

Vând teren (loc de casă)

Vând teren (loc de casă)
Vand teren in Dorohoi zona Olinescu(1200m) cu apa, curent, garaj. Pentru informatii, tel.0039 3245878271

Vând apartament zonă centrală

Vând apartament zonă centrală
Vand apartament 2 camere, 48 mp, str Grigore Ghica nr 40, lângă liceu și intrare la bisericuța ...

Sincere condoleanțe din partea colectivului Liceului „Regina Maria” Dorohoi

Sincere condoleanțe din partea colectivului Liceului „Regina Maria” Dorohoi
Colectivul Liceului „Regina Maria” este alături de colega noastră, Larisa Verenciuc, consilier ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro