Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Dorohoi WC cimitir (2)

Un cititor al Dorohoi News, ne-a trimis pe adresa redacţiei un material însoţit de foto, redăm textul prin care acesta face o sesizare:

„Revenind pe plaiurile natale, la Dorohoi, am rămas impresionat de frumuseţile oraşului, de lucrurile multe ce s-au schimbat în oraş, de felul cum arată meleagurile copilăriei mele, pietonalul frumos pavat şi luminiţele din tot oraşul. Într-una dintre zile am hotărât să fac o vizită până la Cimitirul din oraş, pentru a aprinde o lumânare la prietenii şi rudele trecute în lumea celor drepţi. Ajuns la cimitir împreună cu familia, nevoile fiziologice m-au făcut nevoit să caut toaleta cimitirului unde am constatat cu stupoare că toaleta cimitirului, deşi existentă, avea uşile ferecate cu nişte cuie groase, fiind inaccesibilă. Mă adresez acum, organelor ce se ocupă de cimitir, adică cred că Serviciului Public Local, inclusiv Primăriei Municipiului Dorohoi, întrebându-i discret - Dacă faţada oraşului arată bine şi este toată renovată, atunci de ce cimitirul, unde toţi cei ce au pe cineva drag trecut în nefiinţă, de ce nu poate arăta frumos şi să aibă toate cele necesare?”

NOTĂ: Dorohoi News nu-şi asumă răspunderea pentru conţinutul mesajului primit pe adresa redacţiei noastre şi publicat mai sus.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Dorohoi WC cimitir (2)Dorohoi WC cimitir (3)Dorohoi WC cimitir
DorohoiNews.ro, 11-01-2015

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

12.01.2015 la 09:16

apropo,asa zisele fantani arteziene nu au nici o forma , arata ca niste adapatori pentru vaci

12.01.2015 la 07:59

Civilizatie si respect pentru oameni inseamna si asigurarea unor conditii minime, o mai buna organizare.

11.01.2015 la 15:11

eu nu am inteles ce frumuseti locale ai vazut si din care ai ramas cu frumusetea piedonalului din centru care este mediocru!poate ai vizitat fostele platforme industriale,maretia lor( ce a mai ramas),frumusetea scoli evreiesti, a fostului spital orasenesc,etc la care organele abilitate ale orasului( primarie,politie,etc) si-au adus contributia lor (de napasare)! iar in cimitir? cine crezi tu ca ar trebuii sa se gindeasca ca oameni care merg acolo mai au nevoie si de ,,BUDA'cind se stie ca locatari de acolo nu o folosesc!!! iar cladirea pe care o prezinti in fotografie este ..PRIVATIZATA"!asta este democratia pur dorohoiana pe care o vei intilnii si cu alte ocazii!

11.01.2015 la 15:07

s-au lasat asa ca sa-ti aduca aminte de timpurile cand il utiliza-i acaci nu exista alta solutie incercati sa refaceti aceasta cacatoare spre a ne aminti de trecut care toti au uitat ps in aceast closet nu poci folosi calculator sau telefon mobil va rog ca sa fie ziare taiate spre a integra in peisaj

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


- Dați-mi și mie două pahare cu vin!
Fata de la bar întreabă:
- La 2 lei?
- Nu... uitându-se către prietenul său... La doi bețivani!!



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Închiriez apartament cu o cameră

Închiriez apartament cu o cameră
Închiriez apartament cu o cameră, situat în municipiul Dorohoi, bulevardul Victoriei, nr. ...

Nu te vom uita niciodată, tăticule scump!

Nu te vom uita niciodată, tăticule scump!
Cu adâncă durere în suflete, vă anunțăm că cel ce a fost soț, tată, bunic și străbunic, ...

Nu te vom uita niciodată!

Nu te vom uita niciodată!
Familia îndurerată anunță cu tristețe trecerea la cele veșnice a dragului nostru tată și ...

Tichet de masă găsit

Tichet de masă găsit
A fost gasit un tichet de masa la benzinaria de langa Biserica Învierea Domnului (preot Adam). ...

SC ABO FOREST WOOD SRL solicită emiterea autorizației de mediu

SC ABO FOREST WOOD SRL solicită emiterea autorizației de mediu
SC ABO FOREST WOOD SRL solicită emiterea autorizației de mediu pentru obiectivul „Depozit material ...

Vând teren

Vând teren
Vand teren loc de casa intravilan Pascari terenul dispune de toate utilitatile pret avatajos.Relati la ...

Vând apartament în zonă centrală

Vând apartament în zonă centrală
Vând apartament 2 camere, 48 mp, str. GRIGORE GHICA -în fața liceului-, scara din mijloc. ...

SC angajează muncitori calificați și necalificați în domeniul CONSTRUCȚII și SERVICII FUNERARE

SC angajează muncitori calificați și necalificați în domeniul CONSTRUCȚII și SERVICII FUNERARE
SC BENCHEA AGROFERM SRL angajează muncitori calificați și necalificați în domeniul CONSTRUCȚII ...

Caut loc de muncă!

Caut loc de muncă!
Bună ziua! Caut loc de muncă, orice domeniu! Permis categoria B,C. Am experiență pe 3,5 tone tur ...

Vând garsonieră la bazar, fața la soare

Vând garsonieră la bazar, fața la soare
Vand garsoniera pe strada Zadurovici, nr. 2, etaj III, ap.40, cu fata spre bazar, Garsoniera nua are ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro