Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Concert PACT la Dorohoi_53

Zeci de oameni au cântat și s-au distrat pe muzica celor de la PACT, care au încins atmosfera așa cum știu ei cel mai bine să o facă. Artiștii i-au ridicat în picioare pe cei prezenți și le-au oferit o seară plină de rock autentic românesc.

 
Concertul a avut loc vineri, 13 februarie 2015, la Popas Restaurant Splendid Dorohoi, începând cu ora 20:00. Potrivit organizatorilor, acest spectacol a avut ca scop introducerea ideii de PUB și de spectacole în PUB în Dorohoi.
 
„Am încercat în această seară, la acest eveniment să aduc ideea de PUB, pentru că tot este la modă, în Dorohoi. Am înțeles că n-au mai fost evenimente de asemenea fel și sper să placă dorohoienilor, iar la următoarele concerte să fie în număr mai mare pentru că, sincer, m-am așteptat să fie mai multă lume. Evenimentele de acest gen trebuie susținute, promovate și de cei care au posibilitățile financiare, conducerile orașelor și conducerile centrelor culturale deoarece cultura ridică gradul de civilizație al unei societăți, al unui oraș. Mă bucur că și în această seară, aici, la primul eveniment în Dorohoi, sunt destul de mulți oameni. Totodată am pregătit și o surpriză aici la Dorohoi și anume Laur Saxon, saxofonist celebru din România, care a cântat foarte mult și în străinătate.”, a declarat pentru Dorohoi News, Marius Honceriu, impresar și organizator de evenimente în județul Botoșani.
 
Spectacolul a debutat cu o surpriză pregătită de organizatori, care l-au adus în fața oamenilor pe Laur Saxon, un saxofonist celebru, care a încins atmosfera înaintea reprezentației mult așteptate a lui Leo Iorga și Adi Ordean, componenți ai fostei trupe COMPACT și actualei trupe PACT.
 
PACT by LEO IORGA & ADI ORDEAN promit la fiecare apariție o atmosferă de neuitat într-un concert de clasă ce a purtat publicul înapoi în timp pe cele mai frumoase hituri compuse de Adi Ordean și cântate de Leo Iorga între anii 1988-1996 în formula COMPACT (perioadă în care au fost scoase pe piață patru cd-uri). 
 
TRENUL PIERDUT, SINGUR TE CAUT ÎN NOAPTE, SĂ TE GĂNDEȘTI LA MINE, DUPĂ ANI ȘI ANI, CINE EȘTI TU OARE, alături de noile piese ale trupei PACT au fost obiectul unei apariții impresionante. (Andrei B.)
 
Autor: DorohoiNews.ro

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un simplu „Click” - „Îmi place”, comunității noastre de cititori de pe pagina de Facebook.



 

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Concert PACT la Dorohoi_53Concert PACT la Dorohoi_01Concert PACT la Dorohoi_02Concert PACT la Dorohoi_03Concert PACT la Dorohoi_04Concert PACT la Dorohoi_05Concert PACT la Dorohoi_06Concert PACT la Dorohoi_07Concert PACT la Dorohoi_08Concert PACT la Dorohoi_09Concert PACT la Dorohoi_10Concert PACT la Dorohoi_11Concert PACT la Dorohoi_12Concert PACT la Dorohoi_13Concert PACT la Dorohoi_14Concert PACT la Dorohoi_15Concert PACT la Dorohoi_16Concert PACT la Dorohoi_17Concert PACT la Dorohoi_18Concert PACT la Dorohoi_19Concert PACT la Dorohoi_20Concert PACT la Dorohoi_21Concert PACT la Dorohoi_22Concert PACT la Dorohoi_23Concert PACT la Dorohoi_24Concert PACT la Dorohoi_25Concert PACT la Dorohoi_26Concert PACT la Dorohoi_27Concert PACT la Dorohoi_28Concert PACT la Dorohoi_29Concert PACT la Dorohoi_30Concert PACT la Dorohoi_31Concert PACT la Dorohoi_32Concert PACT la Dorohoi_33Concert PACT la Dorohoi_34Concert PACT la Dorohoi_35Concert PACT la Dorohoi_36Concert PACT la Dorohoi_37Concert PACT la Dorohoi_38Concert PACT la Dorohoi_39Concert PACT la Dorohoi_40Concert PACT la Dorohoi_41Concert PACT la Dorohoi_42Concert PACT la Dorohoi_43Concert PACT la Dorohoi_44Concert PACT la Dorohoi_45Concert PACT la Dorohoi_46Concert PACT la Dorohoi_47Concert PACT la Dorohoi_48Concert PACT la Dorohoi_49Concert PACT la Dorohoi_50Concert PACT la Dorohoi_51Concert PACT la Dorohoi_52Concert PACT la Dorohoi_54Concert PACT la Dorohoi_55Concert PACT la Dorohoi_56Concert PACT la Dorohoi_57Concert PACT la Dorohoi_58Concert PACT la Dorohoi_59Concert PACT la Dorohoi_60
DorohoiNews.ro, 14-02-2015

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Judecatorul întreabă martorul la proces:
- La ce distanță v-ați aflat de locul accidentului?
- La 6 metri și 75 de centimetri.
- Si cum de știți așa de exact?
- Când am văzut accidentul, mi-am dat seama pe loc că voi fi intrebat la proces de vreun tâmpit și am măsurat...



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează
SC Texty Garments Dorohoi - partener ATL GROUP ITALIA (producător canapele și fotolii pentru piața ...

SC angajează muncitori

SC angajează muncitori
Societate Comercială angajează muncitori. Relații la telefon: 0744774378

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcții

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcții
Societate comercială din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcții. Relații la ...

Vând teren intravilan, locuri de casă

Vând teren intravilan, locuri de casă
Vand teren intravilan, locuri de casa , lotizate pe o suprafata de 2.20ha ,amplasat la esire din Dorohoi ...

Vând teren (loc de casă)

Vând teren (loc de casă)
Vand teren in Dorohoi zona Olinescu(1200m) cu apa, curent, garaj. Pentru informatii, tel.0039 3245878271

Vând apartament zonă centrală

Vând apartament zonă centrală
Vand apartament 2 camere, 48 mp, str Grigore Ghica nr 40, lângă liceu și intrare la bisericuța ...

Sincere condoleanțe din partea colectivului Liceului „Regina Maria” Dorohoi

Sincere condoleanțe din partea colectivului Liceului „Regina Maria” Dorohoi
Colectivul Liceului „Regina Maria” este alături de colega noastră, Larisa Verenciuc, consilier ...

Angajăm șofer

Angajăm șofer
Angajăm șofer, jumătate de normă. Mai multe detalii la telefon: 0740482347

Vând casa în Dorohoi

Vând casa în Dorohoi
Vand casa in Dorohoi, strada George Enescu nr.100, pentru mai multe detalii sunati va rog la numarul ...

Ignat Elena - 75 de ani de viață sărbătoriți la 11 ani de Centrul Medical Natural Global Dorohoi

Ignat Elena - 75 de ani de viață sărbătoriți la 11 ani de Centrul Medical Natural Global Dorohoi
În această săptămână am celebrat un nume de referință pentru comunitatea din Dorohoi ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro