Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

prefect-Costica-Macaleti

Prefectul Costică Macaleţi a emis astăzi ordinul prin care se constată încetarea mandatului preşedintelui Consiliului Judeţean, Florin Ţurcanu. Curtea de Apel de la Suceava a emis o hotărâre judecătorească rămasă definitivă, potrivit căreia preşedintele CJ este condamnat la o pedeapsă privativă de libertate. Din acest motiv, conform legii administraţiei publice locale, mandatul preşedintelui încetează de drept. 

 
Dată fiind importanţa funcţiei deţinută de preşedintele Consiliului Judeţean şi pentru a putea aplica legea cu o mai mare acurateţe, prefectul Costică Macaleţi a solicitat un punct de vedere al specialiştilor din cadrul Ministerului Afacerilor Interne. 
 
„Am considerat necesară consultarea cu juriştii din cadrul Direcţiei Generale pentru Îndrumarea şi Controlul Instituţiilor Prefectului deoarece sancţiunea dată de Curtea de Apel este cu suspendare şi am dorit să fim siguri că aplicăm legea corect.”, a explicat prefectul de Botoşani. 
 
Răspunsul DGICIP arată, printre altele, că „în baza analizei documentaţiei prezentate, apreciem că suspendarea condiţionată a executării pedepsei într-un interval de timp şi aplicarea termenului de încercare nu determină anularea faptei şi existenţa sancţiunii, ci doar executarea acesteia, care la rândul ei în practica juridică este influenţată de factorii ce analizează periculozitatea faptei (…) Drept urmare opinăm asupra necesităţii aplicării normei de drept în materie, cu atât mai mult cu cât prefectul este „garantul respectării legii şi ordinii publice la nivel local”, ordinul prefectului de constatare a încetării mandatului acţionând pentru prezent în funcţie de situaţia juridică identificată şi neexcluzând prevederile legale în materie, care arată că cel nemulţumit are posibilitatea atacării acestuia la instanţa de contencios.”
 
Încetarea mandatului preşedintelui CJ are loc la data emiterii ordinului prefectului, preşedintele având 10 zile la dispoziţie pentru atacarea documentului la instanţa de contencios administrativ. 
 
Concomitent cu emiterea ordinului, prefectul de Botoşani a trimis o adresă Consiliului Judeţean prin care înştiinţează consiliul în vederea desemnării unui vicepreşedinte pentru exercitarea atribuţiilor conferite de lege preşedintelui CJ.
 

 

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un simplu „Click” - „Îmi place”, comunității noastre de cititori de pe pagina de Facebook.



 

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

prefect-Costica-Macaleti
DorohoiNews.ro, 17-02-2015

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

17.02.2015 la 19:48

bine ia facut o scirba ordinara

17.02.2015 la 11:23

Sarac-u'...

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Doi prieteni stau de vorbă:
- Ce mai faci?
- Uite, m-a lăsat nevasta pentru cel mai bun prieten.
- Credeam că eu sunt cel mai bun prieten al tău…
- Acum e el…



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Firma Texty Garments Dorohoi își mărește echipa

Firma Texty Garments Dorohoi își mărește echipa
Firma Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și caută persoane serioase și motivate pentru ...

Angajăm personal fast-food – shaormerie în Dorohoi

Angajăm personal fast-food – shaormerie în Dorohoi
Ești o personă serioasă, dinamică și îți dorești un job? Vino în echipa Zehab Kebab ...

Fastfood Rezerv Art Dorohoi angajează personal

Fastfood Rezerv Art Dorohoi angajează personal
Fastfood Rezerv Art Dorohoi angajăm personal. Relații la telefon: 0747677372

Vând struguri de vin, producție 2025

Vând struguri de vin, producție 2025
Vând struguri de vin, producție 2025, din următoarele soiuri: - Fetească regală; - Galbenă ...

Vând teren în Horlaceni

Vând teren în Horlaceni
Vând teren în Horlaceni detalii tel. 0757245186

Garsonieră de vânzare

Garsonieră de vânzare
Vând garsonieră in cartierul Plevna in spate la spitalul municipal zona liniștită fara trafic ...

Vând apartament cu 2 camere situat în centru

Vând apartament cu 2 camere situat în centru
Vând apartament cu 2 camere situat în centru, strada Sașa Pană nr.2, bl.2, sc.D, ap.47, ...

Se caută personal pentru croitorie

Se caută personal pentru croitorie
Se caută personal pentru croitorie cu experiență, produsele vor fi fabricate fără tipar. Detalii ...

Vând centrală de lemne

Vând centrală de lemne
Vând centrala pe lemne 25KW cu tot cu instalație se racordare și pompe de recirculare. Nr. de ...

Condoleanțe familiei îndurerate

Condoleanțe familiei îndurerate
Regretam nespus trecerea in nefiinta a dnei profesoare Puscasu Aurelia. Condoleante familiei indurerate. ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro