Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

jandarmi

În vederea prevenirii unor evenimente negative cu ocazia meciurilor de fotbal sau a altor manifestări sportive, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Botoşani a desfăşurat, în perioada 12 -18.02. a.c., activităţile premergătoare începerii returului ligii I de fotbal.

Jandarmii au avut întâlniri cu organizatorii de jocuri sau competiţii sportive, responsabilii de ordine şi siguranţă, Poliţia Locală Botoşani, societăţile specializate de protecţie şi pază care asigură măsuri de ordine în incinta arenelor sportive şi cu reprezentanţii Direcţiei Judeţene pentru Tineret şi Sport Botoşani.

Au fost stabilite responsabilităţile fiecărei instituţii participante, în vederea însuşirii procedurilor specifice de acţiune ce vor fi aplicate pe timpul asigurării măsurilor de ordine-publică în incinta stadionului, pentru prevenirea oricăror incidente neplăcute care ar putea să apară şi pentru limitarea efectelor acestora, astfel încât manifestările sportive să se desfăşoare în spiritului fair-play-ului.

Conform prevederilor legii nr. 4/2008 privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor şi a jocurilor sportive, cu modificările şi completările ulterioare, organizatorii competiţiilor şi jocurilor sportive şi forţele de ordine angrenate au obligaţia de a asigura protecţia şi siguranţa spectatorilor, sportivilor şi oficialilor, şi de a lua măsuri pentru prevenirea şi înlăturarea oricăror incidente ce se pot produce pe traseele de afluire/defluire şi în interiorul arenelor sportive, înainte, pe timpul şi după terminarea competiţiei sau a jocului sportiv. 
 
Menţinerea ordinii publice pe raza administrativ-teritorială a localităţilor urbane şi rurale în care se desfăşoară competiţii şi jocuri sportive se realizează, potrivit competenţelor, de către structurile abilitate ale Ministerului Afacerilor Interne, în conformitate cu actele normative interne care le reglementează activitatea.

Asigurarea ordinii publice în zona apropiată şi imediată a bazelor sportive şi a altor locuri destinate desfăşurării competiţiilor şi jocurilor sportive cu grad mediu de risc, precum şi a celor cu grad ridicat de risc se realizează în mod nemijlocit de către structurile de jandarmi competente teritorial. 

Contravenţii care pot fi săvârşite de spectatori la competiţiile sportive:
·    pătrunderea sau încercarea de a pătrunde în incinta bazei sportive sau, după caz, a arenei sportive, fără documente de acces sau prin încălcarea normelor legale de acces stabilite de organizator (amendă de la 80 la 200 lei sau prestarea a 50 -100 ore de activităţi în folosul comunităţii);
·    pătrunderea în stare vădită de beţie sau consumul băuturi alcoolice în  arena sportivă (amendă de la 250 la 750 lei sau prestarea a 100 -150 ore de activităţi în folosul comunităţii, precum şi cu sancţiunea contravenţională complementară de interzicere a accesului la competiţiile şi jocurile sportive de genul celor la care aceştia au săvârşit fapta pe o perioadă de 6 luni);
·    refuzul de a prezenta documentele de acces şi, după caz, actele de identitate, la solicitarea justificată a forţelor de ordine sau a personalului de ordine şi siguranţă (amendă de la 250 la 750 lei sau prestarea a 100 -150 ore de activităţi în folosul comunităţii, precum şi cu sancţiunea contravenţională complementară de interzicere a accesului la competiţiile şi jocurile sportive de genul celor la care aceştia au săvârşit fapta pe o perioadă de 6 luni);
·    ameninţarea cu acte de violenţă a forţelor de ordine sau a personalului de ordine şi siguranţă (amendă de la 250 la 750 lei sau prestarea a 100 -150 ore de activităţi în folosul comunităţii, precum şi cu sancţiunea contravenţională complementară de interzicere a accesului la competiţiile şi jocurile sportive de genul celor la care aceştia au săvârşit fapta pe o perioadă de 6 luni);
·    refuzul de a părăsi imediat arena sportivă dacă măsura evacuării a fost dispusă de către personalul de ordine şi siguranţă sau de către forţele de ordine (amendă de la 250 la 750 lei sau prestarea a 100 -150 ore de activităţi în folosul comunităţii, precum şi cu sancţiunea contravenţională complementară de interzicere a accesului la competiţiile şi jocurile sportive de genul celor la care aceştia au săvârşit fapta pe o perioadă de 6 luni);
·    ascunderea feţei cu articole de îmbrăcăminte sau alte accesorii, cu intenţia de a împiedica identificarea (amendă de la 500 la 1.500 lei sau prestarea a 120 - 200 ore de activităţi în folosul comunităţii, precum şi cu sancţiunea contravenţională complementară de interzicere a accesului la competiţiile şi jocurile sportive de genul celor la care aceştia au săvârşit fapta pe o perioadă de un an).

Fapte de natură penală incriminate de legea nr.4/2008 privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor şi a jocurilor sportive:

·    pătrunderea sau încercarea de pătrundere fără drept, prin orice mijloace, pe suprafaţa de joc;
·    portul sau încercarea de a introduce în incinta arenei sportive cuţit, pumnal, şiş, box, castet ori alte asemenea obiecte, fabricate sau confecţionate anume pentru tăiere, împungere ori lovire, precum şi a dispozitivelor pentru şocuri electrice;
·    deţinerea sau încercarea de a introduce în incinta arenei sportive a substanţelor iritant-lacrimogene sau cu efect paralizant ori alte asemenea materiale, substanţe sau obiecte;
·    confecţionarea, deţinerea, încercarea de a introduce, introducerea, folosirea sau orice altă operaţiune fără drept cu produse incendiare, materii explozive, inclusiv articole pirotehnice, indiferent de categorie, în incinta arenei sportive.

 

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un simplu „Click” - „Îmi place”, comunității noastre de cititori de pe pagina de Facebook.



 

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PNL Botosani



DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

jandarmi
DorohoiNews.ro, 19-02-2015

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Profesor:
Cine răspunde la următoarea întrebare, poate merge acasă.
Un băiat aruncă geanta pe fereastră.
Profesorul:
Cine tocmai a aruncat ghiozdanul?
Băiatul:
Eu, și plec acasă acum.



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


PSD Botosani
DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

PSD Botosani

Ecomed Dorohoi

PNL Botosani

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

SC angajează personal pentru fabrică de lactate

SC angajează personal pentru fabrică de lactate
SC angajează personal pentru fabrică de lactate, calificați și necalificați. Relații la telefon: ...

SC din Dorohoi angajează personal pentru curățenie sedii administrative

SC din Dorohoi angajează personal pentru curățenie sedii administrative
Societate Comercială din Dorohoi angajează personal auxiliar pentru curățenie sedii administrative. ...

SC din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență

SC din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență
Societate comercială din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență. Pentru mai ...

GAVROMARM, depozit de marmură și granit în Saucenița, angajează personal

GAVROMARM, depozit de marmură și granit în Saucenița, angajează personal
SC GAVROMARM SRL depozit de marmură și granit în Saucenița angajează, în condițiile ...

Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare

Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare
Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare. CV-urile se pot depune la ...

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență
Societate comercială din Dorohoi cu profil agricol angajează mecanici agricoli cu experiență. Informații ...

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri
BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri! Oferim și cerem seriozitate maximă! Salariul este motivant, ...

Căutăm o bonă cu experiență

Căutăm o bonă cu experiență
Căutăm o bonă cu experiență pentru a lucra la domiciliu cu un copil de un an jumătate. Candidatul ...

Vând colțar

Vând colțar
Vând canapea colțar in stare foarte buna și masa extensibila, preț 1500 lei. Relatii la telefon ...

Cumpăr apartament cu trei camere

Cumpăr apartament cu trei camere
Cumpar apartament cu 3 camere decomandat et 1 sau 2 in localitatea Dorohoi jud Botosani, zona centru ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro