Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Inmormantare profesor Stoica_17
Rude, colegi, prieteni, elevi dar şi simpli dorohoieni impresionaţi de tragedie l-au condus astăzi pe ultimul drum pe profesorul Stoica Silviu-Cornel. 
 
Corneliu-Silviu Stoica a fost profesor de Electronică şi Automatizare, la Liceul Tehnologic „Al. Vlahuţă” Şendriceni. Sicriul, cu trupul neînsufletit al profesorului, a fost depus până astăzi la capela Catedralei „Adormirea Maicii Domnului” din Dorohoi.
 
Dispariția lui a produs șoc în mediul învățământului local, dar și județean! 
 
Familia și apropiații i-au adus un ultim omagiu profesorului găsit fără suflare, în fața garajului său din strada Poștei din Dorohoi. Dorohoienii au vrut să îşi prezinte omagiile celui care a fost profesorul Stoica Silviu-Cornel. 
 
După o slujbă religioasă ţinută de un sobor de preoţi, cortegiul funerar a pornit în jurul prânzului către Cimitirul din Dorohoi unde profesorul Stoica Cornel îşi va dormi somnul de veci. 
 
Reamintim faptul că luni, 23 februarie 2015, la prima oră, locatarii unui bloc de pe strada Poștei au apelat numărul de urgenţă 112, pentru a solicita prezenţa unui echipaj al Serviciului de Ambulanţă Dorohoi, deoarece proprietarul unui garaj, care se pregătea să plece cu maşina, s-a prăbuşit pe suprafaţa betonată din faţa garajului.
 
Așa va rămâne în conștiința noastră, ca un părinte, soț, coleg, profesor fără cusur, stimatul profesor Stoica Silviu-Cornel! Dumnezeu să-l ierte!”.
 
Autor: DorohoiNews.ro 

 

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un simplu „Click” - „Îmi place”, comunității noastre de cititori de pe pagina de Facebook.



 

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Inmormantare profesor Stoica_17Inmormantare profesor Stoica_01Inmormantare profesor Stoica_02Inmormantare profesor Stoica_03Inmormantare profesor Stoica_04Inmormantare profesor Stoica_05Inmormantare profesor Stoica_06Inmormantare profesor Stoica_07Inmormantare profesor Stoica_08Inmormantare profesor Stoica_09Inmormantare profesor Stoica_10Inmormantare profesor Stoica_11Inmormantare profesor Stoica_12Inmormantare profesor Stoica_13Inmormantare profesor Stoica_14Inmormantare profesor Stoica_15Inmormantare profesor Stoica_16Inmormantare profesor Stoica_18
DorohoiNews.ro, 26-02-2015

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Judecatorul întreabă martorul la proces:
- La ce distanță v-ați aflat de locul accidentului?
- La 6 metri și 75 de centimetri.
- Si cum de știți așa de exact?
- Când am văzut accidentul, mi-am dat seama pe loc că voi fi intrebat la proces de vreun tâmpit și am măsurat...



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează
SC Texty Garments Dorohoi - partener ATL GROUP ITALIA (producător canapele și fotolii pentru piața ...

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență
Societate cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență. Se oferă salariu ...

Ofer spre închiriere spațiu comercial în centru

Ofer spre închiriere spațiu comercial în centru
Ofer spre închiriere spațiu comercial în centru, lângă Aurora. Spațiul are 130 m.p. ...

Vând vilă + teren intravilan

Vând vilă + teren intravilan
Casa este compusă din: DEMISOL alcătuit din: garaj, cameră tehnică cu centrală, beci, cameră (de ...

Vând apartament cu 3 camere

Vând apartament cu 3 camere
Vand apartament cu 3 camere, decomandat, etaj 3, complet renovat. Detalii la nr. 00393294611723

Ofer spre închiriere garsonieră

Ofer spre închiriere garsonieră
ofer spre inchiriere garsoniera in cartierul Victoriei Pt detalii sunati la nr 0778720249

Dumnezeu să o ierte!

Dumnezeu să o ierte!
Cu tristețe în suflet anunțăm trecerea la cele veșnice a celei ce a fost sotie, mamă și bunică ...

Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!

Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!
Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi este alături de colega noastră, prof. Tatiana ...

Angajăm asistent medical de farmacie

Angajăm asistent medical de farmacie
Angajăm asistent medical de farmacie, CV-urile se pot depune la Farmacia Magistra din Dorohoi, B-dul ...

Vând apartament

Vând apartament
Proprietar - apartament 2 camere decomandate cu balcon, 52mp + boxa 2x3, parter, cartierul Plevna (vis ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro