Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Manifestari Jandarmi la Dorohoi_47

După manifestările festive ocazionate de sărbătorirea Zilei Jandarmeriei Române, care au avut loc la sediul I.J.J. Botoșani vineri, 03 aprilie 2015, jandarmii au organizat ateliere de prezentare a tehnicii și mijloacelor din dotare în parcul Cholet din municipiul Dorohoi.

 
La manifestare au luat parte zeci de elevi din Dorohoi, deși vremea nu a fost deloc prielnică, la ora începerii activității înregistrându-se aproximativ 2 grade Celsius, vânt puternic și ninsoare abundentă.
 
În cadrul acestui eveniment s-au prezentat exerciții demonstrative de intervenție profesională, exerciții de autoapărare, s-au prezentat echipamentele din dotare, s-au prezentat informații pentru tinerii care doresc să urmeze o carieră de jandarm, iar deliciul copiilor a fost bineînțeles câinele jandarm „Țuțu” care a făcut tot felul de acrobații la comandă.
 
„Evenimentul s-a desfășurat conform planificărilor și ne bucurăm că totul a ieșit bine. Ne pare rău că vremea nu a ținut cu noi, pentru că acest lucru s-a văzut în numărul copiilor și a cetățenilor prezenți la eveniment.”, a declarat pentru Dorohoi News, locotenent colonel Bogdan Enache, șeful serviciului OCM din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Botoșani.
 
La eveniment a fost prezent și primarul municipiului Dorohoi, Dorin Alexandrescu, care a felicitat organizatorii evenimentului și a înmânat diplome și plachete cu însemnele municipiului Dorohoi atât Inspectoratului Județean de Jandarmi Botoșani cât și Detașamentului de Jandarmi Dorohoi.
 
„Vreau să felicit jandarmii pentru profesionalismul de care dau dovadă la fiecare eveniment la care asigură liniștea și ordinea publică și bineînțeles pentru acest eveniment deosebit pe care l-au organizat la Dorohoi chiar dacă vremea nu a fost prea bună. Țin să precizez că dorohoienii pot sta liniștiți pentru că avem oameni capabili și bine pregătiți care ne apără și ne păzesc.”, a declarat pentru Dorohoi News, Dorin Alexandrescu, primarul municipiului Dorohoi. (Andrei B.)
 
Autor: DorohoiNews.ro

 

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un simplu „Click” - „Îmi place”, comunității noastre de cititori de pe pagina de Facebook.



 

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Manifestari Jandarmi la Dorohoi_47Manifestari Jandarmi la Dorohoi_01Manifestari Jandarmi la Dorohoi_02Manifestari Jandarmi la Dorohoi_03Manifestari Jandarmi la Dorohoi_04Manifestari Jandarmi la Dorohoi_05Manifestari Jandarmi la Dorohoi_06Manifestari Jandarmi la Dorohoi_07Manifestari Jandarmi la Dorohoi_08Manifestari Jandarmi la Dorohoi_09Manifestari Jandarmi la Dorohoi_10Manifestari Jandarmi la Dorohoi_11Manifestari Jandarmi la Dorohoi_12Manifestari Jandarmi la Dorohoi_13Manifestari Jandarmi la Dorohoi_14Manifestari Jandarmi la Dorohoi_15Manifestari Jandarmi la Dorohoi_16Manifestari Jandarmi la Dorohoi_17Manifestari Jandarmi la Dorohoi_18Manifestari Jandarmi la Dorohoi_19Manifestari Jandarmi la Dorohoi_20Manifestari Jandarmi la Dorohoi_21Manifestari Jandarmi la Dorohoi_22Manifestari Jandarmi la Dorohoi_23Manifestari Jandarmi la Dorohoi_24Manifestari Jandarmi la Dorohoi_25Manifestari Jandarmi la Dorohoi_26Manifestari Jandarmi la Dorohoi_27Manifestari Jandarmi la Dorohoi_28Manifestari Jandarmi la Dorohoi_29Manifestari Jandarmi la Dorohoi_30Manifestari Jandarmi la Dorohoi_31Manifestari Jandarmi la Dorohoi_32Manifestari Jandarmi la Dorohoi_33Manifestari Jandarmi la Dorohoi_34Manifestari Jandarmi la Dorohoi_35Manifestari Jandarmi la Dorohoi_36Manifestari Jandarmi la Dorohoi_37Manifestari Jandarmi la Dorohoi_38Manifestari Jandarmi la Dorohoi_39Manifestari Jandarmi la Dorohoi_40Manifestari Jandarmi la Dorohoi_41Manifestari Jandarmi la Dorohoi_42Manifestari Jandarmi la Dorohoi_43Manifestari Jandarmi la Dorohoi_44Manifestari Jandarmi la Dorohoi_45Manifestari Jandarmi la Dorohoi_46Manifestari Jandarmi la Dorohoi_48Manifestari Jandarmi la Dorohoi_49Manifestari Jandarmi la Dorohoi_50Manifestari Jandarmi la Dorohoi_51Manifestari Jandarmi la Dorohoi_52Manifestari Jandarmi la Dorohoi_53Manifestari Jandarmi la Dorohoi_54Manifestari Jandarmi la Dorohoi_55Manifestari Jandarmi la Dorohoi_56Manifestari Jandarmi la Dorohoi_57Manifestari Jandarmi la Dorohoi_58Manifestari Jandarmi la Dorohoi_59Manifestari Jandarmi la Dorohoi_60
DorohoiNews.ro, 03-04-2015

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Doi prieteni stau de vorbă:
- Ce mai faci?
- Uite, m-a lăsat nevasta pentru cel mai bun prieten.
- Credeam că eu sunt cel mai bun prieten al tău…
- Acum e el…



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Vând struguri de vin, producție 2025

Vând struguri de vin, producție 2025
Vând struguri de vin, producție 2025, din următoarele soiuri: - Fetească regală; - Galbenă ...

Atelier de Croitorie BABY-SHOP Dorohoi angajează operator PC

Atelier de Croitorie BABY-SHOP Dorohoi angajează operator PC
Atelier de Croitorie BABY-SHOP angajează cu normă întreagă, la punctul de lucru din DOROHOI, ...

SC angajează vânzătoare magazin alimentar în Dorohoi

SC angajează vânzătoare magazin alimentar în Dorohoi
Societate comercială angajează vânzătoare magazin alimentar în Dorohoi! Relații la telefon: ...

Se caută personal pentru croitorie

Se caută personal pentru croitorie
Se caută personal pentru croitorie cu experiență, produsele vor fi fabricate fără tipar. Detalii ...

Vând centrală de lemne

Vând centrală de lemne
Vând centrala pe lemne 25KW cu tot cu instalație se racordare și pompe de recirculare. Nr. de ...

Condoleanțe familiei îndurerate

Condoleanțe familiei îndurerate
Regretam nespus trecerea in nefiinta a dnei profesoare Puscasu Aurelia. Condoleante familiei indurerate. ...

In Memoriam - Aurelia Puscasu

In Memoriam - Aurelia Puscasu
Sunt oameni a căror simpla prezenta aduce lumina. Oameni care te fac sa te simți înțeles, sprijinit ...

Cumpăr orz

Cumpăr orz
Cumpar orz pentru semanat Tel. 0771525990

Sincere condoleanțe din partea colectivului Școlii Gimnaziale „Mihail Kogălniceanu” Dorohoi

Sincere condoleanțe din partea colectivului Școlii Gimnaziale „Mihail Kogălniceanu” Dorohoi
Colectivul Școlii Gimnaziale „Mihail Kogălniceanu” Dorohoi este alături de doamna director ...

Ofer 2 camere pentru ajutor în gospodărie

Ofer 2 camere pentru ajutor în gospodărie
Ofer 2 camere la casă unei persoane, pentru ajutor în gospodărie. 0756596790

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro